Miliardul din poșetă sau Republica Moldova ca o telenovelă

Semne diacritice

Autorii și editorii din SUA au descoperit recent că e dificil să vinzi cărți într-un climat politic unde adevărul e mai ciudat decât ficțiunea. Victoria electorală a lui Trump a produs un efect de undă în domeniul publicării cărților, afectând autorii, librarii, editorii, agenții și publiciștii: într-o lume unde realitatea devine mai ciudată decât ficțiunea, cărțile de actualitate nu se mai vând, scrie newrepublic.com. Președinția lui Trump funcționează că un fel de spectacol cu care e greu să concurezi, cu audieri în Senat și mărturii oficiale devenind niște emisiuni TV pe care trebuie să le vezi, își dezvoltă ideea autorul articolului Morgan Jerkins.

Este o ipoteză, de fapt, care mai urmează a fi demonstrată statistic, cu cifrele de vânzări, dar editorii noștri o pot confirma cu experiența propriilor eșecuri comerciale de după 1991 (recomand să citiți blogul lui Gheorghe Erizanu, pentru a cunoaște starea de spirit a unui editor de la Chișinău). În condițiile în care toate televiziunile noastre transmit în direct, de dimineață până seara târziu un spectacol politic fără început și fără sfârșit, cu scene alternând de la amuzant la horror, de un grotesc năucitor, când să-și mai manifeste cetățeanul nostru ușoara înclinație către citit, obținută cu atâta greu pe durata a trei secole, de pe când Dimitrie Cantemir îi constata lipsa?

Viața bate filmul, orice temă de actualitate din orice domeniu din afara politicii pălește față de ceea ce se întâmplă pe scena politică moldovenească, cetățeanul nu-și poate lua privirea de la ecranul televizorului, trăind azi poate cea mai captivantă telenovelă de după prăbușirea în transmisiune directă a URSS, cu o linie de subiect inedită, care i-ar onora pe cei mai talentați autori de ficțiune. Cu diferența că nu se știe dacă finalul va fi fericit. I-am zis telenovelă, fiindcă celelalte ingrediente sunt specifice acestui gen: filon melodramatic, relații patetice, acțiuni false, puțin credibile, confruntări teatrale între personaje extrem de naive (ca să nu spunem inepte) și sincere cu altele extrem de perfide și mincinoase etc. Ilustrăm cele spuse mai sus cu o scurtă descriere a scenariului, sinopsisul telenovelei Republica Moldova.

Rezumatul episoadelor (serie proeuropeană) de până acum

Tânăra, frumoasa Republicuță, Republicuța Moldova, admirată și iubită de toți, trăiește o poveste de succes, pregătindu-se să meargă în Europa, la logodnicul ei numit UE, un tip civilizat, cult și enorm de bogat, dar și mare filantrop, pe cât de generos, pe atât de pretențios. Pe de altă parte, fiind cam ușuratică, Republicuța cochetează cu vecinul său de est, Avatarul Urss, un gulliver mereu afumat, violent și agresiv, de o perfidie proverbială, care pretinde că moșia Republicuței îi aparține prin succesiune, tatăl lui fiind uriașul și abuzivul Urss, decedat subit în urma unui atac cerebral. Urss fusese de fapt un violator, iar Republicuța este consecința nefericită a unui viol din motive geopolitice. De aceea celorlalți vecini, rudelor, li se pare inexplicabil de superficială atitudinea Republicuței, o prostie chiar, pe care experții psihologi o califică drept manifestare a sindromului Stockholm, când victima se atașează de torționarul, de dușmanul său.

Tot făcându-și bagajele, Republicuța nu ratează concertele, mai cu seamă cele electorale din PMAN, căci sunt pe gratis. Într-o zi respectivă, ea se întorcea acasă de la un concert popular și descoperi brusc că i s-a furat din poșetă un miliard de dolari (primiți în mare parte de la logodnicul său). Astfel, tânăra nimerește într-o criză profundă de nervi, într-un impas existențial aproape neverosimil, tocmai când se credea că ieșise la liman, logodindu-se cu UE. Gardienii, care aveau obligația să asigure protecția Republicuței, au declarat că au văzut cum cineva scotea sacii cu bani din poșeta ei, dar, fiind probabil turmentați sau corupți, nu au putut explica ce i-a împiedicat să le dea hoților peste mâini ca să recupereze sacii furați.

