Nicolae Negru // Ziua Independenței, portret de grup în mișcare

Semne diacritice

Evenimentele de săptămâna trecută i-ar fi putut lăsa cetățeanului nostru mai sensibil la fâlfâirea tricolorului impresia că Republica Moldova a fost buricul pământului, după Afganistan, firește.

Ucraina cu „Platforma Crimeea” s-a pomenit eclipsată și a contat mai puțin ce a vorbit Maia Sandu acolo, după ce tocmai trei președinți ale celor mai mari țări din vecinătate au sosit unul după altul la Chișinău, prin ceața care s-a lăsat peste Aeroportul Internațional. Scopul vizitei surprinzătoare, misterioase, anunțate în ultimul moment, adică neplanificate - prezența la parada militară, dedicată celor 30 de ani trecuți de la proclamarea independenței. Imaginea cu Maia Sandu în PMAN, mergând flancată de Andrzej Duda, președintele Poloniei, Klaus Iohannis, președintele României, ;i Volodymyr Zelensky, președintele Ucrainei, i-a impresionat și măgulit pe cetățenii moldoveni de pretutindeni obosiți de așteptarea vremurilor bune.

Un fost diplomat, care a dorit să-și păstreze anonimatul, ne-a atras atenția asupra faptului că președintele ucrainean a venit împreună cu primul ministru, în același avion, ceea ce ar prezenta un risc de securitate, dar interesul a prevalat în cazul dat. S-a aflat post-factum că acesta a fost nu numai festiv, că s-au discutat și probleme de securitate regională, că Maiei Sandu i s-au solicitat niște clarificări asupra strategiei sale de politică externă, în special în problema transnistreană.

Aceeași sursă mai spune că discursul Maiei Sandu la Kiev i-a lăsat perplecși nu numai pe diplomații noștri care au depus eforturi mari, deseori necunoscute de public, învingând presiunea Moscovei și a reprezentanților săi de la Chișinău, ca să internaționalizeze conflictul transnistrean și prezența ilegală a trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova. Trebuie să ai în cap un plan foarte sofisticat ca, vorbind despre dreptul internațional, despre rolul ONU, să te abții să nu faci referire la rezoluția acestui înalt for privind retragerea trupelor străine de pe teritoriul nostru, care reprezintă un pericol regional, amenințându-i și pe ucraineni.

În ultimă instanță, nu e vorba de calitatea discursului, cum au interpretat unii admiratori ai președintelui, e despre îndeplinirea sau neîndeplinirea unor atribuții constituționale, care pun în pericol securitatea Republicii Moldova și a vecinilor săi. Să perorezi despre integritatea teritorială a Ucrainei și să nu menționezi trupele ruse din coasta ei, ocupând propriul teritoriu, ce ar însemna asta? E hiperdiplomație pentru vreun top al Radio Erevan?

După discursul din 2 martie, când a pus durata conflictului transnistrean pe seama corupției, nici măcar nu a celei de la Moscova, mesajul de pe „Platforma Crimeii” ridică noi semne de întrebare. E ciudată această atitudine „șmecheră”, enigmatică, lipsită de transparență, care ne pune în situația să-i ghicim motivele. Așa nu se procedează în democrație, Președinția nu e o societate secretă, acțiunile întreprinse de șeful statului trebuie să fie previzibile, iar cele neînțelese - argumentate, explicate, dacă, firește, nu ești președintele Belarusului, Turkmenistanului etcetera.

Întrebarea care i-a alarmat în mod firesc nu numai pe liderii Ucrainei e următoarea: în ce măsură poziția președintelui moldav este consecința întâlnirii și înțelegerilor cu Kozak? Pașii Chișinăului pe direcția transnistreană rezonează puternic în Ucraina, căci concesiile obținute de la Maia Sandu, Moscova (secondată de Berlinul și Parisul „pragmatici” și iscusiți în ale realpolitik-ului subvenționat, în unele cazuri, de Gazprom) le va cere și de la Volodymyr Zelensky.

S-a aflat de la Kozak precum că mașinile cu numere transnistrene vor putea intra în Ucraina și după 1 septembrie, în pofida înțelegerii cu ucrainenii să le permită doar mașinilor cu numere „neutre”. Ar fi normal să știm și ce a obținut Maia Sandu în schimb de la Kozak, dacă a obținut ceva?

„Cooperarea cu România, Polonia și Ucraina ne ajută la consolidarea reală a independenței noastre. Republica Moldova are prieteni adevărați. Republica Moldova are parteneri regionali de încredere”, sunt concluziile pe care le-a tras Maia Sandu vineri, la încheierea vizitei omologilor săi. Acest parteneriat regional, care se dorește între doi membri UE – Polonia și România, și doi membri ai Parteneriatului Estic - Republica Moldova și Ucraina, deși se bazează pe niște proiecte geopolitice mai vechi, reflectă niște interese reale, mereu actuale și pare să aibă perspectivă. A fost o primă întâlnire convocată în pripă, nu s-a adoptat vreun document, când se vor mai întâlni, dacă se vor mai întâlni, rămâne învăluit în ceață, ca la sosire.

Oricum, chiar dacă va rămâne un eveniment singular, ceea ce nu este exclus, portretul celor patru președinți care au dat un plus de culoare și de speranță Zilei Independenței, în al treizecilea an, va fi atârnat pe peretele „statalității” și admirat mult timp.

Președintele a mai spus că „Republica Moldova își dorește o implicare mai activă la nivel regional și global - un deziderat pe care-l vom promova în continuare”. Așteptăm cu nerăbdare. Să-ți dorești așa ceva, având trupe ruse pe teritoriu, care refuză să plece, dar să nu sufli nicio vorbă despre aceasta în momentele potrivite, sună cam bizar, poate părea cumva neserios, deși toată lumea înțelege că Maia Sandu nu glumește.