Nicolae Negru // Cazul Stoianoglo, dramatism legal și politic

Semne diacritice

Săptămâna trecută s-a produs un puternic cutremur politic, care s-a resimțit pe întreg teritoriul Republicii Moldova, având și ecouri peste hotarele ei. Ne referim, firește, la suspendarea, reținerea și plasarea în arest a procurorului general, Alexandr Stoianoglo, suspectat de abuz în serviciu și corupție pasivă.

Evenimentul a fost precedat de o îndelungată confruntare a lui Stoianoglo cu președinta Maia Sandu, care și-a manifestat nu o singură dată insatisfacția față de activitatea Procuraturii Generale. Pentru o parte din politicienii perdanți, frustrați, umiliți și dornici de răzbunare, Stoianoglo întruchipa vârful de lance al rezistenței contra actualei guvernări și al „marii curățenii” din toate instituțiile statului.

El și-a luat acest rol în serios, ieșind periodic în fața presei, făcând declarații politice, acuzând-o pe Maia Sandu de presiune, victimizându-se. Ultima ieșire de acest fel a avut loc cu câteva zile înainte de ședința Consiliului Superior al Procurorilor, care a decis suspendarea și anchetarea sa. Posibil, Stoianoglo era informat despre ce i se pregătește și a lovit primul, trișând de fapt, prezentând niște schimburi de mesaje din 2019 (găsite în telefonul lui Viorel Morari, fostul șef al Procuraturii Anticorupție) drept dovadă a unei campanii susținute de unele ONG-uri și unii diplomați occidentali împotriva sa.

Reținerea lui Stoianoglo, care a urmat imediat după decizia de suspendare, a avut efectul gazului turnat peste un foc destul de mare deja. Partidele de stânga, cărora în mod ciudat li s-a alăturat și liderul PUN, au reacționat imediat cu declarații anti-Maia Sandu, învinuind-o de intenții de control asupra Procuraturii Generale și uzurpare a puterii în stat, ca pe vremea lui Plahotniuc, chemând cetățenii la un miting de protest în fața Parlamentului și a Președinției.

Unii experți au exprimat opinii critice cu privire la repeziciunea cu care procurorul de caz a decis inițierea dosarului și reținerea lui Stoianoglo, care, la rândul său, se declară nevinovat și se consideră victimă a răzbunării din partea președintelui Maia Sandu. Procurorul de caz, Victor Furtună, a răspuns că judecătorii au luat decizia de plasare a lui Stoianoglo în arest la domiciliu, fiindcă li s-au prezentat dovezi ale vinovăției procurorului general suspendat. Dar nu toată lumea e sigură că judecătorii noștri nu pot lua asemenea decizii la comandă, cum făceau până la 2019. Astfel, neîncrederea în justiție devine o piedică în calea intențiilor guvernării de a le spori cetățenilor încrederea în justiție.

Maia Sandu s-a văzut nevoită să reacționeze și ea în acest caz de mare interes public, cerându-le procurorilor transparență maximă și acțiuni în conformitate cu legea. Reprezentantul UE, Janis Mazeiks, a calmat puțin spiritele, declarând că autoritățile au acționat în limitele legislației moldave, dar opoziția încearcă să pună la îndoială obiectivitatea reprezentanților occidentali.

Dacă e să judecăm după prezența la mitingul de ieri din fața Parlamentului, cetățenii par să fie mai curând de partea guvernării, decât a apărătorilor lui Stoianoglo. Explicația că mulți cetățeni ar fi fost intimidați și împiedicați să vină la protest nu ține, în condițiile în care televiziunea publică M1 a transmis protestul în direct. E o ironie a sorții să-i vezi luptând cu „dictatura”, pentru restabilirea „statului de drept” pe Dodon și pe Voronin, pe umerii cărora s-a ținut regimul lui Plahotniuc.

Amintindu-și că Stoianoglo e găgăuz, și deputații Adunării Populare de la Comrat au cerut ultimativ eliberarea lui, amenințând cu nesupunere civică „în limite legale”. E grăitor, într-adevăr, că ei au tăcut mâlc atunci când au fost extrădați mișelește profesorii turci, ceea ce demonstrează atitudinea lor reală față de drepturile omului. Sigur, drepturile lui Stoianoglo trebuie apărate, dacă există dovezi că ar fi încălcate, dacă se adeverește că avocaților săi nu li se permite să discute confidențial cu el. Altfel, îi va face dreptate CEDO și vor plăti cetățenii noștri.

Dar există în această istorie și mult dramatism politic. Din punctul de vedere al altor experți, unele acțiuni ale lui Stoianoglo, nu numai cele legate de eliberarea lui Platon din închisoare, ridică semne de întrebare în privința independenței sale. Fuga lui Platon confirmă suspiciunile și îl incriminează indirect pe „cel mai bun procuror general de până acum”. Dincolo de speculațiile politice, este în interesul societății să se stabilească adevărul, chiar dacă procesul pare nițel forțat. Dar existau alte căi în condițiile de azi? Lupta anticorupție nu poate începe cu un procuror general care nu se bucură de încredere.