Presa de opoziție l-a bănuit imediat de comiterea crimei pe oligarhul Plahotniuc, căruia i se mai spunea „Căpcăunul”. Bancher, mogul mediatic, om de afaceri tenace, perseverent, îmbogățit pe căi obscure, a cărui avere poate fi evaluată cu mare aproximație, este atât de influent, încât poate influența pe nevăzute procurorii și judecătorii. Dar singura probă împotriva sa este deductivă: doar el îi putea influența pe gardieni ca aceștia să nu atace hoții.

Proletariatul urban și rural a ieșit revoltat în stradă să ceară întoarcerea miliardului în poșeta Republicuței și pedepsirea bodigarzilor, apoi demiterea administratorului și miniștrilor, apoi a președintelui și alegeri anticipate. Momentul era propice pentru oligarhii concurenți, dornici de răzbunare. Ei și-au trimis la proteste oamenii lor, care s-au infiltrat în mulțime ca să câștige încrederea acesteia.

Ca prin minune a apărut un denunțător, un bancher numit Șor, care a declarat în fața procurorilor că nu Plahotniuc, ci fostul administrator (prim-ministru) în casa Republicuței, Vlad Filat, se face vinovat de dispariția miliardului. „Filat m-a silit să sustrag miliardul din poșeta Republicuței”, a insistat Șor în fața procurorilor. În doi timpi și trei mișcări, Filat a dispărut în subsolurile CNA și nu a mai fost văzut de atunci, decât rareori când era dus la stomatolog. „Lăsați justiția să-și facă datoria! Filat a furat miliardul!”, a confirmat triumfător, neputându-și stăpâni bucuria, șeful partidei liberale, Mihai Ghimpu, disident și luptător împotriva ocupației sovietice de pe când era pionier. El îl invidia și îl ura pe Filat, fiindcă acesta era arogant și norocos și avea succes la alegători. (Nu peste mult timp, bucuria îi va cădea în scârbă, căci procurorii îl vor înhăța pe nepotul său Dorin, așa cum a prezis Filat. „E proces politic!” – va striga șeful liberalilor spre amuzamentul general.)

Între timp, Șor a devenit primar al municipiului Orhei, lumea de acolo sperând că noul primar va împărți cu ei miliardul furat, dar s-a ales cu niște pomeni ridicole. Încurajată de Ghimpu, justiția reformată îndelung și-a făcut treaba rapid și l-a condamnat pe Filat în secret la 9 ani de închisoare. Pentru Șor, ca el să nu sufere moral și pecuniar, justiția a găsit o scuză care va intra cu siguranță în analele unui Ginessbook juridic: „Șor a furat, dar nu el este beneficiarul miliardului din poșetă. Prin urmare, nu el trebuie să-l întoarcă.” Dar cine e beneficiarul?

Descrierea episodului curent

După arestarea lui Filat, Plahotniuc a profitat de moment și, prin intrigi și jocuri de culise, l-a demis pe administratorul Streleț și miniștrii săi, apoi, încropind o altă grupare de slugi ale poporului în Consiliul Casei, a încercat să devină el administrator (prim-minsitru), dar l-a dat de sminteală reputația.

Aflând de intențiile sale, protestatarii și ambasadorii străini s-au inflamat și s-au alarmat, iar președintele Casei fiind atunci tăcutul, dar vânjosul Nicolae Timofti, acesta i-a spus un NU categoric lui Plahotniuc. În loc să se supere, să tune și să fulgere, cum se aștepta toată lumea, oligarhul a făcut un pas înapoi și l-a propus administrator pe omul său, Pavel Filip, care părea scump la vorbă, dar impresia aceasta dovedi ulterior înșelătoare. Oligarhul și-a rezervat sieși rolul de „coordonator executiv al slugilor poporului” și a primit binecuvântarea faimoasei mătuși Victoria Nuland, de la Washington, după ce i-a promis acesteia că va găsi banii furați, va reforma administrația Casei și va avea grijă ca Republicuța să-și recapete buna dispoziție și să devină la fel de frumoasă și fericită precum a fost până nu demult. România, mama naturală a Republicuței, a consimțit în mod firesc, iar UE, logodnicul, bucuros că s-a găsit o soluție, fie și temporară, și-a dat acordul la fel de repede, căci, exista riscul ca Republicuța să migreze spre rivalul său, Avatarul Urss, care, avea și el oamenii săi trimiși printre protestatari, cu scopul de a-i manipula și a dirija protestele în direcția dorită de el.

