Un an cu Dodon, realizări imaginare, eșecuri reale

Semne diacritice

Dodon a făcut săptămâna trecută bilanțul unui an de guvernare. A vorbit mult despre „realizările” sale, deși ar fi fost mai cu folos pentru instituția prezidențială să se concentreze pe eșecuri. Principalul eșec al său este că, de fapt, nu a devenit și nici măcar nu a încercat să devină președinte al tuturor cetățenilor Republicii Moldova. Ultimul Barometru al Opiniei Publice, efectuat de „CBS-Axa”, la comanda IPP, arată că șeful statului nu reprezintă deloc sau într-o mică măsură interesele a 67,2% din cetățeni.

Dodon i-a reprezentat doar pe cetățenii care își doresc unirea cu Rusia și a acționat în interesul lor, continuând de fapt campania electorală ca lider al socialiștilor, pregătindu-se pentru alegerile parlamentare din 2018. Totuși, rămân neclare motivele adevărate ale inițiativei sale de modificare a sistemului electoral, în condițiile în care sistemul alegerii deputaților pe liste de partid favoriza în mod evident PSRM. De ce liderul socialiștilor a venit în ajutorul PD e o enigmă care a alimentat și mai alimentează suspiciunea dependenței sale de Plahotniuc. Până la sinceritatea pe care a văzut-o la Dodon Băsescu mai este mult.

Unica „realizare” a președintelui Republicii Moldova pe plan extern în 2017 e că s-a întâlnit de multe ori cu Putin, care l-a tratat cu condescendență, făcându-i anumite favoruri, permițând accesul pe piața rusă unor întreprinderi indicate de Dodon, dar menținând în continuare embargoul asupra producției moldovenești, instituit după semnarea Acordului de asociere dintre Republica Moldova și UE. Supărată atunci pe Chișinău, Moscova a încălcat, sub un pretext fals, acordul CSI de liber schimb, iar Dodon face jocul ei, abordând problema relațiilor comerciale moldo-ruse de pe poziția Rusiei.

Bucureștiul și Kievul îl ignoră în mod demonstrativ pe Dodon, iar Bruxellesul îl tratează cu indiferență și lucrul acesta nu poate să nu afecteze reputația și eficiența instituției prezidențiale pe plan extern și intern.

După ce încrederea față de președinte atinsese culmi nebănuite, aceasta a început să scadă – semn că așteptările cetățenilor, amăgiți de promisiunile electorale ale lui Dodon, au fost mari și că a început trezirea lor la realitate. Inițiativa cu „republică prezidențială” înseamnă o recunoaștere indirectă a minciunii și a eșecului din partea lui Dodon. Crezându-se pe val, după victoria în alegerile prezidențiale, el a declanșat referendumul pentru demiterea lui Chirtoacă și a suferit o înfrângere rușinoasă, pe care nu a avut curajul să și-o asume.

Cu diferite ocazii, Dodon a amenințat guvernarea că va chema lumea în stradă, că va organiza o „revoluție”, ceea ce, în contextul referendumului socialist din municipiul Chișinău, seamănă a retorică belicoasă de liliput politic. Ultima sa ieșire de acest fel a fost provocată de decizia Guvernului referitoare la introducerea în Constituție a denumirii „limba română”. Și încercările sale de a umbla la țesutul istoric, de a emite pretenții teritoriale față de România și Ucraina sunt și iresponsabile, și jenante pentru un președinte.

În general, Dodon este energic, activ, întreprinzător, dar rezultatele activității sale lipsesc sau sunt minuscule. După cum s-a mai spus, el seamănă cu o locomotivă care își consumă toată energia pe sirenă.