R. Moldova, spălătorie geopolitică a Rusiei sau de ce ne zâmbește Moscova crispată
1683
Semne diacritice // De ce a durat atât de mult până premierul Medvedev și-a amintit de problemele economice ale R. Moldova
Iritată, zbârlită până-n vârful rachetelor sale, sumbră ca fața ministrului său de Externe, Rusia își umflă mușchii, își zângănește armele și amenință vecinii cu măsuri punitive, pentru că nu țin cont de starea de spirit a lui Putin, pentru că nu aplaudă Rusia în efortul ei de a se „ridica din genunchi”, de a-și pretinde dreptul la vechea „sferă de influență” în perimetrul fostei URSS și al „lagărului socialist”.
România și Polonia, care își permit să instaleze pe teritoriul lor scuturi antirachetă americane, sunt vizate în mod direct de furia dezlănțuită a lui Putin, însă ecoul amenințărilor sale reverberează mult mai puternic în țările din „vecinătatea apropiată” a Rusiei, nu numai în cele Baltice, pe care Kremlinul le vede în rolul de ostatici ai politicii sale revanșarde. Recent, Putin-bași le-a trimis noilor state independente din jurul Rusiei un nou mesaj agresiv, cât se poate de explicit, prin intermediul Valentinei Matvienko, președinta Consiliului Federației.
Continuarea articolului o puteți citi pe print în ediția de azi a Ziarului NAȚIONAL, pe care îl găsiți în fiecare chioșc de presă.
13.08.2025
11:00
2186
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3400
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
80400
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
48142
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
31207
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
31547
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
32178
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
32511
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
32944
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
32685
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
32585
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
32550
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
214
Ofcom și autoritatea pentru date cer rețelelor sociale să înăsprească verificarea vârstei copiilor sub 13 ani în Marea Britanie
11.03.2026
22:44
405
NTSB indică neatenția șoferilor și limite ale sistemului Ford BlueCruise în două accidente mortale din SUA
11.03.2026
21:47
451
Gigantul medical american Stryker, paralizat la nivel global de un atac revendicat de hackeri pro-iranieni Handala
11.03.2026
21:16
399
ULTIMA ORĂ // O nouă MEDALIE pentru R. Moldova. Luptătorul Alexandru Borș a cucerit medalia de bronz la Campionatul European U-23 din Serbia
11.03.2026
20:58
417
Scădere ușoară de temperatură și dimineți cu ceață în Republica Moldova, joi 12.03.2026
11.03.2026
20:39
430
Val de unicorni în 2026: aproape 40 de startupuri, majoritatea din AI, trec pragul evaluărilor de miliard de dolari
455
WhatsApp introduce conturi speciale administrate de părinți pentru copiii sub 13 ani
11.03.2026
17:31
482
Meta întărește lupta împotriva escrocheriilor online cu noi instrumente de protecție pe Facebook, WhatsApp și Messenger
11.03.2026
17:28
487
Amazon își extinde programul Shop Direct: clienții pot cumpăra cu ajutorul AI direct de pe site-urile altor retaileri
11.03.2026
17:19
477
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a curriculumului preșcolar
11.03.2026
16:36
549
Campania „Modernizarea școlilor” a debutat la Gimnaziul „Grigore Vieru” din Ialoveni, prima instituție inclusă în rețeaua națională de școli-model
11.03.2026
15:37
577
MOLDAGROTECH 2026, inaugurată la Chișinău: peste 100 de expozanți din 8 țări aduc tehnologii noi pentru agricultura Moldovei
626
Top 5 alimente congelate care întăresc imunitatea și combat inflamația în mod natural
11.03.2026
15:19
541
Google închide achiziția Wiz pentru 32 de miliarde de dolari, cea mai mare tranzacție din istoria companiei
11.03.2026
15:11
540
Guvernul extinde până în 2026 facilitățile de rambursare a TVA și pregătește restituirea integrală a accizei la motorina pentru lucrările agricole de primăvară
11.03.2026
14:57
473
MEC lansează consultări publice pe Concepția noii discipline „Educația tehnologică și TIC” în școli
11.03.2026
14:52
587
MedLife prezintă primele rezultate ale programului Longevity100+, cel mai amplu studiu de genomică pentru medicina preventivă din România
11.03.2026
14:43
621
Maia Sandu, apel în Parlamentul Lituaniei: Ajutați Moldova să-și urmeze drumul european, așa cum v-ați urmat voi independența în 1990
11.03.2026
14:26
573
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: elevii din nordul Republicii Moldova evocă deportările, foametea organizată și războiul de pe Nistru
11.03.2026
13:58
533
Guvernul întărește controalele la medicamentele veterinare pentru a spori siguranța produselor de origine animală
11.03.2026
13:57
510
Guvernul impune reguli mai stricte pentru siguranța și calitatea produselor fertilizante pe piață
11.03.2026
13:48
518
MEC lansează consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Informatică” în învățământul general
11.03.2026
13:48
515
„Investim în profesori și educatori”: înscrieri la cursurile gratuite de educație incluzivă pentru 2.000 de cadre didactice din Republica Moldova
11.03.2026
13:17
601
Guvernul lansează program pilot de 40 de milioane de lei pentru modernizarea ascensoarelor vechi din blocurile locative din țară
11.03.2026
12:42
667
Maia Sandu cere sprijinul Lituaniei pentru aderarea Moldovei la UE, evocând memoria comună a ocupației sovietice și rezistența în fața Rusiei
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.28
1 RON
3.94
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














