Relația România-Republica Moldova în strategii

Semne diacritice

La Chișinău, a trecut aproape neobservat anunțul de la București al președintelui Klaus Iohannis, precum că, „în cel mai scurt timp”, se va constitui un grup de lucru care va elabora o strategie pe termen mediu și lung „pentru a îmbunătăți abordarea relației România-Republica Moldova”, ca aceasta să „devină mai bună, mai performantă, mai pragmatică și mai previzibilă”. Nucleul grupului îl vor constitui reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe, SIE, SRI, Administraţiei Prezidenţiale.

Până la sfârșitul anului, strategia respectivă va fi discutată în cadrul Consiliului pentru Securitatea și Apărarea Țării, accentul punându-se pe „o implicare mult, mult mai profundă în relațiile economice dintre România și (Republica) Moldova”, și „construcția și întărirea instituțiilor democratice” din Republica Moldova, evitându-se abordările „populist-electoraliste”, care „este posibil să apară” în contextul campaniilor electorale parlamentare din România și prezidențiale din Republica Moldova. Aceasta însă nu înseamnă că opțiunea reUnirii va fi evitată în procesul elaborării strategiei și discuțiilor la adoptarea ei în CSAT, confrom declarațiilor lui Iohannis.

În mod evident, România este îngrijorată de situația de dincoace de Prut, în special de „dificultățile” pe care le întâmpină partidele proeuropene după alegerile parlamentare din 2014, ea nu poate face abstracție nici de spectrul pericolului estic, mai amenințător ca niciodată în ultimii 25 de ani, ceea ce nu exclude însă și o motivație electorală a inițiativei președintelui Klaus Iohannis. Prin numărul lor și participarea tot mai activă la vot, cetățenii români din Republica Moldova joacă un rol tot mai vizibil în alegerile parlamentare și prezidențiale din România. Simpatiile lor electorale nu mai pot fi ignorate ca până la 2007, când, pentru a adera la UE, Bucureștiul stopase de facto procesul de restabilire a cetățeniei în cazul basarabean.

Nu sunt de ignorat nici declarațiile din ultima vreme ale ex-președintelui și liderului Partidului Mișcarea Populară, Traian Băsescu, care le promite românilor de pe ambele maluri ale Prutului să se dedice reUnirii României și Republicii Moldova. Deși autoritatea sa printre cetățenii români din Republica Moldova nu este absolută (s-a văzut și în alegerile prezidențiale din 2014, când Elena Udrea, lidera PMP, s-a siutuat abia pe locul trei în preferințele electorale ale basarabenilor), aceasta nu poate fi neglijată de strategii PNL și PSD. În combinație cu împrumutul de 150 de milioane de euro, pe care România îl acordă Republicii Moldova, o strategie prounionistă, care să apropie până la contopire, pe toate planurile – economic, politic, cultural, informațional - cele două state românești, poate avea un impact electoral puternic dincoace de Prut.

Dar nu va fi prima încercare de acest fel. La 27 aprilie 2010, Traian Băsescu și Mihai Ghimpu, care ocupa atunci funcția de președinte interimar, au semnat la București Declaraţia Comună pentru Parteneriatul Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. S-a mai semnat atunci și un acord de asistenţă financiară nerabmursabilă de 100 de milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, pentru proiecte în domeniul infrastructurii și educației, care să contribuie la bunăstarea cetăţenilor Republicii Moldova.

A fost mărit numărul de burse acordat tinerilor din Republica Moldova, de la 2 150 la 5 000 de locuri în învăţământul superior şi în învăţământul gimnazial românesc. Urma să fie elaborat și semnat de către prim-miniștrii României și Republicii Moldova un „plan de acțiuni”, ca „instrument de implementare” a Parteneriatului strategic dintre cele două state românești. S-a mai vorbit și despre calea ferată Iași-Chișinău cu ecartament european, interconectarea sistemului de transport gaze pe conductă și a rețelelor electrice de pe ambele maluri ale Prutului.

Ce s-a realizat în acești șase ani? Multe proiecte culturale comune, în special prin intermediul Institutului Cultural Român, asistență financiară în restaurarea grădinițelor din Republica Moldova, un acord de mic trafic de frontieră, gazoductul Iași-Ungheni (nefuncțional) și un pod peste Prut, Lipcani-Rădăuți (inaugurat ceva mai înainte de semnarea declarației de parteneriat, în februarie 2010). Alte 15 poduri peste Prut urmau să fie reconstruite a declarat premierul de atunci Vlad Filat, dar nu s-a mai ajuns la ele. Interconectarea rețelelor electrice abia începe, iar construcția căii ferate cu ecartament european Chișinău-Iași nici nu apare la orizont.

Chiar dacă cetățenii Republicii Moldova au obținut dreptul de a călători fără vize în Europa, chiar dacă a fost semnat Acordul de asociere cu UE și acordul aprofundat și cuprinzător de comerț liber între Republica Moldova și UE, chiar dacă România a devenit principala piață de export a produselor moldovenești, e departe până a spune că a fost asigurată libera circulație, în ambele direcții, a persoanelor, mărfurilor, serviciilor și capitalurilor.

Fiindcă perspectiva integrării europene s-a îndepărtat, în loc să se apropie (deși nu suntem de acord că obiectivul menționat în declarația semnată de Băsescu și Ghimpu nu mai poate fi atins niciodată), o strategie de abordare a relațiilor dintre România și Republica Moldova ar trebui să urmărească scopul minim al transformării Prutului untr-un hotar simbolic, fără vreo piedică în calea cunoașterii și recunoașterii reciproce, a conlucrării în interes comun, a conviețuirii în fapt, așa încât reUnirea să devină doar un act „birocratic”, formal, la îndemâna tuturor. O reUnire cu rădăcini puternice în realitatea cotidiană, nu doar în trecutul interbelic și cel secular.