Nicolae Negru // Trenul reglementării transnistrene Moscova-Berlin se apropie de Chișinău?
10823
Semne diacritice
Maia Sandu a provocat supărări la Mosova pentru că a adresat mulțumiri SUA în legătură cu criza gazelor, dar nu și Rusiei în primul rând, care se crede binefăcător al nostru, uitând de amenințările pe care ni le trimitea, dacă nu plătim datoria pretinsă de „Gazprom”.
Acum se vede că ultimatumul, șantajul Rusiei avea ca țintă nu atât Chișinăul, cât Occidentul, Moscova dorind să provoace UE, Germania, SUA, să le implice în negocierile care privesc viitorul Republicii Moldova. Și ele s-au implicat. Aflăm aceasta din mesajele de mulțumire ale Maiei Sandu către Departamentul de Stat al SUA, către Charles Michel, președintele Consiliului Europen, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, Angela Merkel, cancelarul german. Faptul e fapt, criza gazelor nu s-ar fi încheiat așa cum s-a încheiat, dacă aceasta nu ar fi fost discutată de Rusia și Occident.
Moscova dorea demult să aibă un cuvânt de spus în relațiile Republicii Moldova cu UE și din scurgerile de informație către presă tema respectivă a fost abordată în timpul negocierilor. Vicepremierul Andrei Spînu se jură că nu, dar el nu e singurul participant la negocieri. Aflăm că Maia Sandu a discutat „de câteva ori” la telefon cu Dmitri Kozak, șeful adjunct al Administrației prezidențiale ruse, responsabil de relațiile economice cu Republica Moldova, dar și de reglementarea transistreană. „Câteva” e mai mult de două ori, nu-i așa?
Nu știm dacă rezultatul e cel dorit de Moscova, mai curând ea nu și-a atins scopul pe deplin,altfel ar fi fost mai generoasă în stabilirea prețului la gaze. Dar concesiile din partea Chișinăului nu sunt deloc minore și criza poate reizbucni foarte repede dacă Rusia va considera de cuviință. Chișinăul nu are dreptul să se „atingă” de statutul actual al companiei „Moldovagaz”, până nu transformă datorile companiei față de „Gazprom” în datorii de stat. Rezultatele auditului în privința datoriei vor fi supuse aprobării de către „Moldovagaz”, în cadrul căreia majoritatea acțiunilor, peste 63 la sută, aparțin „Gazprom”-ului.
Guvernul Republicii Moldova s-a angajat să organizeze până la sfârșitul lui noiembrie ședința comisiei interguvernamentale moldo-ruse în domeniul cooperării economice, în cadrul căreia se va discuta „întregul spectru de probleme existente în domeniul energetic”; „partea moldovenească va propune modul de organizare a procesului de semnare a tratatului interguvernamental de colaborare în domeniul energetic”.În opinia reputatului analist Vladimir Socor, Moscova încearcă astfel să creeze impresia că Chișinăul însuși cere instituționalizarea dependenței sale energetice de Rusia, dependență pe care o cimentează documentul semnat de vicepremierul Andrei Spînu și președintele „Gazpom”-ului, Alexei Miller.
Însă există și alte mișcări care ne determină să credem că criza gazelor, provocată de Rusia, după brusca revendicare a datoriei pe care o ignora până acum, a avut ca scop nu numai „marcarea reînnoită a teritoriului”, a „sferei de influență” pe care o pretinde. După cazul Plahotniuc, Moscova încearcă să obțină un nou „consens internațional” în Republica Moldova și acesta nu poate să nu vizeze și reglementarea transnistreană. Întâmplător insistă Rusia asupra datoriei de 700 de milioane de dolari, uitând de cea de 8 miliarde din partea Tiraspolulu? Speranța unui „consens internațional” în problema transnistreană o exprima, până la vizita sa de la Chișinău, și președintele german Frank-Walter Steinmeier.
Nici nu s-a încheiat bine criza gazelor, că Parlamentul Republicii Moldova a și instituit, nitam-nisam, o „Comisie parlamentară specială de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a R. Moldova”. Aceasta s-a făcut la inițiativa spicherului Igor Grosu, „în scopul consolidării unității poporului și restabilirii integrității teritoriale a statului, sprijinindu-se pe eforturile colective ale comunității internaționale (s.n.)...”. Reprezentanții PSRM au profitat imediat de ocazie pentru a propune formarea unei „platforme” de întâlniri cu așa-zișii deputați ai așa zisului Soviet Suprem de la Tiraspol, un vis de mai demult al Moscovei.
Demisia inopinată a vicepremierului pentru Reintegrare, Vladislav Kulminski, din motive „personale”, după ce a mai făcut, din partea Chișinăului, niște pași înapoi în ce privește plăcuțele de înmatriculare a mașinilor transnistrene, ridică iarăși semne de întrebare. Nu cumva se pregătesc niște acțiuni pentru care Kulminski nu pare suficient de credibil?
Pe de cealaltă parte, Maia Sandu spulberă aceste temeri. Ea a declarat, pentru ziarul rus „Kommersant”, că soluția pentru reglementarea transnistreană va porni de la Chișinău, de la Parlament și Guvern, că se va merge pe calea consensului în societate, iar între timp se va lucra pentru a face malul drept mai atractiv pentru cetățenii de pe malul stâng.
Numai că opoziția din Parlament va vota orice va propune PAS la sugestia Berlinului, care îndeplinește uneori, în interesele sale egoiste, pohtele geopolitice ale Moscovei. După Nordstream 2, care scoate din jocul gazelor Ucraina, lăsând-o pradă Rusiei, ar fi naiv să credem că Germania va proteja Republica Moldova. Ar putea să aibă dreptate cei care spun că formarea „Comisiei parlamentare speciale” ar fi un semnal că „trenul” reglementării Moscova-Berlin se apropie de Chișinău.
13.08.2025
11:00
2279
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3503
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
84936
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
49998
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
33063
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
33395
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
34030
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
34357
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
34790
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
34517
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
34423
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
34403
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
07.04.2026
11:39
30
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
07.04.2026
11:21
44
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
239
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
299
Școală din Yorkshire își corectează examenele simulate cu inteligență artificială, pentru feedback mai rapid și mai obiectiv
07.04.2026
08:34
348
Horoscopul zilei 07.04.2026
458
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră
06.04.2026
22:43
521
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
734
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
718
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
576
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
626
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
607
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
638
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
849
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
687
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
615
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
644
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
722
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
877
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
748
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
741
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1176
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
1085
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1185
Horoscopul zilei 05.04.2026
1306
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1180
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
Oligarhii vechi și noi: Cum a scăpat Vladimir Putin de cei mai influenți bancheri din Rusia și cine sunt magnații care controlează astăzi mass-media
Povestea TRAGICĂ a celor mai cunoscuți cvintupleți din lume: Cele cinci fetițe, separate de familie și expuse ca la grădina zoologică
Moartea misterioasă a geniului Eminescu sau cine a vrut să îl facă nebun?
FOTO // Drumul LUNG al unui test pentru COVID-19, rezultatele căruia sunt gata în cel puțin opt ore: Cum decurge o zi de muncă a angajaților de la laboratorul virusologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.53
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














