Planul B și greșeala PLDM

Semne diacritice

Situația nu e atât de încâlcită precum pare la prima vedere. Ba chiar e foarte simplă în esență. E suficient ca PD să accepte asumarea unor angajamente cu termene concrete de eliberare a instituțiilor statului de sub controlul politic - și „ghemul” e ca și descâlcit. Însă PD vorbește despre orice, „guvern tehnocrat”, „guvern de uniune națională”, alegeri anticipate (o formă de șantaj), dar se teme ca dracul de tămâie să pomenească despre această primă condiție a PLDM, darămite să-și imagineze că nu va controla Procuratura Generală, CNA, BNM, ANRE și alte instituții ale statului. Plahotniuc luptă pe viață și pe moarte pentru statu-quo, ca să nu schimbe nimic, îndeamnă la refacerea AIE fără condiții, ca și cum nu ar fi votat pentru demisia propriului guvern.

În mod ciudat, în loc să se alieze cu PLDM pentru a pune presiuni asupra PD, Ghimpu și Leancă joacă de partea democraților, evitând să se pronunțe în favoarea „depolitizării” instituțiilor de stat, punând presiune asupra liderilor PLDM, ca ei să se așeze la masa negocierilor „fără condiții”. Și mai ciudat e că Ghimpu, ca și Lupu, nu mai pledează pentru continuarea căutării miliardului dispărut, ei l-au „găsit” deja în întregime la PLDM și vor să convingă de aceasta cetățenii R. Moldova. A rămas ca dl Ghimpu să ceară sistarea investigațiilor companiei „Kroll”. De ce să se cheltuie bani dacă hoțul a fost identificat și arestat? Impresia e că nu doar PD, ci și PL nu își dorește o alianță cu PLDM, căci în loc să facă o mină politicoasă, atunci când le adresează invitația, dl Ghimpu scuipă în direcția liberal-democraților. E cel puțin o lipsă de logică, de coerență, în acțiunile PL.

Planul B al lui Plahotniuc este un guvern „tehnocrat” sau de „uniune națională”, anunțat de Lupu și Candu, plan care le-ar permite liberalilor și deputaților neafiliați din grupul lui Leancă să voteze alături de comuniști pentru salvarea R. Moldova de alegeri anticipate și venirea inevitabilă la putere a marionetelor rusești. Un fel de concubinaj politic, fără declarații și manifestări publice de dragoste. Decât să cedăm „republica” lui Dodon și Usatîi, mai bine votăm cu comuniștii, nu-i așa? Făcând abstracție de funcționalitatea unui asemenea guvern și mai cu seamă de asigurarea cursului european, scenariul respectiv nu va însănătoși, ci va menține agonia organismului statal al R. Moldova, spre satisfacția deplină și în interesul oligarhului unic. Dar, din punct de vedere electoral, ca și alegerile anticipate, va fi și o recunoaștere indirectă a erorii și înfrângerii PD. Orice le-ar spune Lupu, majoritatea cetățenilor înțeleg că istoria AIE nu începe după 29 octombrie 2015.

Pe de altă parte, repetăm, șansa de renaștere a liberal-democraților e mai mare aflându-se la putere, decât în opoziție. Dar nu cu mâinile legate, ca până acum. Din punctul nostru de vedere, ei pot renunța la ultimele două condiții – premier neafiliat politic și demisia lui Andrian Candu, care de altfel derivă din prima, dar nu pot renunța la ceea ce este vital pentru Republica Moldova, separarea oligarhilor de pârghiile statului și banii publici. Și nici partenerii europeni nu vor aceasta. Între riscul de a nu „pupa pragul” parlamentului și principii, PLDM trebuie să-și apere principiile. Va fi poate unul dintre primele partide care va face aceasta. Și cetățenii îi vor aprecia gestul „eroic”.

Ceea ce ni se pare greșit, este pasivitatea, expectativa în care a înghețat PLDM. Liberal-democrații trebuie să preia inițiativa discuțiilor, invitând toate partidele la masa negocierilor, pentru a semna în prealabil un angajament concret de dezoligarhizare, de eliberare din captivitate a statului Republica Moldova. Ca să vedem până la capăt cine și ce hram poartă.