O tentativă de atentat sau o înscenare? Cine îl vânează pe Plahotniuc?
6443
Semne diacritice
Reacții previzibile, sceptice, ironice, zeflemitoare în majoritatea lor, la știrea de sâmbătă despre dejucarea unui atentat împotriva liderului PD, oligarhul Vlad Plahotniuc. Nici măcar faptul că persoanele suspectate de implicare în pregătirea atentatului au fost identificate și reținute, cu participarea structurilor ucrainene, nu adaugă, din unele puncte de vedere, credibilitate comunicatului oficial al poliției. E o înscenare organizată de Plahotniuc pentru a se autovictimiza, declară unii. Fiți atenți, e un pretext pentru a „strânge a șurubul”, va urma o înăsprire a regimului, avertizează alții.
Un politician, deputat, îmi vorbea amuzat sâmbătă despre posibilul atentat ca despre o întâmplare hazlie, ca despre o manifestare a fanteziei liderului PD. Totuși, dacă privim situația cu puțină detașare, aceasta nu mai pare amuzantă. Nici dacă știrea nu e adevărată, darămite dacă e adevărată. Dacă nu e adevărată, aceasta se va afla curând și Plahotniuc riscă să fie considerat iresponsabil, nebun de legat, de către „partenerii de dezvoltare”. El nu își poate dori așa ceva. Reputația de „vânat” nu îl avantajează nici în fața propriilor cetățeni. Iar dacă știrea e adevărată, înseamnă că Republica Moldova devine teatru de război, că pe străzile noastre se va împușca, se vor lansa bombe, ca în Rusia sau Ucraina, și cine și-ar dori aceasta?
Deși mult mai puține, vocile alarmate nu pot fi ignorate. Într-un mesaj adresat cititorilor săi de pe Facebook, ex-deputatul, poetul și criticul literar Andrei Țurcanu ne îndeamnă la „un exercițiu de gândire, la o analiză la rece”. „Propun să reflectați ce s-ar fi întâmplat în politica de
Într-adevăr, cu o tentativă de asasinat nu se glumește și o analiză la rece e obligatorie, chiar dacă Plahotniuc a contribuit la ascensiunea actualului președinte. Să ne întrebăm: e posibil ca un reprezentant al lumii interlope, după cum afirmă poliția, să dorească și să plătească asasinarea „coordonatorului executiv”? Răspunsul e da, e posibil, mai cu seamă după unele arestări din ultima vreme din mediul bancar. E posibil ca și FSB-ul să fie supărat pe Plahotniuc? E posibil. Că doar nu din sentimente de amiciție Moscova îl vrea pus sub monitorizare internațională? Unii iau în derâdere ipoteza implicării serviciilor secrete rusești în baza faptului că cei reținuți nu erau ucigași „licențiați”. (I-am auzit ieri, trecând prin piața de
Pe lângă faptul că i-a compromis imaginea, ieșind din umbră, fiindcă ego-ul său nu mai suporta anonimatul, Plahotniuc supune Republica Moldova și unor riscuri mari, expunând prin persoana sa punctul ei slab, vulnerabil. În calitatea de „coordonator executiv”, el poate atrage nu numai mânia unor mafioți, răzbunarea unor foști parteneri de afaceri care s-au stabilit în Rusia și acționează după „legile” lumii interlope de acolo. Crește înzecit și tentația de a întoarce Chișinăul la sânul Moscovei dintr-o singură… împușcătură sau lansare de grenadă, dacă vreți.
xxxx
Numele lui Plahotniuc a fost pomenit nu de puține ori sâmbăta trecută și la impunătoarea conferință „Schimbarea sistemului electoral; pro și contra”, organizată de două fundații germane notorii – Friedrich Ebert Stiftung, Konrad Adenauer Stiftung, și două ONG-uri locale respectabile – IDIS „Viitorul” și „ADEPT”. Adepților și oponenților inițiativei de înlocuire a sistemului electoral proporțional cu un sistem majoritar li s-a oferit o nouă ocazie să-și încrucișeze săbiile în prezența unui auditoriu interesat, care putea interveni în discuție.
Concluzia finală e că autorii și susținătorii proiectului de schimbare a sistemului electoral nu dețin argumente convingătoare că adoptarea votului uninominal este o necesitate stringentă, că electoratul va fi un „selecționer” mai bun decât liderii de partid și vom obține astfel schimbarea dorită de toată lumea a clasei politice, diminuarea corupției, îmbunătățirea activității Parlamentului.
Pe de altă parte, și reprezentanții formațiunilor politice care anterior au blamat alegerea deputaților pe liste de partid s-au eschivat să răspundă la întrebarea de ce uninominalul era bun mai înainte și nu e bun acum, când e propus de PD. Deputații Tudor Deliu și Vasile Bolea au admis că atitudinea liberal-democraților și a socialiștilor ar putea fi alta, dacă democrații vor avansa un sistem electoral mixt, care figurează și în programele lor.
Singurul avantaj al sistemului electoral majoritar vizavi de un scrutin uninominal recunoscut de toți vorbitorii, interni și externi, la conferință este că alegătorul va avea satisfacția cunoașterii propriului deputat, votând un candidat concret, nu o listă de partid din care abia dacă îi cunoaște pe primii cinci candidați. Dar efectul respectiv poate fi obținut și în cadrul sistemului electoral existent, dacă se adoptă votul preferențial pe liste de partid. (E cam ceea ce a propus liderul PCRM, Vladimir Voronin).
