Politica „şlefuirii” parchetului de la Kremlin
4292
Semne diacritice
Cele patru ore de așteptare în anticamera lui Putin, împreună cu tovarășa de partid Zinaida Greceanâi, l-au făcut celebru pe Dodon nu numai în lumea rusă, ci și în cea normală. E un record demn de Guinessbook, niciun președinte, nici măcar din statele vasale ale Rusiei, ca Tadjikistan sau Kârgâzstan, nu au fost umiliți într-un asemenea hal.
Dincolo de cuvinte pompoase și declarații de prietenie și atașament, aceasta e adevărata atitudine a lui Putin față de actualul președinte al Republicii Moldova și „statalitatea” pe care o reprezintă. Dodon a ajuns de râsul lumii, după ce presa moscovită a făcut haz pe seama sa. Ca rezonanță, „isprava” lui poate concura cu furtul miliardului. (El a negat, dar cu o întârziere de două zile, spunând că l-a așteptat pe Putin doar 10 minute, ceea ce nu e credibil deloc.)
Victoria în alegeri i-o fi stins bruma de rațiune și de demnitate, dacă le-o fi avut vreodată. Ideea de a-și asuma rolul de curier, transportând câteva zeci de sticle de vin din colecția lui Putin de
Înainte de a se supăra pe cei care, din punctul său de vedere, nu manifestă suficient respect față de funcția prezidențială (cazul ambasadorului Mihai Gribincea, de exemplu), Dodon ar trebui să se uite în oglindă. El este cel care terfelește și mânjește într-un hal fără de hal haina președintelui Republicii Moldova. La cele descrise mai sus se adaugă mitomania, tendința de a minți cum ar respira, atribuindu-și, pe Facebook, fapte „eroice” supte din deget. Una dintre ele e că a donat grădiniței din Sadova 100 de mii de lei, dezmințită de primarul de Sadova. Nu Dodon, ci Guvernul României a contribuit cel mai mult la renovarea grădiniței respective.
xxxx
Și graba cu care Dodon a taxat drept pripită și neargumentată nota de protest semnată de Candu și Filip la adresa Moscovei în legătură cu hărțuirea oficialilor moldoveni la intrarea și ieșirea din Federația Rusă demonstrează un zel slugarnic ieșit din comun, dacă nu și o complicitate împotriva propriului stat.
După o investigație comună efectuată de ziarul moscovit „Novaia Gazeta”, împreună cu Centrul pentru Cercetarea Corupției și Crimei Organizate, ziarele The Guardian, Sueddeutsche Zeitung și altele, s-a stabilit implicarea unor reprezentanţi ai serviciilor secrete FSB ale Rusiei în spălarea a 22 de miliarde de dolari prin intermediul unei bănci din Republica Moldova. Banii au fost folosiți pentru finanțarea partidelor europene (poate chiar a PSRM – n.n.), plata contrabandei și alte scopuri. Ceea ce înseamnă că serviciile secrete rusești au un motiv serios să pună bețe în roate anchetei pornite de procurorii moldoveni. Hărțuirea oficialilor moldoveni a avut loc și nota Chișinăului către Moscova a fost justificată.
„Dacă unii politicieni naționali minimalizează în mod sistematic imixtiunea Rusiei în afacerile interne ale statului lor, aceasta ridică serioase semne de întrebare privind loialitatea acestor lideri. Trebuie investigate atent legăturile lor personale și financiare cu Kremlinul și oamenii săi, altfel multe democrații vor rămâne cu lideri vulnerabili la șantaj. De aceea, toată finanțarea afacerilor politice trebuie să fie complet transparentă”, scria zilele trecute prestigioasa revistă americană Newsweek.
Vladimir Voronin, care posedă o experiență bogată a întâlnirilor cu Putin, i-a reproșat unui politician de la noi, acum cinci ani, în stilul său inconfundabil, că, ajungând la Moscova, acesta „linge toate parchetele Kremlinului și nu numai parchetul”. Dodon pare să fi preluat în mod deschis tactica „şlefuirii” parchetului de la Kremlin în numele „statalităţii” şi „neutralităţii” Republicii Moldova.
