NOUTĂȚI în ceea ce privește predarea disciplinei Istoria în școlile din R. Moldova. Ministrul Dan Perciun: „Este vital să învățăm tinerii să lucreze cu sursele, să compare perspective și să poată evalua corectitudinea versiunilor asupra trecutului”
5448
USM
„Într-o lume suprasaturată de informații, unde tinerii au acces la numeroase versiuni asupra trecutului, unele dintre ele fiind interpretări eronate sau chiar falsificări, este vital să-i învățăm să lucreze cu sursele, să compare perspective diverse și să poată evalua corectitudinea și validitatea acestora”, a declarat astăzi ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în cadrul celei de-a IV-a ediții a Congresului Național al Istoricilor Români (CNIR), care se desfășoară la Chișinău.
Potrivit lui Dan Perciun, în școlile din R. Moldova „se predau istorii diferite” în prezent, iar viitorul curriculum va prevedea inclusiv „instrumentele necesare” pentru a ajuta tinerii să interpreteze critic evenimentele istorice.
„Din cauza progresului tehnologiilor informaționale, nu putem izola generațiile tinere de pseudo-interpretările istoriei, dar putem să le dăm instrumentele necesare pentru a le interpreta critic, a le demonta și pentru a înțelege adevărul în contextul său complex. Aceasta va fi una dintre direcțiile principale ale dezvoltării curriculare pe care o vom finaliza în anul 2027. În cazul R. Moldova, trebuie să recunoaștem că nu am reușit încă să asigurăm o perspectivă comună asupra istoriei în toate școlile noastre. Avem, din păcate, două realități paralele, care se produc și se reproduc independent la noile generații. Școlile alolingve (în care studiază minoritățile naționale - n.r.) și cele cu predare în limba română predau istorii diferite și aceasta este o provocare ce necesită atenție serioasă. Este esențial să găsim căi prin care să includem în dialog și profesorii de Istorie din aceste școli, depășind diferențele de viziuni care sunt moștenite și alimentate de cei care nu vor binele R. Moldova, forțe pentru care istoria constituie un element de dezbinare, în loc să fie un element de unitate națională”, a punctat ministrul.
Dan Perciun insistă pe oferirea unei perspective de viitor, menite să unească societatea.
„Să aducem în prim-plan evenimentele istorice recente, care ne-ar ajuta să consolidăm cetățenia democratică și respectul reciproc. Foametea, deportările, crimele efectuate de regimurile totalitare pe teritoriul nostru sunt evenimente traumatizante, care încă fac parte din istoria noastră colectivă, chiar dacă au fost sau mai sunt tabuizate de propagandiști, iar amintirea lor este cel mai bun scut împotriva oricăror încercări de instrumentalizare și falsificare a istoriei”, a adăugat Dan Perciun la evenimentul la care participă sute de profesori de Istorie, dar și cercetători de pe ambele maluri ale Prutului.
Potrivit lui Dan Perciun, în epoca post-adevărului trebuie acordată o importanță dezvoltării gândirii critice la lecțiile de Istorie.
„În aceste momente, când un război feroce se desfășoară la granițele noastre comune, suntem încă o dată martori ai modului în care trecutul poate fi instrumentalizat în scopuri politice de către statul agresor, Rusia. Invazia Ucrainei a început înainte de primele salve de tun cu o lecție de pseudo-istorie utilizată pentru a justifica o politică imperialistă pe care mulți o considerau anacronică pentru secolul XXI. Aceasta ne amintește cât de esențial este studiul responsabil și echilibrat al Istoriei și, mai ales, cât de periculos poate fi atunci când trecutul este manipulat pentru a servi agendei obscure. Am fost cu toții martori cum războaiele imaginare cu trecutul au dus la învrăjbirea societăților și declanșarea unor războaie adevărate, care au adus milioane de jertfe. Oamenii nu trebuie să moară nici pentru viitor, nici pentru trecut. Oamenii trebuie să trăiască în pace și înțelegere pentru generațiile care vin și în memoria generațiilor care au trecut. Este de datoria noastră să ne asigurăm că studierea Istoriei are scopul nobil al cunoașterii, dar și că lecțiile trecutului sunt folosite pentru a construi un viitor mai bun, nu pentru a semăna dezbinare și conflict. Modul în care ne raportăm la trecut și cum îl înțelegem definește în mare măsură așteptările noastre față de viitor. Nu putem să fim prizonieri ai trecutului, capturând generații întregi într-o narațiune care nu le permite să viseze, să aspire și să construiască o lume mai bună. Trebuie să ne eliberăm de constrângerile și percepțiile înguste, să vedem istoria ca pe o platformă de învățare și cunoaștere, nu ca pe o povară care ne ține în loc”, a afirmat ministrul Educației și Cercetării de la Chișinău.
Amintim că cea de-a IV-a ediție a Congresului Național al Istoricilor Români (CNIR) are loc în perioada 28 - 31 august curent atât la Chișinău, cât și la Suceava.
La eveniment participă cadre didactice, cercetători și doctoranzi din cele mai importante centre universitare și institute de cercetare, precum și specialiști în domeniul istoriei din cadrul unor instituții prestigioase precum Academia Română, Academia de Științe a Moldovei, Arhivele Naționale, Arhivele Diplomatice, Arhivele Militare Naționale Române, Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Muzeul Național al Bucovinei etc.
CNIR este organizat de Universitatea de Stat din Moldova (USM), împreună cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV), Academia Română și Comitetul Național al Istoricilor din România. Finanțatori ai Congresului sunt Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), Ministerul Educației (România), Ministerul Educației și Cercetării (Republica Moldova) și Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău.