Deși CV-ul lui Plahotniuc nu inspira încredere, mama, mătușa și logodnicul Republicuței au zis da, cu gândul că îi vor monitoriza atent acțiunile și-l vor îndruma pe calea cea dreaptă, căci miza pe alte persoane cu CV-uri mai atractive era perdantă din start, ele nu aveau sprijinul majorității slugilor poporului, iar alegerile anticipate ar fi putut aduce la putere agenții Avatarului Urss. Să-l lăsăm să coordoneze reformele și, ulterior, mai vedem noi, găsim lideri mai simpatici printre liderii protestatarilor, aceasta a fost logica acceptării „Căpcăunului”, ca o soluție temporară. Pentru a le grăbi decizia, Plahotniuc l-a sprijinit în alegerile președintelui Casei pe un agent evident al Avatarului Urss, Dodon, deși în public promisese să o susțină pe Maia Sandu, pe care o preferau și rudele Republicuței. Ele s-au mirat de perfidia „Căpcăunului”, dar au înghițit gălușca, nu se mai putea da înapoi fără a se face de râs.

„Căpcăunul” s-a apucat energic de treabă, sperând că prin faptele sale patriotice să-și spele fața, lumea să uite de trecutul său obscur, în ciuda unor foști companioni și parteneri de afaceri, care s-au transformat în dușmani. El mai visa să vină ziua când va fi primit cu onoruri de mama, mătușa și logodnicul Republicuței, așa cum merită un salvator. Faptul că ei evitau să-i accepte vizitele îl rănea profund. În doi ani cât mai rămâneau până la noile alegeri, metamorfoza sa din „bestie” în „Făt-Frumos” nu putea să reușească. Așa a ajuns el la ideea schimbării urgente a sistemului electoral în folosul său, ca să câștige timp, ca nimeni să nu poată să-l împiedice să devină administratorul Casei (primul ministru) și să se bucure din plin de acest statut.

Anticipând o împotrivire din partea logodnicului și a mătușii, pe mama Republicuței reușind să o convingă de bunele sale intenții, Plahotniuc a făcut schimbările necesare ca la carte, asigurând-și voturile a 74 de slugi ai poporului. Luat prin surprindere de îndrăzneala sa, logodnicul a spus categoric nu și l-a amenințat cu sancțiuni severe, jurându-se că nu-i va mai da logodnicei sale niciun ban, iar mătușa de la Washington, deși a zis nu, nu l-a amenințat cu nimic, temându-se că, în lipsa unui protector atât de iscusit, Avatarul Urss va profita de nepoata sa. Evident, liderii din stradă, deveniți între timp „salvatori ai poporului”, unii foarte sinceri, alții mai puțin, înfrățiți cu agenții oligarhilor concurenți și agenții Avatarului Urss, s-au inflamat din nou și au chemat proletariatul rural și urban (mai puțin receptiv) la un nou protest „de amploare”, ca să-l determine pe logodnic să-și retragă finanțarea Republicuței și în general să rescrie condițiile logodnei, dacă Plahotniuc nu anulează schimbarea și nu întoarce sistemul electoral vechi la loc.

În acest moment critic a intervenit vacanța.

În episoadele ce urmează după vacanța parlamentară veți afla cine a făcut un pas înapoi, Plahotniuc sau rudele Republicuței și cine dintre „salvatorii poporului” sunt agenții oligarhilor concurenți și ai vecinului agresiv, primejdios cu care flirtează nebunește Republicuța.