Nicolae Negru // Lupul și mielul, Serghei Lavrov și Maia Sandu
8206
Semne diacritice
Săptămâna trecută a adus două surprize neplăcute: 1) Dodon, Plahotniuc și Șor au dat la o parte supărările și divergențele, reunindu-se împotriva noului președinte, formând o majoritate parlamentară setată pe acțiuni răzbunătoare, prorusești (despre care am scris în comentariul de vinerea trecută); 2) Moscova a reacționat cu o vehemență ieșită din comun la afirmația Maiei Sandu că trupele ruse trebuie retrase de pe teritoriul Republicii Moldova, iar „pacificatorii” militari – înlocuiți cu o misiune civilă, internațională.
Dodon – „constructiv”, Maia Sandu – iresponsabilă”
După ce a fost învinuită că nu este „constructivă” ca Dodon, că pune în pericol pacea fragilă de pe Nistru, șeful MID-ului, Serghei Lavrov, i-a aplicat „loviura de grație”, numind-o „iresponsabilă”. Precizările Maiei Sandu că retragerea se referă la trupele ruse și munițiile de
„Este puţin probabil ca acest lucru (retragerea „forțelor de pacificare” ruse – n.n.) să ajute la o soluţionare şi să putem accepta astfel de cereri, destul de iresponsabile”, a declarat Lavrov într-o conferință de presă. (Din păcate, sinonimia falsă adoptată de Rusia a pătruns și în mass-media internațională, fiind folosită, de exemplu, de reputabila agenție informațională Reuters.)
O precizare de prisos?
Precizarea făcută de Maia Sandu nu era necesară, consideră unii analiști, căci angajamentul Rusiei de retragere a trupelor sale, a armamentului munițiilor de
Ceea ce e adevărat. Problema e în acordul din 1992, semnat de Snegur și Elțin, rămas în vigoare. Chișinăul a nimerit în cursa întinsă de Moscova. Până la adoptarea unei noi concepții a misiunii de pacificare în zona de securitate de pe Nistru, anularea acestui acord va fi considerată drept o intenție de rezolvare a conflictului prin război, iar înlocuirea militarilor cu civili sub egida ONU sau OSCE nu va fi posibilă, atâta timp cât se va opune Rusia.
Moscova se enervează
Distincția între așa-zisul GOTR și batalionul de pacificare îi permite Chișinăului să insiste în continuare asupra retragerii necondiționate a cel puțin 1 500 de militari și a 20 de mii de tone de armament și muniții, fluturând cu angajamentul Moscovei de
Pentru Rusia, cu veleități mesianice renăscute, cu pretenții de forță morală, aceasta contează. Ea nu are de gând să plece de pe Nistru, ci să forțeze Chișinăul să accepte o bază militară rusă pe teritoriul său. Planul Kozak nu a fost anulat, ci doar ajustat.
„Logica” lui Lavrov
„Logica” Moscovei e a lupului, din fabula lui Esop: „Tulburi apa din care beau”, acuză el mielul, înainte de a-l mânca (Ești iresponsabilă, tulburi pacea pe care a instalat-o Rusia, acuză Lavrov); „L-ai ofensat pe tatăl meu” (ofensezi Armata Rusă, cerând retragerea ei…)
„Eu am reiterat poziția Republicii Moldova și nu e nimic nou în asta. Asta a fost tot timpul poziția statului Republica Moldova”, a răspuns împăcuitor Maia Sandu la grosolăniile lui Lavrov.Stăpânirea ei de sine e de apreciat, doar că ceea ce spune nu este adevărat.
Poziția lui Dodon a fost alta și Moscova și-ar dori ca noul președinte să preia această „tradiție”. De aceea Lavrov se comportă atât de brutal (mai brutal chiar decât în perioada Plahotniuc), aplicând deschis tactica intimidării, nu fără ajutorul lui Dodon și a „omologului” de
Iluzii mai vechi
Sigur, intenția Maiei Sandu de a discuta cu Putin problema trupelor ruse de ocupație e lăudabilă, dar să nu creadă că va fi prima care vrea să discute cu Putin, să nu-și facă iluzii că va reuși. Până la ea, pe această cale, cu iluzii similare, au mers Lucinski, apoi Voronin… Doar Nicoale Timofti a fost realist și nu s-a autoamăgit că ale sale cuvinte ar putea avea vreun efect
13.08.2025
11:00
2289
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3516
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
85546
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
50263
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
33325
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
33658
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
34291
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
34616
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
35054
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
34772
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
34681
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
34664
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
11.04.2026
00:53
67
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
240
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
409
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
422
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
543
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
412
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
388
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
548
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
490
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
448
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
732
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
557
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
657
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
676
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
660
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
644
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
853
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
853
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
806
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
704
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
651
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
761
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
820
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
869
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
771
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