13.08.2025
11:00
2186
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3400
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
80335
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
48113
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
31178
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
31517
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
32149
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
32480
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
32915
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
32656
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
32556
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
32520
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
231
WhatsApp introduce conturi speciale administrate de părinți pentru copiii sub 13 ani
11.03.2026
17:31
262
Meta întărește lupta împotriva escrocheriilor online cu noi instrumente de protecție pe Facebook, WhatsApp și Messenger
11.03.2026
17:28
265
Amazon își extinde programul Shop Direct: clienții pot cumpăra cu ajutorul AI direct de pe site-urile altor retaileri
11.03.2026
17:19
272
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a curriculumului preșcolar
11.03.2026
16:36
365
Campania „Modernizarea școlilor” a debutat la Gimnaziul „Grigore Vieru” din Ialoveni, prima instituție inclusă în rețeaua națională de școli-model
11.03.2026
15:37
399
MOLDAGROTECH 2026, inaugurată la Chișinău: peste 100 de expozanți din 8 țări aduc tehnologii noi pentru agricultura Moldovei
453
Top 5 alimente congelate care întăresc imunitatea și combat inflamația în mod natural
11.03.2026
15:19
370
Google închide achiziția Wiz pentru 32 de miliarde de dolari, cea mai mare tranzacție din istoria companiei
11.03.2026
15:11
377
Guvernul extinde până în 2026 facilitățile de rambursare a TVA și pregătește restituirea integrală a accizei la motorina pentru lucrările agricole de primăvară
11.03.2026
14:57
332
MEC lansează consultări publice pe Concepția noii discipline „Educația tehnologică și TIC” în școli
11.03.2026
14:52
417
MedLife prezintă primele rezultate ale programului Longevity100+, cel mai amplu studiu de genomică pentru medicina preventivă din România
11.03.2026
14:43
455
Maia Sandu, apel în Parlamentul Lituaniei: Ajutați Moldova să-și urmeze drumul european, așa cum v-ați urmat voi independența în 1990
11.03.2026
14:26
413
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: elevii din nordul Republicii Moldova evocă deportările, foametea organizată și războiul de pe Nistru
11.03.2026
13:58
381
Guvernul întărește controalele la medicamentele veterinare pentru a spori siguranța produselor de origine animală
11.03.2026
13:57
390
Guvernul impune reguli mai stricte pentru siguranța și calitatea produselor fertilizante pe piață
11.03.2026
13:48
375
MEC lansează consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Informatică” în învățământul general
11.03.2026
13:48
381
„Investim în profesori și educatori”: înscrieri la cursurile gratuite de educație incluzivă pentru 2.000 de cadre didactice din Republica Moldova
11.03.2026
13:17
446
Guvernul lansează program pilot de 40 de milioane de lei pentru modernizarea ascensoarelor vechi din blocurile locative din țară
11.03.2026
12:42
511
Maia Sandu cere sprijinul Lituaniei pentru aderarea Moldovei la UE, evocând memoria comună a ocupației sovietice și rezistența în fața Rusiei
11.03.2026
11:54
483
Guvernul decide retragerea Republicii Moldova din organele statutare CSI, invocând încălcările repetate ale Rusiei și orientarea pro-UE
11.03.2026
11:36
464
Câinii de serviciu, aliați ai polițiștilor din Moldova în lupta împotriva drogurilor, antrenați de experți internaționali
11.03.2026
11:35
385
Chișinăul și Seulul întăresc parteneriatul economic printr-un nou acord strategic
11.03.2026
11:07
528
Vicepremierul Osmochescu evaluează în Găgăuzia impactul finanțărilor ODA de peste 383 milioane lei pentru dezvoltarea afacerilor locale
11.03.2026
11:01
439
Moleculă experimentală dă speranță în lupta cu cel mai agresiv cancer mamar
11.03.2026
10:10
423
Recorduri naționale și performanțe remarcabile la Campionatul Național de înot de la Arena Chișinău
Meta întărește lupta împotriva escrocheriilor online cu noi instrumente de protecție pe Facebook, WhatsApp și Messenger
Amazon își extinde programul Shop Direct: clienții pot cumpăra cu ajutorul AI direct de pe site-urile altor retaileri
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a curriculumului preșcolar
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.22
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














