Nicolae Negru, la ceremonia de decernare a Premiului Național: În era inteligenței artificiale, omul este neliniștit că „poate pierde ceva foarte prețios”, iar literatura ne poate ajuta „să înțelegem ce anume riscăm să pierdem sau ce am pierdut deja”
2764
Cele opt personalități din R. Moldova, care au câștigat Premiul Național în anul 2024, și-au primit medaliile și diplomele luni, 16 decembrie, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Reședința de Stat.
Premierul Dorin Recean, care a înmânat premiile, s-a arătat convins că în R. Moldova „avem foarte mult talent, foarte multă inovație și este sarcina noastră, a tuturor, este să valorificăm aceste talente, să le arătăm societății noastre, dar și întregii planete”.
„Mă bucur pentru faptul că, în aceste timpuri relativ complicate și dificile, găsim spațiu să celebrăm munca, talentul și performanța celor care nu ostenesc să dezvolte lucruri bune, frumoase, fie că e vorba despre știință, despre cultură, sport sau alte aspecte sociale. Mă simt privilegiat să pot participa la acest eveniment. În esență, este recunoașterea societății pentru oamenii care aduc valoare și care, foarte important, împărtășesc această valoare cu societatea din R. Moldova și de peste hotare”, a declarat prim-ministrul Recean.
Printre cei opt laureați ai Premiului Național, acordat de stat, s-a numărat și editorialistul Ziarului NAȚIONAL, Nicolae Negru, scriitor, autor de piese de teatru, analist politic. El a ținut să mulțumească, în cadrul ceremoniei de premiere, membrilor Consiliului Uniunii Scriitorilor care au propus candidatura sa pentru Premiul Național, președintelui Uniunii, Teo Chiriac, editurii „ARC”, colegilor de la Ziarul NAȚIONAL și familiei sale pentru susținere.
CITIȚI și INTERVIU // „O progenitură dușmană”, cartea autobiografică a lui Nicolae Negru: „Prea dese ori ne dedăm plăcerii plânsului... Eu prefer să mă consider un luptător care nu s-a împăcat cu vremurile și regimurile venite peste noi”
„Pășind cu entuziasm spre un viitor modelat de inteligența artificială, pe omul nostru îl încearcă, în același timp, un sentiment de neliniște. El intuiește că, odată cu trecutul, poate pierde și ceva foarte prețios. Literatura ne poate ajuta să înțelegem ce anume riscăm să pierdem sau ce am pierdut deja. Despre pierderea inocenței, despre pierderea lucidității, a legăturilor între generații e și cartea mea O progenitură dușmană”, a spus Nicolae Negru.
Un alt laureat al Premiului Național a fost și Ion Ciutac, doctor habilitat în științe medicale, conferențiar universitar, coordonator pe chirurgia urgentă la Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime”, care a efectuat, de-a lungul anilor, intervenții chirurgicale originale și deține invenții privind metode inovative de tratament.
„Sunt mândru că am pus bazele chirurgiei laparoscopice minim-invazive în lume, care a făcut o revoluție în chirurgie. Vreau să declar cu toată responsabilitatea că chirurgia minim-invazivă laparoscopică nu s-a născut în Occident sau la Moscova, dar aici, la Chișinău”, a spus Ion Ciutac.
Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a ținut să sublinieze la eveniment că resursa cea mai importantă a statului nostru sunt „creativitatea, talentul, forța de cercetare și de realizare a celor mai importate proiecte”.
„Noi, la Ministerul Culturii, vom depune eforturi în continuare ca să creăm condiții și mai bune pentru muncă, pentru creație, pentru cercetare. Vom depune eforturi ca această listă de candidați a Premiului Național să crească de la an la an”, a promis ministrul Sergiu Prodan.
Laureații Premiului Național, ediția 2024:
- Nicolae Negru, scriitor, autor de piese de teatru, analist politic, editorialist al Ziarului Național - pentru mesajul național și pentru profunzimea operei sale literare, dramaturgice și publicistice, precum și pentru cartea autobiografică „O progenitură dușmană”;
- Maria Mocanu, interpretă, folcloristă, scriitoare, jurnalistă, Artistă a Poporului - pentru contribuția remarcabilă la promovarea valorilor naționale;
- Sergiu Galben, artist plastic - pentru activitatea prodigioasă în domeniul artelor plastice și realizarea unor opere de valoare;
- Nicolae Dohotaru, director general și prim-dirijor al Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, Artist al Poporului, Cavaler al Ordinului „Gloria Muncii”, Maestru în Artă, profesor - pentru realizări remarcabile în dezvoltarea culturii naționale, promovarea valorilor artistice și management cultural;
- Ion Ciutac, doctor habilitat în științe medicale, conferențiar universitar, coordonator pe chirurgia urgentă la Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” - pentru realizările de excepție în chirurgie;
- Denis Nica, doctor habilitat în științe fizice, conferențiar universitar, cercetător - pentru aportul semnificativ în dezvoltarea teoriei fundamentale a transportului termic în nanostructuri;
- Serghei Tarnovschii, Maestru Emerit al Sportului, participant și medaliat la Jocurile Olimpice, campion mondial și medaliat la jocurile/campionatele europene, triplu campion mondial universitar, sportiv profesionist - pentru performanțele sportive de excepție și contribuția la promovarea imaginii Republicii Moldova;
- Sergiu Cumătrenco, producător și distribuitor de filme - pentru merite deosebite și aportul artistic în distribuția și promovarea artei cinematografice din Republica Moldova, precum și pentru contribuția la dezvoltarea patrimoniului cultural al statului.
Câștigătorii Premiului Național au primit medalii, diploma Guvernului, precum și câte 100 000 de lei.
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















