Primul pas spre federalizarea Republicii Moldova

Semne diacritice

S-a făcut primul pas spre federalizarea Republicii Moldova. Chișinăul a acceptat plăcuțele cu numere de înmatriculare auto transnistrene, pe care nu se știe de ce le consideră „neutre”, deși vor avea imprimate pe ele steagul și stema „Republicii Moldovenești Nistrene” cu inscripția respectivă în limbile română (în grafie chirilică), rusă și ucraineană.

Sergiu Bucătaru, viceministru al Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, i-a informat pe reprezentanții Tiraspolului, citat de ziarulnational.md, că, pentru a fi admise în circulația internațională, mașinile transnistrene trebuie să fie înregistrate, printr-o procedură simplificată, la una din subdiviziunile Centrului Resurselor Informaționale de Stat „Registru”. El a admis posibilitatea ca plăcuțele să fie confecționate la Tiraspol.

Dacă Tiraspolul spune da, „Republica Moldovenească Nistreană” va obține astfel prima recunoaștere oficială, pe plan național și internațional, înainte de a obține statutul „special” promis cu generozitate de Chișinău. În virtutea și logica faptului împlinit, acest statut „special” nu va mai putea fi altul decât al unui stat în stat sau, dacă vreți, al unei republici „moldovenești” în cadrul Republicii Moldova.

Dodon, care se lăuda că lui personal îi datorează transnistrenii recunoștința pentru că vor putea circula în Europa cu mașinile lor și că nu i-a fost deloc ușor să obțină aceasta (el nu dă detalii, dar nu e greu de ghicit ce i-a promis lui Plahotniuc în schimb), ar putea trăi coșmarul visului împlinit. Plăcuțele de înmatriculare proprii ale transnistrenilor îi vor tulbura inevitabil pe găgăuzii, care se vor simți umiliți prin aranjamentele din 1994. Ei vor cere, și pe bună dreptate, plăcuțe găgăuzești, apoi și un statut similar cu „rmn”. Și vor apărea trei republici în loc de una, după cum „promitea” Moscova în 1990. Sau poate chiar patru republici, căci au și bulgarii din Taraclia identitate și demnitate. De ce să nu li se dea și lor ceea ce li se dă tuturor?

Federalizată și ferfenițată, Republica Moldova propriu-zisă se va consolida din punct de vedere etnic în spațiul rămas și se va putea reuni mai lesne cu România, lăsând celelalte „republici” să-și trăiască visul „independenței” sub coasta Ucrainei. La urma urmei, de ce să nu fim noi primii care renunță la „fetișul” teritorial?

De dragul adevărului, trebuie să menționăm că asupra Chișinăului s-au exercitat presiuni externe enorme (din partea Germaniei, care a deținut, anul trecut, președinția OSCE, și chiar din partea Washingtonului (prin Victoria Nuland), cerându-i-se concesii în chestiunea admiterii mașinilor transnistrene în circuitul internațional, a recunoașterii diplomelor de studii și a prefixului internațional pentru legăturile telefonice ale „Republicii Moldovenești Nistrene”). De ce Chișinăul cedează acum? Nu cumva de dragul schimbării sistemului electoral? Ar fi un preț prea mare.

Aflându-ne la „capitolul” transnistrean, merită să amintim și despre reacția bizară, ciudată a vicepremierului rus Dmitri Rogozin la discursul liderului PD, Vlad Plahotniuc, de la tribuna Consiliului Internaționalei Socialiste, care s-a întrunit la New York. Fiindcă a cerut retragerea armatei ruse de pe teritoriul Republicii Moldova și s-a pronunțat pentru înlocuirea pacificatorilor ruși cu o misiune civilă sub egida ONU, Rogozin i-a atribuit lui Plahotniuc fapta de a chema la „un nou război pe Nistru”.

Am putea pune această evidentă „exagerare” pe seama excentricității lui Rogozin, a naturii sale huliganice (când i se permite), dacă Duma de Stat a Rusiei nu ar fi folosit cam aceiași termeni în rezoluția recentă pe marginea intențiilor Chișinăului și Kievului de a deschide primul punct comun de trecere pe segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainești (care, de altfel, va fi inaugurat chiar azi, cu participarea premierului Filip și a președintelui Poroșenko).

Faptul că Chișinăul face tocmai acum niște concesii care contrazic orice idee războinică este ignorat și nu contează pentru Moscova. Ea și-a modernizat trupele și pregătește în mod evident opinia publică pentru un război pe Nistru: și declarația Dumei, și declarația lui Rogozin fac parte din tactica sa tradițională a dezinformării, a atribuirii intențiilor și crimelor sale victimei.