07:55:08 18.05.2025
Stiri

Mai e până la ziua „istorică”

Opinii 18.04.2017 10:00 Vizualizări6159
Mai e până la ziua „istorică”

Semne diacritice

O zi „istorică” pentru Dodon: vineri, 14 aprilie, președinții statelor Uniunii Economice Eurasiatice, întruniți la Bișkek, au salutat unanim intențiile colegului moldovean de a solicita pentru Republica Moldova statutul de membru-observator al UEEA. Ce câștigăm noi din aceasta deocamdată nu se știe, căci statutul respectiv abia urmează să fie elaborat.

În general, Uniunea Economică Eurasiatică nu o duce prea bine, existența ei e destul de șubredă, mai mult formală decât reală, schimburile comerciale între statele-membre se reduc vertiginos, în loc să se întărească, construcția spațiului economic și vamal comun întâmpină probleme legate de interesele lor divergente. Cei cinci președinți ai Armeniei, Belarusului, Kazahstanului, Kîrgîzstanului și Rusiei le-au evitat cât au putut în cadrul summitului de la Bișkek, semnând niște documente minore, birocratice. Sosirea lui Dodon a fost salvatoare pentru ei, le-a oferit o temă de discuție neutră, care să nu-i dezbine.

E grăitor faptul că chestiunea statutului de observator pentru Republica Moldova a fost prima discutată de cei cinci președinți, dedicându-i-se tocmai trei alineate în documentul final semnat de ei:

1. A saluta intențiile Republicii Moldova de a obține statutul de stat-observator în Uniunea Economică Eurasiatică.

2. Comisia Economică Eurasiatică să elaboreze în ordinea stabilită împreună cu statele membre și să prezinte pentru aprobare la ședința viitoare a Consiliului Economic Eurasiatic Suprem Regulamentul despre statutul statului-observator în cadrul UEEA.

3. A adopta decizia de a oferi Republicii Moldova statutul de stat-observator după aprobarea regulamentului prevăzut în punctul 2 al deciziei în cauză.

Dacă nu era Dodon, despre ce vorbea Putin cu Lukașenko, Nazarbaiev, Sargsian, Atambaev? Despre trecerea Kazahstanului la alfabetul latin? Unele publicații de la Chișinău s-au grăbit să spună „hop”, înainte ca să fie efectuată „săritura” propriu-zisă (obținerea statutului de observator de către Republica Moldova). Suntem abia la etapa de candidat la scaunul de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice.

Ce ne dă aceasta? Nimic, efectul e doar politic, electoral. După summitul viitor al UEEA, Dodon sau cineva din partea sa vor putea asista ca spectatore la unele ședințe ale structurilor UEEA. Dacă Filip și Candu se vor ține de cuvânt și Parlamentul nu va ratifica demersul președintelui socialist, Dodon va trebui să plătească cheltuielile de transport, de cazare și diurnele „observatorilor” din buzunarul său.

Sâmbătă, o delegație a Partidului Socialiștilor, condusă de deputatul Grigore Novac, a participat la festivitățile anuale dedicate zilei de naștere a „conducătorului suprem” și „președintelui etern” nord-coreean Kim Ir Sen (Kim Il Sung). Acum ne putem imagina, după formula „spune-mi cine-ți sunt prietenii și-ți voi spune cine ești tu”, spre ce fel de socialism se orientează Dodon. Acesta nu este deloc de tip suedez, Europa îi repugnă liderului PSRM, el preferă de fapt o dictatură comunistă de tip stalinist, alegeri cu un singur candidat și prezență la vot de 100%, lagăre de concentrare, experimente chimice asupra prizonierilor politici, înfometarea populației, transmiterea puterii din tată-n fiu etcetera.

Pe de altă parte, dacă există cetățeni ai Republicii Moldova care admiră modelul nord-coreean și își doresc un regim similar, ei se pot bucura că au găsit în persoana lui Dodon și a socialiștilor săi niște reprezentanți pe potrivă.

Autor: Nicolae Negru
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Sondaj
Ce scenariu pare mai realist?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte