Unde se întâlnește Brexitul cu separatismul transnistrean

Semne diacritice

Circumstanțele și semnificația „vizitei de lucru” întreprinse de liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, la Londra, unde s-a întâlnit cu Directorul Ministerului Afacerilor Externe al Marii Britanii pentru Europa de Est și Asia Centrală, Nicola Pollitt, nu sunt elucidate pe deplin și continuă să atragă interesul observatorilor politici.

Explicația Ambasadei Marii Britanii la Chișinău precum că e vorba despre o „vizită privată” pare neserioasă, poate fi interpretată ca o încercare de a fugi de răspuns. Nu se știe nici măcar ce fel de pașaport a folosit „omologul” lui Dodon. Nu cumva „nistrean” sau rusesc? Sau poate moldovenesc? O vizită „privată” la Foreign Office? Fie, dacă vă place să credeți aceasta, a ironizat Krasnoselski.

Tiraspolul nu a ezitat să profite în plan propagandistic, prezentând lucrurile ca pe un prim pas în direcția spargerii „blocadei” diplomatice și ieșirii reprezentanților „Pridnestroviei” pe arena internațională. Londra s-a văzut nevoită să corecteze efuziunile lui Krasnosleski precum că Marea Britanie sprijină punctul de vedere a administrației separatiste în contextul (geo)politic actual, după ce Kievul și Chișinăul au început să-și coordoneze acțiunile în privința traversării hotarului moldo-ucrainean, inclusiv pe segmentul transistrean.

Că gestul Marii Britanii nu este prietenesc e puțin spus, nu e în stilul corect, demn al unui „gentleman” care a influențat cândva codul relațiilor internaționale și e de presupus că a existat un motiv serios ca ea să se abată de la reguli. Petru Bogatu consideră că nu e vorba despre o „stângăcie sau eroare diplomatică”, că „vizita fără precedent” a lui Krasnoselski, și „primirea sa la Ministerul de Externe al Regatului Unit nu are cum fi întâmplătoare”, că se pune la cale „o nouă abordare a diferendului (transnistrean) pe care unele state occidentale, în primul rând Marea Britanie și SUA ar înclina să o adopte”. „Se pare că Moscova ar fi transmis niște semnale în Occident că-i dispusă să-și evacueze contingentul militar din Transnistria și să deblocheze astfel procesul de reglementare a diferendului. Dar cu o condiție. Occidentul trebuie să plătească demilitarizarea regiunii rebele cu recunoașterea independenței acesteia în baza precedentului Kosovo”, scrie Petru Bogatu, citat de Ziarul NAŢIONAL.

Sigur, Moscova are imaginație și ne poate oferi niște surprize pe „frontul transnistrean” , dar, din punctul nostru de vedere, comportamentul neobișnuit, „rebel” al Londrei, care nu a dorit să țină cont de sensibilitatea Chișinăului, ar putea avea o cauză mai banală, o motivație cu puțină legătură față de planurile lui Putin în privința Transnistriei, devenită pentru el o povară.

Nu este exclus să fim martorii unei prime manifestări a sindromului Brexit în politica externă, a unei inițiative deocheate, concepută de niște funcționari cu reflexe imperiale „resuscitate”, încurajate de numirea excentricului adept al ieșirii Marii Britanii din UE, Boris Johnson, în funcția de secretar de stat pentru afaceri externe și de retorica Teresei May, pentru care Europa este prea strâmtă.

Problematica transnistreană li s-o fi părut, ca și multor altora, mai ușor abordabilă și, prin urmare, drept un teren potrivit de testare a vechilor abilități de jucători la scară internațională. Ca broscoiul din fabula lui Esop, Londra riscă să se facă de râs, dacă nu va plesni.