Scopul adevărat al vizitei lui Plahotniuc în SUA

Semne diacritice

Evadat la Moscova, Renato Usatîi, liderul fugar al „Partidului Nostru”, primar, prin Skype, al municipiului Bălți, l-a acuzat pe Dodon de trădare, după ce ultimul a sărit în ajutorul lui Plahotniuc, introducând în Parlament proiectul sistemului electoral mixt, în locul celui proporțional. Tot atunci, Dumitru Ciubașenco, vicepreședintele PN, și-a cerut scuze de la alegători pentru faptul că i-a îndemnat să-l voteze pe Dodon în turul doi al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2016.

Cuvântul trădare la adresa lui Dodon a răsunat și la marșurile de protest, de sâmbătă și duminică, împotriva schimbării sistemului electoral, organizate de „Partidul Nostru” la Comrat și Bălți. „Noi l-am susținut pe Dodon, dar el ne-a trădat!”, a declarat cu inocență Dumitru Ciubașenco. „Mie mi-e rușine că, după alți politicieni, și Dodon se înghesuie în pantalonii lui Plahotniuc”, și-a făcut mea culpa Renato Usatîi, care a comunicat cu protestatarii prin Skype. (Să mă ierte cititorii noștri pentru acest citat neîncheiat la toți „nasturii”, dar lucrăm cu „materialul clientului”. Iar „clientul” în cauză e cogeamite primar al celui de-al doilea ca mărime municipiu și nu poate fi trecut cu vederea.)

Sigur, Dodon a surprins cu gestul său de caritate politică mai multă lume, inclusiv deputații din fracțiunea socialiștilor, care făcuseră până atunci declarații clare, ferme, împotriva oricărei schimbări a sistemului electoral, inclusiv împotriva sistemului mixt. Dar de ce să-l fi surprins pe Usatîi, care, până la alegerile prezidențiale și în campania electorală a spus, nu o singură dată, că liderul PSRM este „omul lui Plahotniuc” și face jocurile acestuia?

Dacă e să fim sinceri, trădător e în primul rând liderul PN. El a fost cel care a trădat primul mișcarea anti-oligarhică, atunci când, între doi candidați la funcția de președinte a Republicii Moldova, a ales să-l sprijine tocmai pe cel suspectat, nu fără temei, că își coordonează acțiunile cu Plahotniuc. În toiul luptei împotriva oligarhiei, în apogeul unei bătălii hotărâtoare, Usatîi l-a preferat pe cel care s-a îmbogățit pe căi obscure și poate fi considerat un produs tipic al regimului oligarhic. El a respins-o pe Maia Sandu din motive geopolitice, fiindcă ea afirmase că, în cazul unui referendum, ar vota reunirea cu România. De ce se trece peste aceasta?

În momentul decisiv, Usatîi a uitat de jurământul din PMAN, a ignorat chemările la unitate și solidaritate în pofida tuturor diferențelor geopolitice, lingvistice, religioase etcetera. Geopolitica a bătut în mod evident „civismul” său, spre decepția celora care anunțaseră cu mult tam-tam că protestele anti-oligarhice au grăbit constituirea „națiunii civice moldovenești”. N-ar fi rău să fie bine, spunea popa Smântână. Dar realitatea e alta. Între un hoț, „pupilul” lui Plahotniuc, și un om onest a fost ales hoțul, doar pentru că promitea anularea Acordului de asociere cu UE și era pe placul lui Putin. Nu e prima și nici ultima dată când calitățile candidatului sunt ignorate de dragul orientării geopolitice. Și adepții integrării europene, unioniștii procedează uneori în mod similar. Cu diferența că ei nu sunt fanatizați ca o mare parte din votanții putiniști ai lui Dodon.

Scriu aceasta pentru că la mitingul de acum o săptămână am auzit aceleași lozinci de ignorare a geopoliticii în scopul doborârii „căpcăunului”. Și le vom auzi cu siguranță la mitingurile viitoare. Prima „ignorare” l-a adus în scaunul de președinte pe Dodon. Ce-a de-a doua i-ar putea garanta o majoritate parlamentară absolută. Chiar dacă Dodon este „omul lui Plahotniuc”, această perspectivă demoralizatoare nu îi poate încânta pe unioniști și proeuropeni. Dar e acceptabilă pentru putiniștii de toate mărcile. Dacă i se va cere, Usatîi va mai trăda o dată. Sau va fi nevoit să părăsească Moscova (nu se știe dacă va reuși) pentru alt oraș, din altă țară.

Logica luptei politice nu e lineară ca strada Ștefan cel Mare din Chișinău. Din motive care pot fi doar ghicite, Dodon și-a tăiat (pe jumătate) creanga de sub picioare, a făcut un pas în defavoarea sa, alegerile pe listele de partid avantajau enorm PSRM-ul, comparativ cu orice alt partid. În mod paradoxal, partidele, ONG-urile și toți cei care luptă acum pentru păstrarea sistemului electoral proporțional (inclusiv subsemnatul), luptă în folosul trădătorului Dodon. El este ajutat în pofida voinței sale.

Între Plahotniuc și un putinist, Occidentul îl alege pe Plahotniuc. Fiindcă un putinist este un rău mai mare, un trădător prin definiție. Exemplul cel mai elocvent ni-l oferă Victor Ianukovici, cu răul pe care l-a făcut Ucrainei. O guvernare putinistă la Chișinău ar fi și un cuțit în coasta vecinului nostru estic. Plahotniuc este preferabil ca un „factor” temporar, care poate fi relativ ușor influențat. (Și este influențat, inclusiv prin ONG-urile care organizează proteste împotriva sistemului electoral mixt.) Rusia însă este un factor geopolitic și politic imprevizibil, greu de „administrat”, de mult mai lungă durată în regiunea noastră.

De aceea, e de presupus că Joseph Daul, președintele PPE, îi va recomanda (cu insistență, dacă va fi nevoie) Maiei Sandu și lui Andrei Năstase, după alegerile parlamentare din 2018 (cred că nu numai PAS, ci și PPDA va trece pragul), să facă alianță cu PD. Așa că ei ar trebui să se pregătească de pe acum pentru colaborarea cu „coordonatorul executiv”. Să procedeze geopolitic, să „trădeze” mișcarea anti-oligarhică, așa cum a procedat Usatîi.

PL stă pe gânduri, dar e foarte puțin probabil să nu voteze pentru sistemul electoral mixt. Mai cu seamă că Bucureștiul pare să transmită niște semnale pozitive în legătură cu intențiile PD. Cine nu crede, să ia cunoștință de declarația făcută la Chișinău, zilele trecute, de Ana Birchall, ministrul delegat pentru Afaceri Europene al României. Ca să nu mai vorbim de Kiev, care nu trebuie neglijat. Faptul că ambele capitale îl ignoră pe Dodon spune ceva. Până la urmă, și Washingtonul, și Bruxelles-ul se vor împăca (e vorba de Parlamentul European, căci Comisia Europeană și Consiliul European s-au împăcat deja) cu situația „modelată” de Plahotniuc. Și pentru a se asigura de aceasta a mers el în SUA.

Comentariul de mai sus nu e în niciun caz o pledoarie împotriva protestelor anti-oligarhice. Societatea civilă trebuie să-și facă datoria, jocurile geopolitice nu sunt în grija ei, ci a politicienilor. Dar să fie atentă, ca să nu fie folosită de unii jucători, nu strică.