România salvează oligarhia?

Semne diacritice // Cei care se pronunță împotriva împrumutului, se pronunță de fapt pentru ca cetățenii R. Moldova să-și strângă și mai mult cureaua

Împrumutând Chișinăului 150 de milioane de euro în acest moment critic, Bucureștiul salvează oligarhia din Republica Moldova? La prima vedere – da. În schimbul unei promisiuni vagi de modificare a art. 13 din Constituție privind denumirea limbii oficiale, „groparii” viselor și speranțelor noastre europene obțin o sumă generoasă de bani, cu care își vor plăti rămânerea la putere și prelungirea agoniei „țărișoarei” capturate și stoarse ca o lămâie de ei.

Fiindcă în ultimele câteva săptămâni ne-au vizitat premierul României Victor Ponta și președintele Camerei Deputaților Valeriu Zgonea, ambii reprezentanți ai PSD, e ușor a deduce că gestul salvator al Bucureștiului s-ar datora relațiilor de parteneriat dintre PSD și PD (au și făcut-o unii), mai cu seamă că Ponta a avut o discuție nocturnă cu Plahotniuc, iar Zgonea a semnat un „memorandum de înțelegere” cu spicherul Parlamentului moldav Andrian Candu.

La o privire mai atentă însă, lucrurile nu par atât de simple, depășind în mod evident limitele unei „afaceri de partid”. Împrumutul a avut acordul prealabil al președintelui Klaus Iohannis și al tuturor partidelor reprezentate în Parlamentul României și ar fi fost imposibil de obținut, dacă în joc s-ar afla doar cariera politică a liderilor PD sau afacerile lui Plahotniuc.

Nu doar Ponta, nu doar PSD, România ca stat intervine, fiindcă în joc se află interesul ei profund, legitim: stabilitatea, independența și cursul european al R. Moldova în ultimă instanță. Probabil, autoritățile de la București sunt informate ceva mai bine decât presa de la Chișinău, care, cu unele excepții, a ignorat „dimensiunea geopolitică” a colapsului BEM, posibila implicare a Rusiei, interesată în mod evident în destabilizarea R. Moldova.

Presa occidentală a scris, cu referire la același raport „Kroll”, despre participarea unor bănci din Rusia în operațiunea de pompare a unor depozite enorme de bani în cele trei bănci administrate de Ilan Șor, pentru a le crea o falsă stare financiară care să justifice „sifonarea” ultimelor resurse rămase în ele, adică să camufleze acordarea de credite mult peste limitele propriilor rezerve de capital. Să fie întâmplător faptul că băncile deponente din Rusia și-au retras brusc toți banii cu patru zile înainte de alegerile parlamentare din Republica Moldova? - se întreba, de exemplu, revista americană „Forbes”.

Și unele surse locale bine informate vorbesc despre rolul FSB în elaborarea și coordonarea acestei diversiuni de proporții, care urmărea scopul prăbușirii BEM înainte de alegeri cu efecte electorale dezastruoase pentru guvernarea proeuropeană. În acest scop, la Chișinău ar fi fost „desantate” șase persoane, printre care și Ilan Șor. Sigur, operațiunea nu ar fi reușit, dacă politicienii de la putere nu ar fi lăsat, din interese obscure, întredeschisă ușa de intrare în sistemul bancar al R. Moldova și nu i-ar fi asigurat lui Șor „acoperire politică”. România însă nu îi confundă pe oligarhii locali cu statul R. Moldova și, mai cu seamă, cu populația acestuia, care suportă consecințele dispariției miliardului.

Cei care se pronunță împotriva împrumutului, se pronunță de fapt pentru ca cetățenii R. Moldova să-și strângă și mai mult cureaua. Un acord cu FMI va fi imposibil de semnat fără un angajament de economisire a banilor publici. Riscul unei revoluții spontane ar crește exponențial. „Explozia mămăligii” va fi imposibil de controlat.

Oricum, amânate acum, măsurile de austeritate sunt de neevitat. Deloc elegant, stânjenitor, modul în care s-a procedat cu FMI, anunțându-se demisia guvernatorului BNM, Dorin Drăguțanu, abia după ce delegația Fondului a luat avionul spre Chișinău, ar putea să ne coste în viitor.

Și refacerea relațiilor cu UE, care sunt acum la pământ (la aproape două luni de la învestire, premierul Streleț nu a fost încă primit la Bruxelles), nu va fi posibilă în deplină măsură fără un acord cu FMI și reforme concrete care să asigure independența justiției și funcționalitatea instituțiilor de stat. E de presupus că au existat consultări între București și Bruxelles în privința împrumutului acordat R. Moldova, ca acesta să nu fie interpretat drept un act de salvare a oligarhiei moldave.

Împrumutându-le bani actualilor guvernanți, România își riscă autoritatea, se expune unor reacții negative din partea celora care protestează în PMAN. În mod logic, gestul de solidaritate trebuie însoțit de acțiuni care să demonstreze că procesul de eliberare a R. Moldova din captivitatea oligarhilor a început. Demisia lui Drăguțanu, fiind consumată pe torpilarea misiunii FMI, nu se socoate.