Maia Sandu, între Andrei Năstase și Andrian Candu

Semne diacritice

Săptămâna trecută, Maia Sandu, prezumtiva „doamnă de fier” a politicii moldovenești, a respins, într-un mod deloc politicos, mâna întinsă a lui Andrian Candu, care i-a propus să se întâlnească împreună într-o confruntare publică pe temele majore ale Republicii Moldova. „Deloc politicos” este un eufemism.

Politețea anacronică?

Posibil Maia Sandu confundă principialitatea cu politețea sau o fi dorind să placă cu orice preț celora care consideră politețea, prezumția nevinovăției inutile, anacronice în politică. Ca să fii o „doamnă de fier”, nu e neapărat să fii nediplomatică, să apari crispată, isterică. Oricât am îngroșa tonalitățile sumbre, oricât am forța nota dramatică, punându-ne masca disperării și înecându-ne în lacrimi, nu vom grăbi astfel recuperarea miliardului. Se cer alte acțiuni în acest sens. Lupta cu oligarhia, misiunea „de salvare” a poporului de aleșii lui nu are de suferit, ci, dimpotrivă, ar putea să fie mai eficientă dacă afișezi câte un zâmbet pe buze, dacă mai glumești, mai ironizezi, chiar și pe seama propriei persoane, din când în când. Angela Merkel, care a reușit să câștige un al patrulea mandat de cancelar al Germaniei ar putea fi un exemplu de urmat, din acest și alte puncte de vedere.

Și dacă, de exemplu, președintele Bundestagului german, Norbert Lammert, sau alte persoane de rang european, dacă Iohannis, președintele României, fiind nu mai puțin sensibili, am spune noi, la problema corupției moldovenești, acceptă să se întâlnească cu Andrian Candu, de ce nu ar fi acceptat și Maia Sandu, care a făcut parte cu el din aceeași coaliție și ar fi avut doar de câștigat electoral din această întâlnire. Firește, dacă s-ar fi pregătit bine, dacă s-ar fi înarmat cu date, cifre, argumente. Căci „un purtător de cuvânt” e uneori mai dificil de combătut, decât pe cel reprezentat de el.

Aplauze din tabăra PPDA

Maia Sandu a ratat, în primul rând, ocazia de a vorbi în fața cetățenilor, la „Moldova 1”, și a-i cere socoteală lui Candu în privința arestării lui Alexei Alexeev, care pare o nouă victimă a dezmățului polițist, ca și Andrei Brăguță ceva mai înainte. Să înțelegem că nu e o temă gravă, urgentă, că poate fi ignorată? Ea putea să dicteze agenda discuției sau să-l facă pe Candu să renunțe. Lidera PAS putea să întrebe în orele de maximă audiență de ce până acum nu sunt trași la răspundere înalții funcționari care erau obligați să vegheze asupra securității bancare și financiare a Republicii Moldova, care au privit pasiv devalizarea BEM și BNM?

Maia Sandu a avut șansa să demonstreze cetățenilor proeuropeni și antieuropeni în egală măsură că este o persoană înțeleaptă, echilibrată, că are o viziune, că posedă calități de strateg (sau strategă?), că poate găsi soluții la problemele cele mai grave și știe cum să scoată Republica Moldova din impasul în care se află acum. Ea a preferat să dea o replică teatrală, ofensatoare, să renunțe la confruntare pentru câteva „aplauze” din tabăra PPDA. Andrei Năstase nu ar fi ratat o asemenea dispută, dar nu i se propune. Crede ea că va recupera vorbind pe la mitinguri?

Erori profesionale

Este o eroare care vine după alte erori ale Maiei Sandu care arată niște limite profesionale, legate și de o lipsă de experiență politică de corectat în cât mai scurt timp. Dar nu numai. Mă refer în special la declarațiile despre Unirea cu România, care au provocat reacții de dezamăgire (ce-i drept, multe din ele false, din partea unor concurenți electorali).

