Unor colegi

Semne diacritice

Va mai amintiți, stimați cititori, cu câtă indignare falnică relatau nu demult unii jurnaliști episodul cu niște protestatari din tabăra lui Năstase agresându-i pe niște muzicanți care cântau vizavi de Primărie, bruindu-le sloganele anti-Plahotniuc. Cazul a fost „dezghiocat” pe îndelete și difuzat câteva zile la rând. Și e corect să se procedeze așa. Orice agresiune, orice atentat la dreptul omului trebuie adus în atenția publicului și pedepsit în corespundere cu legea.

Nu toată presa a reacționat atunci adecvat, o altă parte a preferat, dacă nu să ignore, să nu acorde prea multă atenție acestui incident sau să-l relateze în tonalitate minoră și nu e greu de ghicit că atitudinea unora și altora era modelată de preferințele lor politice sau, mai simplu, de sursa de finanțare…

Ieri, însă, jurnaliștii indignați de cazul muzicanților atacați de simpatizanții lui Năstase relatau triumfător cum simpatizanții lui Șor i-au „măturat la propriu” din Orhei pe un grup de simpatizanți PPDA-PAS care veniseră să „tulbure apele”. „De frica protestatarilor, reprezentanţii celor două partide S-AU ASCUNS într-un magazin”, titra malițios o publicație care simula indignarea în cazul precedent.

Nota bene: simpatizanții PPDA și PAS nu erau prezentați ca victime ale fărădelegii, ci ca provocatori: veniseră să „tulbure apele”, adică să bulverseze starea de satisfacție și beatitudine ce domnește la Orhei, grație primarului tâlhar, firește. În prima linie a orheienilor „revoltați” se afla o proaspătă primăriță care figurează și ea în raportul Kroll.

De fapt, simpatizanții sau, mai corect, mercenarii lui Șor i-au împiedicat pe niște cetățeni, care din întâmplare sunt afiliați cu PPDA și PAS, să-și exercite dreptul lor la o întrunire, nu le-au permis să-și exprime nemulțumirea față de actuala putere. Avem de a face prin urmare cu încă un caz de îngrădire a dreptului la exprimare, de încălcare a libertăților omului, doar că de data aceasta optica jurnalistică s-a inversat și ceea ce era rău a devenit bun.

Orheiul nu este orașul lui Șor, chiar dacă a fost ales primar acolo, Orheiul face parte din Republica Moldova și autoritățile de acolo trebuie să se supună legilor și Constituției Republicii Moldova. Așa cum arată azi, orașul a fost capturat de un tâlhar și este guvernat după niște reguli banditești, nu democratice. Va reacționa Procuratura Generală? De altfel, poliția a intervenit cu întârziere, altfel decât la Chișinău, când a anticipat posibilele confruntări. Îi va căuta la fel de energic poliția pe răufăcători ca în cazul muzicanților agresați?

De cealaltă parte a „baricadei” mediatice, s-a relatat cu lux de amănunte cum un grup de simpatizanți PPDA și PAS au fost nevoiți să se refugieze într-un „butic”, să stea acolo câteva ore, fără apă, mulțimea agresivă strigând vorbe de ocară, înjurându-i, alungându-i din propriul oraș. Dar un detaliu important a fost totuși neglijat: că, înainte de a fi atacați, adepții „rezistenței” au mărșăluit prin Orhei strigând „Șobolanii!”. Firește, aceasta nu justifică nici agresiunea mulțimii, nici indolența poliției, dar completează și face mai inteligibil tabloul general, explică de ce unele publicații care se pretind faruri jurnalistice au trecut sub tăcere cazul de la Orhei.

Fiindcă vorbim de modul de prezentare a evenimentelor, presa care reflectă cu egală detașare și acțiunile puterii, și cele ale opoziției e în minoritate. Și fiindcă „cine nu e cu noi e împotriva noastră”, e un lucru obișnuit să fii taxat ca „albastru” sau, mai pe înțelese, „vândut” lui Plahotniuc, pentru simplul fapt că ai observat vreo greșeală în discursul vreunui „salvator al poporului” sau – horribile dictu! - ai descris în termeni neutri sau pozitivi vreo decizie a Guvernului, care ți se pare acceptabilă. Recent, Andrei Năstase ne amenința în mod public, în cadrul unei emisiuni televizate, cu o pâră la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, pentru faptul că ne permitem, cu alte portaluri „toxice”, să-l privim cu ochi obiectivi, nu încețoșați de admirație. Ironic, aprecierea intransigentă poate să vină și din partea unor colegi care consideră implicarea efervescentă, emotivă, de partea opoziției drept garanție a virtuții jurnalistice. Or virtutea jurnalistică nu diferă de cea comună și ține de adevăr, de dreptate, în primul rând, nu de regulile luptei politice.