O chișinăueancă, aflată la muncă peste hotare, TRASĂ pe SFOARĂ: A transferat 4 000 de euro în R. Moldova și a rămas fără bani
4744
O femeie de 38 de ani din Chișinău, care lucrează pe moment peste hotare, a rămas fără 4 000 de euro, după ce i-a transferat în R. Moldova, la solicitarea unui individ care a inventat o poveste și i-a expediat-o prin intermediul rețelelor sociale.
Când și-a dat seama că a fost înșelată, victima a alertat oamenii legii, care au destructurat o grupare ce estorca bani de la cetățenii R. Moldova aflați peste hotare prin intermediul rețelelor de socializare.
Ofițerii Centrului pentru combaterea crimelor informatice al Inspectoratului Național de Investigații și procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale l-au reținut în acest caz pe liderul grupării - un tânăr de 29 de ani, originar din raionul Drochia.
Victimelor le erau prezentate anumite date și fapte care nu corespundeau realității, iar indivizii cereau bani, fără să aibă de gând să-i mai întoarcă vreodată.
Oamenii legi au stabilit că, în perioada august 2018 – ianuarie 2019, suspectul cu complicii săi, folosind rețelele de socializare și diverse aplicații de mesagerie on-line, prin inducerea în eroare și prezentarea unor fapte inexistente, au convins victima să efectueze mai multe tranzacții bănești prin intermediul sistemelor de transferuri rapide în sumă de circa 4 000 de euro. Când femeia și-a cerut banii înapoi, indivizii au „dispărut”.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru escrocherie. Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă amendă în mărime de la 42 500 la 67 500 de lei sau închisoarea de la 2 la 6 ani.
Centrul pentru combaterea crimelor informatice a INI atenționează cetăţenii Republicii Moldova, în mod special pe cei care lucrează peste hotarele ţării, să atragă o atenţie sporită la solicitările de împrumuturi de bani prin intermediul conturilor odnoklasniki, facebook, vk, instagram etc., inclusiv de pe conturile cu imagini ale persoanelor cunoscute, deoarece toate acestea sunt metode folosite de escrocii care clonează conturile rudelor şi prietenilor.
În perioada anilor 2018-2019, angajații Centrului au documentat 46 de cazuri de acest gen.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
02.08.2026
15:38
02.08.2026
14:40
02.08.2026
14:36
02.08.2026
14:12
02.08.2026
13:34
02.08.2026
13:15
02.08.2026
13:11
02.08.2026
11:12
02.08.2026
11:05
02.08.2026
10:57
02.08.2026
10:09
02.08.2026
09:36
02.08.2026
08:44
02.08.2026
08:22
02.08.2026
08:14
02.08.2026
07:21
02.08.2026
04:11
02.08.2026
00:06
01.08.2026
23:05
01.08.2026
23:03
01.08.2026
20:17
01.08.2026
19:40
01.08.2026
19:37
01.08.2026
17:19
01.08.2026
17:07
Alegerile din 2026 pot pune capăt erei Netanyahu: ascensiunea generalului Eisenkot, rivalul dur al lui „Bibi” care conduce în sondaje
Ucraina lovește rafinărie de petrol și bază aeriană militară în adâncul teritoriului rus
Iranul respinge afirmațiile lui Trump și menține strâmtoarea Ormuz închisă în plin război din Orientul Mijlociu
Polițiștii de frontieră din Republica Moldova și România își unesc eforturile pentru fluidizarea traficului la frontiera comună


