Nu, nu „sinceritatea” e clenciul în cazul dat. Nu mai puțin decât opiniile involuntare, reflexive, asimilate din grădinița și școala sovietică (de aici și asemănarea cu opiniile lui Dodon), supără speculațiile despre problemele pe care le-ar cauza României reunificarea cu un stat capturat ca al nostru, despre adversitatea UE față de o posibilă reunificare (se opune Tusk sau Juncker?), care sunt de un nivel comun, de o platitudine neașteptată de la un politician de asemenea calibru. Ce grijă stupidă, dacă nu fățarnică, față de România!

Dacă Maia Sandu era cancelarul Germaniei Federale, reunificarea Germaniei nu se mai producea, deoarece toate țările europene dintre cele mai mari erau împotrivă. Însă Helmut Kohl a găsit argumente să-și convingă vecinii că au de câștigat, nu de pierdut, dacă germanii se reunesc. Astfel s-a ajuns la Tratatul de la Maastricht, care a impulsionat și a configurat dezvoltarea Uniunii Europene până la forma pe care o cunoaștem astăzi. În mod similar ar putea proceda și România reunificată, gândindu-se la un proiect nou, stabilizator, cu beneficii pe plan regional.

De la tabla de șah la rețea

Geopolitica de azi nu mai este doar o „tablă de șah”, pe care statele își joacă interesele, ci și o „rețea”, în care și actorii non-statali au un cuvânt greu de spus, consideră specialiștii în geopolitică. Iar procesul de reunificare, vorbim de un proces, nu de un act, și procesul de integrare europeană în cazul nostru aproape coincid. Nu putem ajunge în UE decât prin România. De ce alocă UE bani pentru interconectarea sistemelor energetice de pe ambele maluri ale Prutului, de ce au finanțat podul peste Prut, la Lipcani? Diferența esențială e că proeuropenii vor să întrețină un aparat statal propriu, iar unioniștii vor să renunțe la acesta. Cine e mai pragmatic și cine e mai sentimental de data aceasta?

De ce nu i-am convinge pe proeuropeni, într-un efort intelectual continuu, că Republica Moldova este o himeră geopolitică, o obișnuință și chiar o „prejudecată”, un „proiect” injust a cărui conservare ne costă prea scump și nu merită? E adevărat, nu se poate face dintr-o „lovitură”, cum cred unii nerăbdători, ci printr-un proces care necesită timp, dar nu este imposibil dacă gândim rațional, pragmatic, fără sentimentalisme și nostalgii „stataliste”. Istoria nedreaptă, violentă poate fi corectată în modul cel mai pașnic, democratic, inteligent.

1+1 nu este egal cu 2

Maia Sandu are cele mai mari șanse electorale, dacă își va gândi bine acțiunile tactice. E timpul ca lidera PAS să nu se mai țină de mână cu Andrei Năstase, ca PAS să pășească pe drumul politicii de sine stătător.

Maia Sandu trebuie să-și formeze stilul său politic, nu să-l imite pe Andrei Năstase, căci nu-l va egala niciodată. Un lider cu o susținere de 22 la sută nu are de câștigat dacă adoptă comportamentul unui lider cu o susținere de doar 6 la sută, cu probleme de credibilitate, care abia urmează să fie puse în discuție. În lupta „corp la corp”, machismul e câștigător, în lupta de idei – mai puțin. La acțiunile de protest, pășind pe urmele lui Năstase, lidera PAS pare „secundară” (și trustul lui Țopa o face să arate așa, plasând-o după Năstase, chiar când vorbește prima, cum a fost la ultima conferință de presă, de sâmbătă). În politică, 1+1 nu este egal cu 2 și PPDA+PAS ar putea să ducă la micșorarea numărului de alegători, nu la sporirea lor, după cum cred unii. E de înțeles de ce o curtează liderul PPDA, cu ale sale 6% de încredere, pe lidera PAS, cu 22%. Nu e de înțeles de ce se lasă ademenită Maia Sandu.