Nu au mai putut ţine SECRETUL. Colaborarea S-A ÎNCHEIAT. Decizia OFICIALĂ anunţată de Pro TV
3968
Florin Călinescu îl va înlocui pe Bebe Cotimanis în juriul de la „Românii au talent”. „Am dat concurs şi, dintre mai mulţi concurenţi, m-am mirat şi eu că am avut această ocazie. Talentul meu principal este să vorbesc oamenilor”, a declarat Florin Călinescu, într-o discuţie în direct cu Andreea Esca.
„Mi-e dor de oamenii cărora mă adresam, mă întreabă mereu pe stradă: „Unde eşti, ce faci?” (...) M-am întors la o viaţă mai simplă şi am realizat că mai există timp pentru oameni", a spus Florin Călinescu, precizând că, din punctul său de vedere, românii au mai mult talent decât alte popoare.
„Pentru că aparţin acestui popor, sunt convins că nu sunt singurul care a fost bântuit de talent şi cred cu tărie că oamenii din această ţară sunt mai dăruiţi în comparaţie cu multe alte popoare. Acum sper că, dacă cei care decid soarta acestui show au hotărât să scoată elefantul din magazinul de porţelanuri, să îi pot deosebi pe cei cu adevărat talentaţi, care merită lumina reflectoarelor. Văzând şi făcând!", a mai afirmat Florin Călinescu.
Contactaţi de MEDIAFAX, reprezentanţii Pro TV nu au precizat iniţial dacă Florin Călinescu îl va înlocui pe vreunul dintre actualii juraţi ai emisiunii „Românii au talent" (Andra, Mihaela Rădulescu, Bebe Cotimanis şi Andi Moisescu) sau li se va alătura acestora.
Ulterior, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX, Pro TV a anunţat că Bebe Cotimanis se va dedica în următoarea perioadă proiectelor de televiziune şi teatru în care este implicat.
„Datorită experienţei sale, Bebe Cotimanis, jurat în sezonul cinci „Românii au talent”, a contribuit din plin la descoperirea talentelor şi a mizat de fiecare dată pe emoţia pe care concurenţii au reuşit să o transmită. În perioada următoare, actorul se va dedica proiectelor de televiziune şi teatru în care este implicat", spune Pro TV în comunicat.
Florin Călinescu este unul dintre cei mai cunoscuţi actori şi prezentatori din România. În lumea media, el a intrat la începutul anilor '90, la radio, cu emisiunea „Duminicile celor singuri", continuând cu emisiuni realizate la Pro TV şi Sport.ro.
Actor, regizor şi realizator de emisiuni TV şi radio, Florin Călinescu a absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale" şi a debutat în 1981, în serialul „Lumini şi umbre". Ulterior, a jucat în mai multe filme de succes, precum: „Asfalt Tango", „Filantropica", „Băieţi buni", „O vară de neuitat", „Anticamera" şi „Maria".
„Românii au talent", cel mai urmărit show de divertisment TV din România, a ajuns la cel de-al şaselea sezon. În prezent, caravana „Românii au talent" este în căutarea noului erou naţional, care merită să ajungă pe scenă şi să câştige marele premiu în valoare de 120 000 de euro, potrivit Pro TV.
În sezonul trecut al emisiunii, marele câştigător a fost trupa „Speed Cubing”, care a încântat juriul şi publicul cu un show de rezolvare a cubului Rubik.
02.12.2017
16:02
01.10.2017
11:01
03.02.2017
18:30
02.07.2015
12:45
11.05.2015
07:30
07.05.2015
13:25
27.04.2015
08:59
28.08.2014
15:41
19.07.2014
11:46
18.06.2014
11:05
12.06.2014
11:09
08.01.2014
10:46
04.08.2026
04:46
04.08.2026
04:02
04.08.2026
02:48
04.08.2026
01:05
03.08.2026
23:36
03.08.2026
23:13
03.08.2026
22:55
03.08.2026
22:00
03.08.2026
21:46
03.08.2026
21:42
03.08.2026
21:23
03.08.2026
20:40
03.08.2026
20:04
03.08.2026
20:04
03.08.2026
19:57
03.08.2026
19:12
03.08.2026
18:54
03.08.2026
18:52
03.08.2026
18:45
03.08.2026
18:25
03.08.2026
18:09
03.08.2026
17:54
03.08.2026
17:53
03.08.2026
17:19
03.08.2026
17:04
Iranul recunoaște că era gata să lovească trei ținte din Ucraina, dar a dat înapoi după intervenția Kievului
Dronă ucraineană lovește o plajă aglomerată de la Marea Neagră: șapte morți, dintre care trei copii, și 40 de răniți în sudul Rusiei
Boris Nadejdin, opozant al războiului din Ucraina și desemnat „agent străin”, a fugit din Rusia și anunță din Franța: „Sunt viu și liber”
Polonia atacă în instanță obligația de a plăti 1,3 miliarde de euro către Pfizer pentru 64 de milioane de doze de vaccin Covid-19
















