„Cazul moldovenesc”
5150
Semne diacritice
Săptămâna trecută, Andrei Năstase s-a bătut cu pumnul în pieptu-i de aramă că el a adus „libertatea în această țară”. Puseurile lui de grandomanie nu ar merita atenție, dar de data aceasta lauda de sine, penibilă, nemăsurată, a liderului PPDA și ministrului nostru de Interne pare să fi fost auzită
„Conlucrare constructivă”
„Cazul moldovenesc”, consideră Karasin, este o dovadă că în relațiile dintre Rusia și Occident nu există vreo „criză sistemică” insurmontabilă, după cum ar afirma unii în Occident, și că „această experiență singulară ar putea servi drept exemplu de conlucrare constructivă” și în alte cazuri, în care interesele celor trei jucători coincid. Nu, nu, plahotniucii din alte țări nu trebuie să se alarmeze, atâta timp cât ascultă de Moscova, dar trebuie să-și facă griji atunci când își iau în serios independența față de Rusia. Atunci ea poate chema în ajutor SUA și UE, pentru a interveni în afacerile interne a statului respectiv, în confruntările dintre „băieții buni” și „băieții răi”.
De cealaltă parte, Occidentul a demonstrat că e posibilă implicarea alături de Rusia în lupta politică internă a unui stat, în cazul unor regimuri de tipul celui creat de Plahotniuc, care anulează rezultatele alegerilor democratice și nu-i pasă de drepturile oamenilor, schimbându-i pe mobilă.
Două ținte
Rămâne, deocamdată, neclar, gradul de implicare, ce urmează după înlăturarea unui Plahotniuc, unde se oprește colaborarea dintre Rusia, SUA și UE? Concepând alianța ACUM-PSRM (este limpede cui aparține inițiativa, nu-i așa?), forțându-i pe socialiști să renunțe la unele condiții greu de acceptat pentru acumiști, Moscova a urmărit două ținte: pedepsirea lui Plahotniuc, care se credea protejat de zidul rivalității dintre Est și Vest, și spălarea propriei imagini în Occident, care să ducă la resetarea relațiilor deteriorate în urma agresiunii ruse împotriva Ucrainei și a ocupării unei părți din teritoriul acesteia.
Kremlinul vrea ca Occidentul să adopte o abordare „pragmatică”, adică să „uite ce a fost”, să colaboreze cu regimul nedemocratic, dictatorial din Rusia întru instaurarea democrației în statele mai mici, atunci când acestea vor supăra Rusia. Fiți de acord, e ceva putred, pervers, umilitor, riscant în această abordare, cu SUA și UE ca brațe răzbunătoare ale Rusiei. Faptul că denumirea „Alianța Kozak” pentru ACUM-PSRM îi ofensează pe unii e o confirmare a celor spuse mai sus. Cei care spun că nu existau alte soluții să se mai gândească un pic.
Dodon cu „pârghiile” lui Plahotniuc
Și acesta nu e singurul aspect discutabil. Nici consolidarea forțelor prorusești, în detrimentul celor proeuropene, nu i-ar displăcea Moscovei și ea va face tot posibilul ca Dodon să preia „pârghiile” scăpate din mână de Plahotniuc. Poate Occidentul preîntâmpina o asemenea evoluție, dacă Rusia va controla SIS-ul și Consiliul Suprem de Securitate cu competențe noi, de organ pe care Dodon îl plasează deasupra Guvernului?
Nu mai puțin importantă pentru Moscova este „reabilitarea” în ochii moldovenilor și resetarea relațiilor cu Republica Moldova, deteriorate de politica embargourilor și spălărilor de bani murdari, după semnarea Acordului de asociere cu UE, punând reducerea exporturilor moldovenești în Rusia pe seama guvernării PD. Faptul că nu numai socialiștii finanțați de Rusia, ci și acumiștii (ministrul de Externe, Nicu Popescu, în primul rând) au preluat acest „narativ” nu e deloc întâmplător, indicând existența unui angajament, a unei înțelegeri secrete în acest sens, altfel ar trebui să punem sub semnul întrebării competența multora dintre reprezentanții ACUM-PSRM. De ce i s-ar face Rusiei un asemenea „cadou”?
Un pact Molotov-Ribbentrop 2
Dar nu e posibil ca înțelegerea troikăi în cazul Republicii Moldova să nu cuprindă doar înlăturarea lui Plahotniuc și „dezoligarhizarea”, după cum par să creadă deputații ACUM? E mare probabilitatea ca din „pachetul” negociat de Rusia, SUA și UE să facă parte și chestiunea transnistreană. Rusia în primul rând ar vrea să scape de această valiză fără toartă care se numește Transnistria, să scape într-un mod avantajos, firește, fără a folosi cuvântul federalizare. Germania „pragmatică”, arzând de nerăbdare să renunțe la sancțiunile economice aplicate Rusiei, ne va apăra interesele în locul nostru? Cine ar putea contracara un pact Molotov-Ribbentrop 2?
PSRM, fiind o marionetă a Rusiei, mult va depinde de rezistența blocului ACUM. Sunt PAS și DA niște partide independente sau niște marionete de sens opus? Ele s-au comportat până acum ca niște marionete și nu putem pune mâna în foc că nu se vor comporta și în continuare. Pe cât de rațională, de exemplu, este fortificarea puterii lui Dodon, care a recunoscut că este finanțat de Moscova? Maia Sandu a jurat că nu va accepta federalizarea, a și pus sub semnul întrebării raționalitatea strategiei „pașilor mici”, în condițiile în care Tiraspolul anunță scopuri opuse Chișinăului, dar până acum ea a urmat disciplinată niște indicații, călcând propriile jurăminte.
