Lupul sătul al propagandei ruse și oaia întreagă a libertății de exprimare

Comentariu oferit de Nicolae Negru portalului media-azi.md

Cum să contracarăm propaganda rusă dușmănoasă în așa fel încât să nu aibă de suferit libertatea de exprimare, diversitatea de opinii, pluralismul ideologic din societatea noastră? E vechea dilemă a împăcării caprei cu varza, a găsirii unei căi de a hrăni lupul, ca acesta să se simtă „sătul”, fără însă a sacrifica oaia, ca aceasta să rămână „întreagă”. În cazul nostru, lupul este propaganda rusă care ne amenință și pare imposibil de alungat sau „neutralizat”, dacă nu sacrificăm „oaia” libertății de exprimare din Republica Moldova.

Să luăm un exemplu recent: la sfârșitul lunii august, Guvernul și-a anunțat intenția de a include pe ordinea de zi a Adunării Generale a ONU chestiunea retragerii trupelor străine de pe teritoriul Republicii Moldova. (Între timp, conform MAEIE, chestiunea respectivă a fost inclusă pe agenda Adunării Generale și va fi discutată în luna octombrie). Majoritatea televiziunilor ruse, inclusiv cele difuzate pe teritoriul Republicii Moldova, au reflectat acest eveniment ca pe o intenție a Chișinăului de a cere la ONU retragerea militarilor ruși aflați în „misiune de pacificare” pe Nistru, făcând în mod deliberat confuzia dintre aceștia (cinci batalioane de militari ruși care se află în Zona de Securitate a conflictului transnistrean în urma acordului de încetarea a focului, semnat de Snegur și Elțin la 21 iulie 1992) și unitățile reminiscente ale Armatei 14, din perioada sovietică, inclusiv depozitele de muniție și armament de la Cobasna, aparținând astăzi forțelor armate operative ale Rusiei.

Deși inițiativa Chișinăului vizează doar trupele ruse, armamentul și munițiile rămase aici din perioada sovietică (peste 40 de mii de tone), pe care Rusia s-a angajat, la summitul OSCE de la Istanbul, în 1999, să le retragă până la sfârșitul anului 2002 (și a retras o bună parte), presa rusă a deformat în mod intenționat mesajul Chișinăului, acuzând guvernarea actuală de intenții de tensionare a situației, de „dezghețare” a conflictului transnistrean la „indicația” Washingtonului. Și MID-ul a calificat inițiativa Chișinăului de a se adresa la ONU drept „provocatoare”, iar Serghei Lavrov, vorbind, la 1 septembrie, în fața studenților MGIMO, a menținut confuzia respectivă. Isteria pentru menținerea status quo, dar de fapt pregătirea cetățenilor ruși și moldoveni pentru un nou război pe Nistru (din păcate, în această campanie au fost implicați și politicieni locali, inclusiv președintele Dodon) a continuat și după ce ambasadorul Rusiei Farid Muhametsin a fost invitat la MAEIE pentru a i se atrage atenția că inițiativa Chișinăului la ONU nu vizează „misiunea de pacificare” de pe Nistru.

Ce se poate face în acest caz? A cui este responsabilitatea protejării spațiului informațional, cine și cum trebuie să acționeze pentru a contracara această agresiune mediatică a Rusiei împotriva Republicii Moldova, falsificând mesajul Guvernului, învinuindu-l de intenții rele și speriindu-i pe cetățenii moldoveni de pe ambele maluri cu posibilitatea unui război pe Nistru (pentru a pregăti astfel opinia publică în eventualitatea unui atac armat împotriva Republicii Moldova)?

Prima reacție, firească, instinctivă, e să închidem cât mai repede accesul surselor informaționale dușmănoase, diversioniste către spațiul nostru informațional, așa cum a făcut Ucraina, care se află în război cu Rusia. Căci informația transformată în propagandă devine o armă. O ofensivă militară nu mai este precedată ca pe timpuri de un atac de artilerie, acesta a fost înlocuit cu spălarea pe creieri, a constatat, în cadrul recentei conferințe „Media, audiența și pluralismul în Republia Moldova”, organizate la Chișinău, Linas Linkevicius, ministrul de Externe al Lituaniei.

Însă, făcând abstracție de faptul că legislația noastră, Codul Audiovizualului nu prevede o asemenea situație - noțiunea de „propagandă” nici măcar nu se regăsește în Codul Audiovizualului, iar retragerea licenței pentru încălcarea prevederilor codului este o procedură care durează, e destul de complicată și poate fi atacată în justiție, - dacă închidem canalele de televiziune cu propagandă rusă, nu numai Moscova, dar și Washingtonul și Bruxelles-ul ar prinde a striga că oaia pluralismului e pe moarte și că trebuie să o resuscităm imediat. Cazul Ucrainei este considerat a fi unul singular. Lupta cu propaganda mass-media finanțate din exterior nu trebuie să afecteze pluralismul, „toate vocile să fie ascultate”, - a fost doleanța Ambasadorului SUA, James Pettit, la deschiderea acelei conferințe.

Cu toate astea, după ocuparea Crimeii și războiul din estul Ucrainei, Occidentul nu mai este la fel de indulgent sau nepăsător față de propaganda rusă. Iar după ce a simțit pe pielea proprie pericolul războiului informațional dinspre Rusia, văzând că lupul propagandei ruse a dat târcoale „stânelor” din SUA, Marea Britanie, Franța, Germania…, UE, alarmată, a format, în cadrul Serviciului de politică externă, un grup de „vânători”, care să-l… combată, numit Grupul operativ pentru comunicarea strategică a UE (Service East Stratcom Task Force). Acum o săptămână, a fost lansat și un site - www.euvsdisinfo.eu, care reflectă această luptă. Task Force coordonează campania „UE împotriva dezinformării”, identifică știrile false și le „demontează”.

La noi, cine să stabilească faptul de dezinformare, de propagandă și să elaboreze „armele” defensive, anticipative? Nu e un lucru banal, atât de simplu precum pare, necesitând o anumită pregătire. Nu orice jurnalist e capabil, de exemplu, să detecteze confuzia dintre „pacificatori” și trupele ruse rămase după dezintegrarea URSS (care, de fapt, au declanșat războiul de pe Nistru, i-au înarmat și au luptat de partea separatiștilor, împotriva Republicii Moldova). În structurile Guvernului, MAEIE, dar și ale Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), nu sunt prevăzute funcții de identificare a știrilor false. Iar ONG-urile care și-au asumat benevol sarcina de a lupta cu falsurile mediatice pur și simplu nu au sesizat „șmecheria”, confuzia premeditată a propagandei ruse și nu au reacționat la știrile respective. „Deseori este dificil să deosebești în mod calificat propaganda de jurnalism”, a recunoscut ministrul de Externe și Integrare Europeană, Andrei Galbur, în cadrul aceleiași conferințe.

„Spre regret, nu avem înțelegeri sau standarde agreate la nivel internațional în materie de combatere a propagandei și dezinformării”, - a mai făcut el o constatare ce reflectă dificultatea unui guvern care pare să dorească să stopeze propaganda rusă, dar nu știe cum. Într-adevăr, nu există soluții universale în privința luptei cu propaganda rusă, ca să fim mai preciși. Fiecare stat având specificul său – demografic, cultural, lingvistic, politic, economic – e nevoie de o abordare creativă, nu de o aplicare mecanică a experienței partenerilor.

Faptul că nu există standarde, nu înseamnă totuși că trebuie să ne apucăm să inventăm roata. Unele state UE au lansat propriile unități de luptă împotriva știrilor false. E vorba nu numai de Țările Baltice, expuse direct tirului propagandistic al Rusiei, ci și de unele state mai îndepărtate, cum ar fi Cehia, a cărui structură de contracarare a campaniilor de dezinformare se numește Centrul de Lupta împotriva Terorismului și a Amenințărilor Hibride.

E nevoie urgentă și în Republica Moldova de un „Task Force” local, care să elaboreze o strategie și arme adecvate, operative și pe termen mai lung, care să țină la distanță, să „neutralizeze” lupul propagandei ruse, în așa fel, încât să nu fim nevoiți să omorâm oaia libertății de exprimare, a pluralismului autohton.

Atâta timp cât nu vom dispune de o asemenea structură (poate chiar în cadrul CCA), toate celelalte acțiuni – ajustarea legislației la noile condiții, alfabetizarea mediatică a cetățenilor, a tinerilor în special, demonopolizarea, desovietizarea și consolidarea mass-media independente, a produsului mediatic autohton, a televiziunii publice, finanțată azi din ce rămâne pe fundul sacului bugetar, doar să nu se spună că nu o finanțăm, etcetera – nu o să aibă efectul cuvenit. Nu mergi la vânătoare, echipat până în dinți, dar lăsând pușca acasă. Fără „pușca” asemănătoare unui „Task Force”, discuțiile autorităților despre protejarea spațiului informațional, despre contracararea propagandei ruse sunt vorbe de clacă.