Utopia unui candidat universal

Semne diacritice

Ideea unui candidat unic la alegerile prezidențiale din partea tuturor formațiunilor „antioligarhice și reformiste” nu le dă pace strategilor interni și externi, fiind vehiculată periodic în discuțiile electorale din ultima vreme. Ca mai toate proiectele utopice, și acesta fascinează prin aparenta simplitate și logică greu de contestat. Beneficiile par atât de evidente, încât se trece ușor peste „procesul” prealabil, peste acțiunile care trebuie înfăptuite până apar rezultatele concrete.

Ideea în cauză vine dinspre și în legătură cu protestele platformei civice, apoi a partidului cu același nume - „Demnitate și Adevăr”, care și-au pus scopul să-i unească sub steagul luptei antioligarhice pe toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de orientarea geopolitică, de preferințele ideologice, lingvistice, religioase etc. Faptul că, până la urmă, nu s-a reușit acest lucru, nu îi descurajează pe adepții „candidatului unic”. Iată cum vede „profilul” acestuia președintele PDA, Andrei Năstase: „Candidatul unic trebuie agreat de toate părțile, atât de cei care doresc în Uniunea Vamală, cât și de cei care susțin Uniunea Europeană. Trebuie să găsim un candidat pro-Moldova, care vrea reforme, investigarea furtului miliardului și care vrea să apropie alegerile parlamentare anticipate. Există foarte multă lume bună în Republica Moldova”.

Un portret-robot asemănător al unui candidat unic este prezentat, în „Jurnal de Chișinău”, de Mircea V. Ciobanu: „avem nevoie de un preşedinte care să sprijine reformele, pe care toţi – fără excepţie! – şi le doresc, chiar dacă le văd în mod diferit. ... Teoretic (dacă nu-şi bagă coada Michiduţă), e posibil un preşedinte acceptat de toţi. Soluţia optimă ar fi cineva care ar exclude mesajul radical (orice sosie a lui Jirinovski trebuie respinsă), care nu ar aduce discursul unui partid, ci unul mai larg”.

MCV consideră că, cu excepția lui Dodon, care „are o misiune”, și a „noilor unioniști” ai Anei Guțu, care „doresc să se afirme pe piață, dar poate au și ei o „misiune”, „ceilalți (de dreapta, de centru, de centru-dreapta, de centru-stânga, de la putere, din opoziţie, parlamentară şi extraparlamentară)” sunt eligibili pentru participarea la proiectul candidatului universal („ecumenic”).

„Teoretic” sună bine, nu-i așa? Facem un mic efort, găsim un candidat potrivit și am rezolvat problema fundamentală a societății și statului moldav, divizarea profundă pe criterii geopolitice, accentuată de divizări subsecvente ideologice, etnolingvistice, confesionale etc. Însă realitatea, la o privire mai atentă, este mult mai complicată.

Nu e suficient ca liderii formațiunilor de stânga și de dreapta să cadă de acord asupra unui candidat comun, trebuie să-l accepte și alegătorii. Un candidat „ecumenic” poate reuși doar dacă nu va avea biografie (va cădea de pe lună) și nu i se va putea atribui nicio declarație politică din trecutul său. Într-o măsură oarecare, acestui tip de candidat se pretează Andrei Năstase însuși, dacă nu ar fi vulnerabil în legătură cu ultimele dezvăluiri legate de sursele sale financiare. Oricât ar înjura el presa lui Plahotniuc, transferurile bănești de circa 200 de mii de euro pe numele mamei și soacrei sale, casa luxoasă înscrisă iarăși pe numele mamei sale ridică unele semne de întrebare și necesită explicații mai convingătoare.

Oricum, o parte din cetățenii proeuropeni, unioniștii, nu vor vota un candidat dispus să arunce batista pe țambalul integrării europene, și, din acest punct de vedere, șansele Maiei Sandu par mai mari (sondajele confirmă acest lucru). Va conta ca eventualul candidat să nu fi avut antecedente românofobe sau antieuropene (moldoveniste), orice ar declara acesta în campania electorală, iar rusofilii și nostalgicii, în mod similar, nu vor susține un candidat proeuropean sau unionist, cu atât mai mult, cu cât va exista un candidat „blagoslovit” de Putin. Dacă va candida liderul PSRM, iar el va candida, voturile admiratorilor lui Putin vor merge spre Igor Dodon, orice ar spune Renato Usatîi sau alți lideri de stânga, adepți ai proiectului eurasiatic, de refacere, într-o formă sau alta, a URSS.

În aceste condiții, singura soluție cât de cât realistă de creare a unui front antioligarhic comun rămâne identificarea unui candidat unic de către partidele de dreapta: PDA, PAS, PPEM, PLDM ș.a., după cum recunoaște și Andrei Năstase. Problema e că liderul PDA pare mai puțin dispus să accepte avantajul Maiei Sandu (avantaj care, de altfel, ar putea dispărea, dacă se confirmă că s-a pronunțat și ea pentru amânarea „discuțiilor” privind integrarea europeană). Posibil, și ceilalți lideri de dreapta, Leancă, Pistrinciuc ș.a., nu sunt pregătiți să se împace cu rezultatele sondajelor.