16.05.2026
10:22
381
DOC // Bilet doar dus pe front: Cum îi transformă noul DECRET al lui Putin pe tinerii transnistreni în „carne de tun”
16.05.2026
08:02
315
Horoscopul zilei 16.05.2026
15.05.2026
22:25
575
Breșă de securitate la sistemul de check-in Tabiq: peste un milion de pașapoarte și permise auto ale turiștilor, expuse online din cauza unui bucket Amazon configurat greșit
15.05.2026
20:59
552
Tesla recunoaște două accidente Robotaxi conduse de teleoperatori la viteză redusă în Austin
15.05.2026
20:37
604
Sâmbătă, 16 mai 2026: mai cald, vânt intens și ploi slabe izolate în Republica Moldova
594
Caz suspect de hantavirus la Arad, confirmat prin PCR, sub anchetă epidemiologică a INSP
15.05.2026
19:56
697
OpenAI introduce în SUA un ChatGPT pentru finanțe personale, cu conectare directă la conturile bancare
15.05.2026
19:00
599
Peste 950 de profesori vor evalua lucrările la examenele naționale din 2026, comisiile republicane au fost aprobate
15.05.2026
18:52
693
Maia Sandu pleacă la Tallinn pentru discuții privind securitatea regională și aderarea Moldovei la UE
15.05.2026
17:42
550
GoPro caută salvarea în contracte militare și o posibilă vânzare, după ani de declin financiar
16.05.2026
10:22
372
DOC // Bilet doar dus pe front: Cum îi transformă noul DECRET al lui Putin pe tinerii transnistreni în „carne de tun”
16.05.2026
08:02
315
Horoscopul zilei 16.05.2026
15.05.2026
22:25
573
Breșă de securitate la sistemul de check-in Tabiq: peste un milion de pașapoarte și permise auto ale turiștilor, expuse online din cauza unui bucket Amazon configurat greșit
15.05.2026
20:59
551
Tesla recunoaște două accidente Robotaxi conduse de teleoperatori la viteză redusă în Austin
15.05.2026
20:37
603
Sâmbătă, 16 mai 2026: mai cald, vânt intens și ploi slabe izolate în Republica Moldova
593
Caz suspect de hantavirus la Arad, confirmat prin PCR, sub anchetă epidemiologică a INSP
15.05.2026
19:56
697
OpenAI introduce în SUA un ChatGPT pentru finanțe personale, cu conectare directă la conturile bancare
15.05.2026
19:00
599
Peste 950 de profesori vor evalua lucrările la examenele naționale din 2026, comisiile republicane au fost aprobate
15.05.2026
18:52
693
Maia Sandu pleacă la Tallinn pentru discuții privind securitatea regională și aderarea Moldovei la UE
15.05.2026
17:42
550
GoPro caută salvarea în contracte militare și o posibilă vânzare, după ani de declin financiar
15.05.2026
17:31
567
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu ministrul de stat german pentru Europa despre sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la UE și securitatea regională
15.05.2026
17:11
562
MEC lansează Consiliul consultativ pentru extinderea educației multilingve și a Programului Național de învățare a limbii române
15.05.2026
16:34
668
Maia Sandu discută la Chișinău cu oficiali britanici despre securitate regională și parcursul european al Republicii Moldova
15.05.2026
16:28
791
Statul pregătește lege nouă pentru oprirea rapidă a construcțiilor ilegale și protejarea cumpărătorilor
15.05.2026
15:22
796
Securitate energetică comună: Republica Moldova și Ucraina accelerează construcția de noi linii electrice și integrarea în piața UE
15.05.2026
13:09
777
Maia Sandu, la reuniunea miniștrilor Consiliului Europei la Chișinău: extinderea UE, răspuns la agresiunea Rusiei și apărarea democrației europene
15.05.2026
12:39
678
Funcționarii publici, instruiți la Chișinău pentru aplicarea standardelor europene de protecție a minorităților naționale
15.05.2026
11:28
747
Moment ISTORIC la Chișinău: A fost instituit oficial Comitetul de Management al Tribunalului Special pentru agresiunea Rusiei. Alain Berset: „Tribunalul Special reprezintă speranța că agresiunea împotriva Ucrainei nu va rămâne nepedepsită”
15.05.2026
11:11
708
MAIA marchează Ziua națională a medicului veterinar și mizează pe tot mai mulți tineri în această profesie
15.05.2026
11:06
758
FOTO // Maia Sandu face „bilanțul REZISTENȚEI”. De la o „mână de oameni” la guvernare: Deceniul care a schimbat traiectoria PAS și a Republicii Moldova
15.05.2026
10:57
740
Seminare regionale despre cultivarea și procesarea cânepii industriale cu expert ceh în Republica Moldova
15.05.2026
08:04
709
Horoscopul zilei 15.05.2026
15.05.2026
02:59
1334
Juriul decide soarta OpenAI în procesul Elon Musk vs. Sam Altman și Microsoft
15.05.2026
01:22
2116
SpaceXAI pierde cercetători-cheie după fuziunea cu xAI, pe fondul presiunii extreme de muncă și al ofertelor rivale din industria AI
14.05.2026
23:22
1824
Noua companie a lui Richard Socher vrea să construiască o superinteligență AI care se auto-îmbunătățește fără intervenție umană
14.05.2026
22:57
1066
OpenAI ia în calcul să dea în judecată Apple după eșecul integrării ChatGPT în iPhone
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.21
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi














