Nicolae Negru // Putin ca Dodon

Semne diacritice

Odată cu anexarea Donbasului, a regiunilor Herson, Zaporojie, ocupate de armata rusă, Putin a ars toate punțile în urma sa, tăindu-și orice cale de retragere.

El a pus Ucraina și aliații săi occidentali în fața faptului împlinit, declarând teritoriile respective teritorii ale Federației Ruse „pentru totdeauna” și amenințând că le va apăra „cu toate mijloacele disponibile”, inclusiv arma nucleară. Gestul său a fost cu atât mai sfidător, mai disperat, cu cât armata ucraineană se afla în contraofensivă, forțând trupele ruse să se retragă, iar pe alocuri chiar să fugă, eliberând unul după altul orașe și sate ucrainene ocupate.

Chiar în ziua ceremoniei de anexare, 30 septembrie, armata ucraineană înconjura orașul Liman, „curățindu-l” a doua zi și arborând deasupra primăriei drapelul bicolor al Ucrainei în locul tricolorului rusesc dat jos. Liman a bătut recordul cu cel mai puțin timp în „componența” Rusiei, au glumit bloggerii și comentatorii pe rețelele sociale. „Pentru totdeauna” nu a durat în cazul locuitorilor Limanului nici măcar 24 de ore.

Acesta a fost răspunsul Ucrainei la apelul lui Putin, care în ziua precedentă chemase „poporul frățesc” să oprească focul și să se așeze la masa negocierilor, menționând însă, cu tupeu banditesc, că soarta teritoriilor anexate nu mai poate fi negociată. Cu alte cuvinte, el i-a chemat pe ucraineni să negocieze capitularea lor.

Occidentul a reacționat cu declarații de nerecunoaștere a așa-ziselor „referendumuri” care au încălcat, din punctul de vedere al unor juriști, nu numai legislația Ucrainei, normele internaționale, ci și legislația Rusiei. Deși luând în serios amenințarea nucleară din partea lui Putin, Ucrainei i s-a promis în continuare asistență în efortul ei de eliberare a teritoriilor ocupate în mod criminal de Rusia. SUA a continuat să avertizeze Rusia că orice lovitură nucleară va avea consecințe „catastrofale” pentru ea.

În aparență, Moscova a înghițit „gălușca” ucraineană, recunoscând pierderea Limanului, dar lăsând lumea în ceață privind perspectiva pierderii altor părți ale teritoriilor ucrainene proaspăt „achiziționate”. Ce se va întâmpla dacă mobilizarea „parțială” și infuzia de rezerviști nu va opri armata ucraineană să recucerească Hersonul, Donețkul, Luhanskul, Crimeea? Care poate fi considerat momentul critic pentru existența statului rus, când, conform doctrine militare ruse, se poate pune în aplicare arma nucleară?

Putin s-a pomenit într-un impas previzibil. Cu anexarea regiunilor ocupate ale Ucrainei, el a vrut să le demonstreze rușilor că este învingător, în pofida înfrângerilor de pe front. Dar dacă înfrângerile vor continua? Guzganul prins în ungher devine periculos, spunea Putin cândva. Impresia e că el s-a băgat conștient în această cursă, ca să sperie lumea. Viața de pensionar i-o fi părând plicticoasă, iar miile de oameni omorâți până acum nu contează pentru el.

Discursul său plin de referințe istorice, de acuzații și reproșuri la adresa Occidentului, care ar dori distrugerea Rusiei, refuzând să o trateze ca pe un egal, seamănă cu un mesaj de adio adresat SUA. După ce a cerut prin ultimatum să i se recunoască dreptul la o sferă de influență în spațiul post-sovietic, să dispună de suveranitatea statelor din „lagărul socialist”, Putin încearcă să spună lumii cât de răi sunt americanii.

El vorbește despre trecutul colonial al țărilor occidentale, amintește despre resursele prădate de ele, dar nu spune un cuvânt despre trecutul colonial al Rusiei, care a prădat mult mai mult, despre nenorocirile, crimele pe care le-au comis imperialiștii ruși, inclusiv el însuși. Nimic nou: un pai în ochiul altuia e mai vizibil decât bârna din propriul ochi. Fiindcă nu se uită în oglindă, Putin se crede un luceafăr moral, un înaintemergător spre o ordine mondială mai justă. Un criminal promite crearea unei lumi noi prin violență și crimă - poporul rus a mai trecut prin aceasta. Se va lăsa amăgit încă o dată?

Pe alocuri, discursul lui Putin semănă cu al lui Dodon, care se crede și el un cerber al valorilor „tradiționale”, atacate de Occidentul „satanist”, profitând în același timp de realizările occidentale, de roadele civilizației lor.

Lumea nu se mai teme de armata rusă, care s-a dovedit a fi mai viforoasă la paradă, decât la război. Arsenalul ei nuclear provoacă spaimă, dar nu într-atât încât ucrainenii să se împace cu pierderea teritoriilor sale. Putin a pomenit în discursul său despre Hiroshima și Nagasaki, dând astfel de înțeles, în opinia unor comentatori, că, pentru a pune capăt rezistenței ucrainene, ar putea proceda ca americanii în 1945. Numai că „precedentul” despre care vorbește el, nu este un precedent adecvat, SUA fiind atunci singura țară care poseda bombe atomice. Astăzi situația e cu totul alta: cel care ridică arma nucleară riscă să i se răspundă la fel.

Putin nu are cum învinge, adevărul nu e de partea sa, el i-a surprins pe ucraineni și lumea întreagă acționând irațional, ca un smintit, dar și ucrainenii l-au surprins și au surprins lumea cu rezistența și curajul lor extraordinar, cu geniul lor militar, și Occidentul - cu solidaritatea și determinarea de a ajuta Ucraina.