Nicolae Negru // Vânând jurnaliștii cu avioanele

Semne diacritice

Cu mulți ani în urmă, la începutul anilor 60, satul meu natal, abia conectat la „civilizație”, a fost tulburat de o crimă abominabilă, comisă de un consătean respectat, „gospodar”, cu reputația de om sever, dar drept. El și-a ucis soția în beci, ca să nu audă lumea strigătele ei. Intenția sa nu fusese să o ucidă „de tot”, ci să o pedepsească „cum se cuvine”, pentru nu se știe ce. Din întâmplare s-a aflat despre înclinațiile sale criminale, sadice, fiindcă întrecuse un pic „măsura”. Vânătăile pe care nu întotdeauna reușea să le ascundă până atunci soția lui nu îl dăduseră de gol…

Cazul șocant pe acele timpuri mi-a revenit în memorie citind știrea că Lukașenko, președintele belarus, a trimis un avion de vânătoare, ca să forțeze avionul companiei Ryanair de pe ruta Atena-Vilnius să aterizeze la Minsk, pentru a-l aresta pe jurnalistul Roman Protasevici, care figura în listele de pasageri. Până nu demult, Lukașenko era considerat în spațiul CSI, ca să nu mai spunem despre propria lui țară, un om totuși respectabil, chiar dacă un pic „sever”, cu înclinații autoritariste… Dar cine nu le are?

El își câștigase reputația de garant al independenței Belarusului, rezistând planurilor de refacere a URSS. Se știa că Lukașenko nu suportă opoziția, că îl scot din sărite criticile împotriva regimului său, că aplică violența, tortura, împotriva disidenților, protestatarilor…, dar abia în ultima vreme, după alegerile prezidențiale de la finele anului trecut, lumea a înțeles cine este el cu adevărat.

Cazul Protasevici scoate la iveală, întâmplător, că Lukașenko e un smintit în adevăratul sens al cuvântului, că nu există crimă pe care nu o va comite de dragul puterii. „Vânătăile” opozanților săi, dispariția unora dintre ei nu a fost suficient de convingătoare, căci erau „agenți străini”, „trădători”, „cosmopoliți”… Chiar la începutul acestei luni, Dodon făcea, la Minsk, exerciții de admirație față de Lukașenko: „Bine că ați ținut situația sub control! Bravo! … Ați demonstrat un exemplu!”.

Dodon se lingușea, cum îi e feleșagul. Adevăratul exemplu de ținere a situației „sub control” e Putin, iar toți ceilalți – Lukașenko, Karimov, Turkmenbași etcetera sunt discipolii și protejații săi. Diferența e că ceilalți nu dispun de Noviciok. Dacă piloții avionului de pasageri refuzau să aterizeze la Minsk, Lukașenko ar fi tras? De ce nu, dacă nu pune niciun preț pe viețile oamenilor? Ce „crimă” de neimaginat a comis Protasevici, încât merita să fie trimis un avion de vânătoare, ca să-l prindă, punând în pericol viețile celorlalți pasageri de pe ruta Atena-Vilnius? (Să ne amintim, cu acest prilej, de soarta avionului malaysian cu 298 de pasageri la bord, doborât de Putin, deasupra Ucrainei…)

Izolat pe plan internațional, Lukașenko rămâne de acum înainte ostaticul lui Putin, care se opune „demonizării” președintelui belarus. Suveranitatea, independența Republicii Belarus se reduce astfel la supraviețuirea politică a lui Lukașenko. Pentru o asemenea „suveranitate și independență” dependentă de Putin, luptă și Dodon. (Zilele trecute, miniștrii săi au sabotat, în spiritul acestei „independențe”, adoptarea unui grant de 90 de milioane de dolari din partea SUA.)

În alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie ne vom pronunța pentru lumea care ne surâde cel mai mult, în care ne vom pomeni după scrutin: cea a lui Putin, unde jurnaliștii, opozanții în general, sunt vânați cu avioanele de vânătoare sau otrăviți cu Noviciok sau cea occidentală, unde așa ceva ar fi o crimă. Însă acest caz ieșit din comun, care poate fi calificat drept terorism de stat, nu pare să-i fi deranjat pe liderii noștri, să le fi influențat discursul electoral. Sare în ochi și tăcerea Maiei Sandu. Speră ea, prin tăcere, să atragă niște alegători de-ai socialiștilor, promițându-le să lupte cu corupția? De altfel, și Lukașenko e foarte sever față de corupți, îi muștruluiește aproape zilnic. Și așa va fi în continuare, cu permisiunea lui Putin.