Tot răul spre bine
Tot răul spre bine. Faptul în sine al înnoirii puterii e benefic și, dacă facem abstracție de implicarea lui Kozak, există și alte aspecte pozitive în constituirea alianței ACUM-PSRM. Astfel se formează noi cărări de comunicare între forțele politice din Republica Moldova. Posibil relația să dureze, reflectând-o pe cea dintre „mentorii” sau finanțatorii lor, Germania și Rusia, pe care războiul din Ucraina nu a afectat-o în esență. Totuși, „flexibilitatea” în politică nu înseamnă lipsă de „principii și valori”, Germania aplică, de voie, de nevoie, sancțiuni Rusiei.
Deși Plahotniuc a spălat putina, iar o parte din simpatizanții PD trece cu tot cu bagaje
08.05.2015
09:00
2466
Alegeri locale sau „bancare”?
06.03.2026
19:58
958
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
06.03.2026
15:11
1388
Dodon o trimite din nou pe Maia Sandu la Moscova, pentru ca să se roage de Putin să livreze gaz în R. Moldova/Transnistria. Socialistul a fost pus la punct: „Avem contract cu „Gazprom”… Dodon, sunați-l pe Putin și cereți respectarea înțelegerilor”
06.03.2026
14:24
1122
Maia Sandu, o nouă FUNCȚIE după încheierea mandatului de președinte al R. Moldova: „Voi contribui la DEZVOLTAREA țării”
02.03.2026
21:12
1731
Maia Sandu, mesaj despre memoria războiului de pe Nistru și responsabilitatea școlii în apărarea adevărului istoric
02.03.2026
21:09
3152
PSRM, pe un butoi de pulbere. Dodon recunoaște că în rândul socialiștilor sunt persoane care îl vor la ÎNCHISOARE
02.03.2026
14:39
2438
AVERTISMENT // Mai mulți așa-zisi funcționari și OFICIALI din Transnistria riscă să rămână fără CETĂȚENIA R. Moldova: „Ei trebuie să răspundă în fața Constituției, nu a Kremlinului și a autorităților separatiste”
02.03.2026
13:48
1614
Maia Sandu, la Marșul Memoriei: „Cerem cu fermitate retragerea trupelor rusești și păstrăm vie flacăra libertății”
02.03.2026
14:04
1170
Maia Sandu, de Ziua Memoriei și Recunoștinței: „În războiul de pe Nistru și astăzi în Ucraina, agresorul este Rusia. Cerem retragerea trupelor rusești din Republica Moldova”
01.03.2026
22:07
2217
Maia Sandu a deschis ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” la Chișinău
07.03.2026
23:31
487
Șefa echipei de robotică de la OpenAI demisionează după acordul cu Pentagonul
07.03.2026
20:21
455
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, duminică 08.03.2026
07.03.2026
17:20
562
148 de elevi talentați se întrec la Olimpiada Republicană de Informatică la UTM, cu probe digitale și accent pe viitorul tehnologic
07.03.2026
14:20
660
72 de elevi din toată țara premiați la Olimpiada Republicană de limba franceză și limba germană
07.03.2026
08:10
724
Horoscopul zilei 07.03.2026
827
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
988
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
1006
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
744
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
775
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
772
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
957
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
791
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
18:23
762
Tot mai multe țări se pregătesc să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
06.03.2026
18:10
793
TriZetto recunoaște furtul datelor medicale și personale a peste 3,4 milioane de americani, după un an de breșă nedetectată
06.03.2026
17:47
833
MEC implică sute de profesori în consultările publice pentru noile concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
06.03.2026
17:43
735
Indonezia introduce restricții de vârstă pentru accesul copiilor la rețelele de socializare
06.03.2026
17:39
848
Modelul austriac de formare a profesorilor, studiat de o delegație a educației din Republica Moldova în vizită la Viena și Linz
766
Indonezia interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale și platformele online cu „risc ridicat” pentru protejarea minorilor
791
India: statul Karnataka anunță interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, între planuri ambițioase și semne de întrebare juridice
06.03.2026
16:17
787
Compania franceză de calcul cuantic Pasqal se listează printr-un SPAC de 2 miliarde de dolari, dar promite să rămână „franceză”
06.03.2026
15:11
1386
Dodon o trimite din nou pe Maia Sandu la Moscova, pentru ca să se roage de Putin să livreze gaz în R. Moldova/Transnistria. Socialistul a fost pus la punct: „Avem contract cu „Gazprom”… Dodon, sunați-l pe Putin și cereți respectarea înțelegerilor”
06.03.2026
15:05
786
Planul de formare continuă pentru 2026 va instrui circa 25.000 de cadre didactice și manageriale
06.03.2026
14:24
1121
Maia Sandu, o nouă FUNCȚIE după încheierea mandatului de președinte al R. Moldova: „Voi contribui la DEZVOLTAREA țării”
06.03.2026
14:18
714
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Biologia” în învățământul general
Șefa echipei de robotică de la OpenAI demisionează după acordul cu Pentagonul
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, duminică 08.03.2026
148 de elevi talentați se întrec la Olimpiada Republicană de Informatică la UTM, cu probe digitale și accent pe viitorul tehnologic
72 de elevi din toată țara premiați la Olimpiada Republicană de limba franceză și limba germană
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.34
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














