Dreptate, fără concerte

Semne diacritice

Protestul de duminică a adunat „zeci de mii de oameni”, vizibil mai mult, decât la protestele precedente ale platformei civice DA.

Aceasta demonstrează că, între timp, guvernarea a „reușit” să-i supere și mai mult pe cetățenii Republicii Moldova, ajunși la limita răbdării. În loc să se schimbe în bine, situația s-a înrăutățit, iar creșterea tarifelor la energia electrică și la gaze le-a confirmat temerile că oligarhii vor să compenseze furtul miliardului tăindu-le din valoarea reală a pensiilor și salariilor mizere, mimând în același timp căutarea hoților.

Tot duminică s-a văzut cine dintre oligarhi se simte „cu musca pe căciulă” și se teme de proteste. Sunt cei care stau în spatele concertelor organizate la „Moldexpo” și la Orhei, cu vedete invitate de peste Prut și din Rusia, ca să-i ademenească și să-i determine pe cât mai mulți tineri să ignore manifestația din centrul Chișinăului. Au fost bani aruncați în vânt, dacă e să judecăm după numărul celor care au preferat concertul protestului.

De ce oligarhii preferă să plătească sume fabuloase pentru concerte în loc să satisfacă revendicările justificate ale protestatarilor și să demită persoanele implicate, direct sau indirect, în furtul miliardului, începând cu guvernatorul BNM și procurorul general? Fiindcă ei au nevoie de control asupra instituțiilor de stat, altfel nu pot acumula bani. Talentul lor de oameni de afaceri se manifestă doar în afaceri frauduloase cu statul, doar în condiții de monopol, pe care și-l asigură în mod ilegal, iar în condiții de concurență reală, într-o economie de piață veritabilă ar falimenta repede. În esență, „businessul” lor e să fure de banii publici cu complicitatea funcționarilor publici.

Dar de ce se încăpățânează să mențină aceleași marionete? De ce nu le-au înlocuit imediat cu altele, pentru a crea impresia că vinovații au fost pedepsiți? Probabil dintr-un orgoliu bolnav de napoleoni locali, care, vorba lui Voronin, „nu dau înapoi”. Sau din teama că cei demiși ar putea dezvălui cum își câștigă oligarhii banii.

De ce nu demisionează șefii instituțiilor responsabile de stabilitatea financiară și sistemul bancar din Republica Moldova, pentru a detensiona situația și a permite depășirea acestei etape de confruntări și instabilitate primejdioasă pentru statul Republica Moldova e o altă întrebare. Pentru un funcționar nemulțumirea publicului este un verdict. Se vede însă că la noi funcționarului public nu-i pasă de percepția publicului, ci de cea a oligarhului.

Pe de altă parte, numărul mare de protestatari pare să-i fi euforizat pe unii dintre organizatori, să-i fi făcut să piardă simțul realității, notele triumfaliste s-au accentuat, strigătele „victorie” s-au înmulțit.

După ce s-au înțeles cu premierul Valeriu Streleț să se întâlnească la sediul Ministerului Agriculturii, reprezentanții DA nu s-au prezentat acolo, ci au pus condiția întâlnirii la Guvern, „alintându-se”, după cum s-a exprimat un jurnalist.

Nu e clar cum cele câteva zeci sau sute de oameni rămași în piață, în corturi, vor putea asigura îndeplinirea revendicărilor, în majoritatea lor justificate. Unele dintre ele însă nu par a fi suficient de motivate și ar putea arunca Republica Moldova în haos, cum ar fi demisia președintelui, care e la final de mandat, și alegerea acestuia prin vot direct, în condițiile în care Constituția nu prevede așa ceva, anunțarea de alegri anticipate fără dizolvarea Parlamentului și instituirea unui Guvern de încredere națională care să organizeze alegeri anticipate până în martie 2016, fără demisia actualului Guvern.

Fără asistență financiară externă, R. Moldova nu poate supraviețui decât dacă refuză să plătească pensiile și salariile, iar un eventual anunț de alegeri anticipate ar opri delegația FMI să vină la Chișinău și astfel s-ar bloca orice posibilitate ca „partenerii” noștri externi să ne împrumute bani.

E de apreciat disponibilitatea premierului Streleț de a negocia cu reprezentanții protestatarilor. Totuși, un gest de respect față de cetățenii veniți în Piața Marii Adunări Naționale e de fapt partea cea mai ușoară a misiunii sale. Mai dificil va fi să le facă dreptate și să-i convingă că nu toate revendicările sunt justificate din punct de vedere al interesului public. Mai dificil, dar nu imposibil. E nevoie de un dialog sincer, cât mai larg. Dar și mai mult e nevoie de fapte.