Nicolae Negru // Gorbaciov, pe înțelesul tuturor

Semne diacritice

De numele lui Gorbaciov sunt legate două evenimente epocale: prăbușirea URSS și încheierea Războiului Rece, marcată de căderea zidului de la Berlin. Noi, martorii oculari ai acelor vremuri, le-am trăit ca pe niște miracole: și URSS, și zidul de la Berlin, care reprezenta în chip fizic cortina de fier între „lagărul socialist” și Occident, păreau indistructibile, veșnice.

Gorbaciov nu a dorit dispariția Uniunii Sovietice. El a fost un reformator de nevoie. În 1985, când a ajuns în funcția de secretar general al PCUS, economia URSS stagna și pierdea competiția nu numai cu SUA, ci și cu alte state capitaliste, iar scăderea bruscă a prețurilor la petrol pe piața mondială crea probleme pentru bugetul public, împovărat de goana înarmărilor și războiul din Afganistan, limita importurile, determinând un deficit cronic de „bunuri de larg consum”.

Exista și o criză de autoritate, după ce la postul suprem al imperiului, cu puteri practic nelimitate, se perindaseră, în trei ani, unul după altul, trei secretari generali ramoliți, cu probleme de sănătate și de exprimare, care nu inspirau optimism în ce privește viitorul luminos al omenirii, devenind ținte ale nenumăratelor exerciții de umor popular.

Democratizarea, cu elementul ei de bază glasnost (transparența), era necesară, din punctul de vedere al lui Gorbaciov, pentru evaluarea stării reale în diferite domenii și efectuarea restructurării optime (perestroika) a sistemului social-politic și economic, care să ducă la accelerarea dezvoltării economice a URSS.

Însă lucrurile au evoluat altfel decât a planificat el. Democrația și glasnost i-au fost fatale unui sistem bazat pe dictatură, tiranie, autoritarism, fărădelege și secretomanie. Știința medicală a stabilit că un organism intoxicat în permanență cu alcool poate dezvolta patologii hepatice, dacă persoana respectivă încetează brusc să consume alcool. În mod asemănător, regimul comunist „intoxicat” cu minciună nu a rezistat adevărului. Glasnost a scos la iveală atâtea crime, atâtea lucruri de oribile, inumane, încât moartea regiumului, a imperiului sovietic le-a părut dezirabilă, firească multor milioane de cetățeni îngroziți, oripilați.

Apoi, prioritățile popoarelor sovietice s-au dovedit a fi altele decât ale lui Gorbaciov, „socialismul cu fața umană” nu figura printre ele. Odată cu democratizarea, în republicile unionale au apărut mișcări care au cerut stoparea politicii de rusificare și deznaționalizare, întreprinderea unor măsuri urgente de salvare a limbilor și culturilor naționale. Pe măsură ce se consolidau, aceste mișcări revendicau descentralizare, autonomie pe plan economic și drepturi depline asupra resurselor de pe teritoriul național, supremația legilor naționale asupra celor unionale, zdruncinând temelia Uniunii Sovietice.

Gorbaciov a încercat să stingă focarele de independență de la periferii cu forța, trimițând comandouri, care au comis vărsări de sânge, dar a suferit eșec, era prea târziu, spiritul libertății nu mai putea fi oprit. A suferit eșec și încercarea de a „moderniza” imperiul prin semnarea unui nou tratat unional care să consfințească unirea benevolă a popoarelor sovietice. E adevărat că noi sărbătorim ziua independenței Republicii Moldova în pofida lui Gorbaciov, nu datorită lui.

Un rol decisiv în dezintegrarea URSS l-a jucat Boris Elțin, ales, în mai 1990, președinte al Sovietului Suprem al Federației Ruse. El i-a înfipt un cuțit în spate lui Gorbaciov, altăturându-se mișcărilor de independență, proclamând independența Rusiei de centrul imperial și inițiind, împreună cu Leonid Kravciuk al Ucrainei și Stanislav Șușkevici al Belarusului, desființarea Uniunii Sovietice (la 8 decembrie 1991).

Gorbaciov trebuie apreciat și pentru faptul că a cedat pașnic puterea, fără a implica forțele speciale sau armata, evitând un război civil. El a fost primul și ultimul președinte al Uniunii Sovietice, a plecat înfrânt, dar rămâne în memoria umanității ca un om al păcii, ca un lider care a înțeles sensul istoriei. Reaprinzând focul războiului, încercând refacerea imperiului, Putin șterge, inundă cu sânge moștenirea lui Gorbaciov. El vrea să întoarcă roata istoriei înapoi.