În rest, în afară de faptul că alegerile vor deveni mult mai costisitoare, că sistemul electoral majoritar îi exclude pe transnistreni și pe cei care muncesc peste hotare, că Parlamentul nu va reprezenta în mod adecvat toate segmentele sociale, etnice etc., revenirea la votul imperativ, ca în perioada sovietică, și revocarea deputatului de către alegători, după cum stipulează proiectul de lege propus de PD, ne va plasa în compania Coreei de Nord, a Cubei etc. Democrația și funcționalitatea Parlamentului vor avea de suferit, nu de câștigat în acest caz.
Nu schimbarea sistemului electoral, ci funcționarea justiției va asigura lupta cu corupția și „curățarea” clasei politice, a subliniat Maia Sandu, liderul PAS. S-a vorbit și despre sarcina deloc simplă a trasării circumscripțiilor. „E foarte dificil să organizezi circumscripții pentru cei care locuiesc peste hotare. … Credeți că Putin va permite unui candidat care este pentru aderarea Republicii Moldova
S-au făcut referiri și la necesitatea unui consens și la „intențiile ascunse” ale PD și ale lui Plahotniuc în schimbarea sistemului electoral, pentru a menține „cu orice preț” puterea. Dar nu de pierderea puterii se teme Plahotniuc, din punctul nostru de vedere. Despre aceasta vom vorbi în comentariul de vineri.
13.08.2025
11:00
2186
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3400
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
80335
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
48113
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
31178
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
31517
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
32149
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
32480
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
32915
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
32656
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
32556
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
32520
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
231
WhatsApp introduce conturi speciale administrate de părinți pentru copiii sub 13 ani
11.03.2026
17:31
262
Meta întărește lupta împotriva escrocheriilor online cu noi instrumente de protecție pe Facebook, WhatsApp și Messenger
11.03.2026
17:28
265
Amazon își extinde programul Shop Direct: clienții pot cumpăra cu ajutorul AI direct de pe site-urile altor retaileri
11.03.2026
17:19
272
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a curriculumului preșcolar
11.03.2026
16:36
365
Campania „Modernizarea școlilor” a debutat la Gimnaziul „Grigore Vieru” din Ialoveni, prima instituție inclusă în rețeaua națională de școli-model
11.03.2026
15:37
399
MOLDAGROTECH 2026, inaugurată la Chișinău: peste 100 de expozanți din 8 țări aduc tehnologii noi pentru agricultura Moldovei
453
Top 5 alimente congelate care întăresc imunitatea și combat inflamația în mod natural
11.03.2026
15:19
370
Google închide achiziția Wiz pentru 32 de miliarde de dolari, cea mai mare tranzacție din istoria companiei
11.03.2026
15:11
377
Guvernul extinde până în 2026 facilitățile de rambursare a TVA și pregătește restituirea integrală a accizei la motorina pentru lucrările agricole de primăvară
11.03.2026
14:57
332
MEC lansează consultări publice pe Concepția noii discipline „Educația tehnologică și TIC” în școli
11.03.2026
14:52
417
MedLife prezintă primele rezultate ale programului Longevity100+, cel mai amplu studiu de genomică pentru medicina preventivă din România
11.03.2026
14:43
455
Maia Sandu, apel în Parlamentul Lituaniei: Ajutați Moldova să-și urmeze drumul european, așa cum v-ați urmat voi independența în 1990
11.03.2026
14:26
413
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: elevii din nordul Republicii Moldova evocă deportările, foametea organizată și războiul de pe Nistru
11.03.2026
13:58
381
Guvernul întărește controalele la medicamentele veterinare pentru a spori siguranța produselor de origine animală
11.03.2026
13:57
390
Guvernul impune reguli mai stricte pentru siguranța și calitatea produselor fertilizante pe piață
11.03.2026
13:48
375
MEC lansează consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Informatică” în învățământul general
11.03.2026
13:48
381
„Investim în profesori și educatori”: înscrieri la cursurile gratuite de educație incluzivă pentru 2.000 de cadre didactice din Republica Moldova
11.03.2026
13:17
446
Guvernul lansează program pilot de 40 de milioane de lei pentru modernizarea ascensoarelor vechi din blocurile locative din țară
11.03.2026
12:42
511
Maia Sandu cere sprijinul Lituaniei pentru aderarea Moldovei la UE, evocând memoria comună a ocupației sovietice și rezistența în fața Rusiei
11.03.2026
11:54
483
Guvernul decide retragerea Republicii Moldova din organele statutare CSI, invocând încălcările repetate ale Rusiei și orientarea pro-UE
11.03.2026
11:36
464
Câinii de serviciu, aliați ai polițiștilor din Moldova în lupta împotriva drogurilor, antrenați de experți internaționali
11.03.2026
11:35
385
Chișinăul și Seulul întăresc parteneriatul economic printr-un nou acord strategic
11.03.2026
11:07
528
Vicepremierul Osmochescu evaluează în Găgăuzia impactul finanțărilor ODA de peste 383 milioane lei pentru dezvoltarea afacerilor locale
11.03.2026
11:01
439
Moleculă experimentală dă speranță în lupta cu cel mai agresiv cancer mamar
11.03.2026
10:10
423
Recorduri naționale și performanțe remarcabile la Campionatul Național de înot de la Arena Chișinău
Meta întărește lupta împotriva escrocheriilor online cu noi instrumente de protecție pe Facebook, WhatsApp și Messenger
Amazon își extinde programul Shop Direct: clienții pot cumpăra cu ajutorul AI direct de pe site-urile altor retaileri
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a curriculumului preșcolar
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.22
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














