Murdărind Curtea Constituțională, Dodon murdărește „statalitatea”

Semne diacritice

Deși am promis să comentez azi declarația Parlamentului privind retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, nu pot trece peste reacția lui Dodon la decizia Curții Constituționale, care a spus stop referendumului inițiat de el. Subiectul e prea important ca să-l ignorăm sau să-l amânăm.

Curtea a constatat, la solicitarea deputaților PL, că întrebările formulate în decretul prezidențial privind stabilirea datei referendumului „depășesc competențele constituționale ale președintelui și, prin urmare, nu pot fi supuse unui referendum consultativ inițiat de președintele Republicii Moldova”.

„Este contrar spiritului și literei Constituției” ca președintele să inițieze un referendum „care implică modificarea Constituției” sau chestiuni care țin de competența experților, a mediului academic” (cum ar fi cursul de istorie predat în școli), acoperindu-se cu sintagma „probleme de interes național”, se spune în concluziile formulate de Curte.

Cu alte cuvinte, un președinte nu are dreptul să facă orice îi trăsnește prin cap, să organizeze acțiuni populiste, cheltuind bani publici, de dragul popularității personale sau al interesului propriului partid. Ceea ce pare logic.

Dorința sa de a avea împuterniciri suplimentare, ca să poată dizolva Parlamentul din alte motive, decât cele prevăzute de Constituție, nu este compatibilă cu „logica regimului parlamentar”. Se poate ajunge la situația când președintele va vrea să dizolve Parlamentul din motive „pur politice”, atunci când „nu este de acord cu opțiunea de politici a Legislativului și își dorește alegeri noi”. În avizul Comisiei de la Veneția se subliniează că astfel s-ar schimba „rolul neutru al președintelui”, că acesta s-ar transforma „într-un jucător politic”.

Decizia bine argumentată a Curții Constituționale l-a scos pe Dodon din sărite. El a reacționat nu ca un șef de stat, ci ca un mahalagiu turmentat, răstindu-se, amenințând, acuzându-i pe magistrați de „diverse acrobații juridice”, că ar fi executanți ai unor „comenzi politice”, că sunt „panicați de efectele sociale ale referendumului”, că în verdictul lor lor „se face simțit” jurământul pentru obținerea celei de-a doua cetățenii (române).

În loc să prezinte un model de recunoaștere a separării puterilor în stat, de respect pentru instituțiile statului pe care îl reprezintă, Dodon numește Curtea Constituțională „profund politizată, părtinitoare și supusă în mod vădit anumitor influențe ideologice”, apelând la demagogie pentru a o demola, a-i porni pe cetățeni împotriva judecătorilor, care i-ar fi „sfidat” prin această decizie, le-ar fi încălcat libertatea „de a se expune pe subiecte de interes național”.

Dodon se joacă în mod evident cu focul, își etalează mușchii, încalcând toate „regulile de joc”. Ceea ce este permis unui politician (sau unui jurnalist), nu-i este permis unui președinte. Un astfel de comportament, o astfel de atitudine sunt contrare nu numai spiritului și literei Constituției, ci și bunului-simț. El terfelește Curtea Constituțională, aruncă semințe ale discordiei, crezând că prin aceste acțiuni își consolidează funcția prezidențială, consolidează „statalitatea”, când de fapt o ruinează. Nimeni dintre președinții de până acum nu și-a permis ceea ce își permite Dodon. Aruncând murdărie asupra Curții, președintele se murdărește ca un porc, murdărește Președinția, statul în întregime. (Cerem scuze porcilor pentru această comparație denigratoare.)

Și fiindcă slugile își imită stăpânii, nu miră comportamentul reprezentantului Președinției la CC, care a pledat cauza lui Dodon. „Nu mă gândeam că Curtea va coborî la un nivel atât de jos, chiar dacă în ultima perioadă s-a împrospătat puțin”, a declarat acesta cu emfază dodonească, după pronunțarea deciziei CC. Dacă au ajuns juriștii de la Președinție să comenteze în felul acesta concluziile CC, în loc să opereze cu argumente juridice, înseamnă că e ceva putred tare în instituția prezidențială, înseamnă că „statalitatea” respiră greu...