Desovietizarea Republicii Moldova trebuie dusă la bun sfârșit

Semne diacritice

Ideea că „limba română” ar putea să-și ocupe oficial locul cuvenit în Constituția Republicii Moldova i-a tulburat nespus nu numai pe cei pe care îi cunoaștem ca oameni ai Moscovei ducând mâna la pistol ori de câte ori aud cuvântul „român”. Chiar unii care se declară unioniști consideră că statutul limbii române nu ar fi o „prioritate”, că e o „problemă falsă”, readusă pe tapet pentru a genera o nouă fisură în societatea noastră aflată în proces de coagulare națională pe criterii cetățenești, civice și a ne sustrage atenția de la furtul miliardului.

Cu alte cuvinte, actualul statu-quo mincinos ar trebui menținut, cred ei, pentru recuperarea banilor, căci procesul de amendare a articolului 13 din Constituție ar putea încurca procesului de căutare a miliardului dispărut din rezervele BNM. De parcă guvernarea nu poate găsi altă „distracție” pentru cetățeni. Nu e decât o presupunere și faptul că legiferarea unui adevăr general, recunoscut de toți lingviștii, ne va diviza, ne va arunca pe baricade. Ar fi logic ca cei care se pregătesc să protesteze împotriva limbii române să se manifeste mai întâi împotriva disciplinei „limba și literatura română” din programele școlare, nu-i așa? Nu e posibil ca cetățenii să nu mai fie „alergici” la această temă? Este incapabilă majoritatea să priceapă lucruri elementare?

Votul în Parlament pentru limba română i-ar speria pe transnistreni și ar împiedica procesul de reintegrare a raioanelor separatiste, afirmă alții. Ca la comandă, împotriva limbii române s-a pronunțat „însuși” liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, care se pretinde „președinte al moldovenilor” din rezervația de peste Nistru. Faptul că Chișinăul pune accentul pe această „chestiune acută” este „necorect, lipsit de perspectivă și greșit”, fiindcă „ne îndepărtează de la rezolvarea problemei transnistrene”, a declarat el pentru ziarul „Izvestia”. „La ei (pe malul drept) - limba română, iar la noi – moldoveneasca. Ei înșiși arată că suntem diferiți unii de alții”. Din punctul său de vedere, fixarea în Constituție a limbii române ar demonstra o dată în plus că Chișinăul și Tiraspolul nu merg în aceeași direcție.

„Limba moldovenească” este una dintre importantele relicve imperiale, „piatra de temelie” și „veriga principală” a proiectului „moldovenesc”, conceput să ne separe „pe veci” de românii de dincolo de Prut. A insista ca ea să rămână în continuare markerul identitar al populației pruto-nistrene, chiar dacă se recunoaște în sfârșit că vorbim „aceeași limbă” cu românii de dincolo de Prut, înseamnă a menține proiectul respectiv în viață, conectat „la aparatele” moderne, în interesul Moscovei, care dorește să repună, cu ajutorul separatiștilor, Republica Moldova pe bazele RSSM.

Dodon admite chiar și o revenire la alfabetul chirilic (abandonat de mai toate fostele „republici-surori” ale Rusiei) în scopul „reunificării statului și reglementării transnistrene” - o dovadă că proiectul „moldovenesc” nu este mort, chiar dacă Moscova e nevoită să se adapteze noilor condiții, când nu mai poate recurge deschis la forța militară și la teroare. Dar cât de stabil va fi noul construct bazat, ca în perioada sovietică pe glotonimul și grafia diferite de cele de peste Prut, deși logic ar fi ca transnistrenii să adopte alfabetul latin, nu basarabenii pe cel chirilic.

Cât de viabilă va fi această micro-URSS? Vor fi de acord cetățenii de pe malul drept al Nistrului să renunțe la limba română și alfabetul latin de dragul „statalității reîntregite”? Greu de crezut. Și „patriotismul moldovenesc” al transnistrenilor, fidelitatea lor față de alfabetul rus poate fi pus sub semnul întrebării, dacă ne amintim entuziasmul cu care ei s-au alăturat procesului de revenire/trecere la alfabetul latin în anii 1988-89. În condiții de democrație, de emancipare culturală ei ar păși cu siguranță pe urmele basarabenilor spre integrarea culturală cu România. Izolarea culturală în care sunt ținuți acum este o crimă și faptul că Chișinăul se împacă cu această situație se numește trădare și complicitate.

Pe ce mizează Moscova? Pe ignoranță și minciună? Pe Dodon și dodoniști? Pe „omuleții verzi” și operațiuni „hibride”? Am încuraja-o în aceste fantezii bolnave, în aceste intenții imperiale anacronice, monstruoase, dacă am renunța acum, din rațiuni conjuncturale discutabile, la inițiativa de modificare a articolului 13 din Constituție. Unui bolnav trebuie să i se spună că e bolnav.

Procesul de restabilire a adevărului început în anii 90 ai secolului trecut trebuie continuat și dus la bun sfârșit spre însănătoșirea, desovietizarea definitivă a societății noastre. Actualul Parlament are șansa să realizeze aceasta și să intre în istorie. Încotro va înclina balanța PD-ul, Vlad Plahotniuc personal, vom vedea peste puțin timp.