Capul lui Șevciuk vrem? De ce acum?

Semne diacritice

E de mirare ce patimi justițiare au izbucnit după ce ex-liderul separatist Evgheni Șevciuk s-a refugiat pe malul drept al Nistrului, la Chișinău, fiind învinuit la Tiraspol că ar fi băgat mâna în bugetul „republicii rebele”. Dintr-odată, toată lumea iubitoare de lege și dreptate și-a amintit ce pacoste a fost acest Șevciuk când ocupa funcția de „prezident” al transnistrenilor.

Și, într-adevăr, cum a hărțuit el școlile cu predare în limba română cu alfabet latin, cum i-a prădat pe fermierii din Doroțcaia nu a făcut-o nimeni, decât poate Igor Smirnov, pe care l-a înlocuit. El a fost un Smirnov puțin mai „soft”, mai lustruit, mai tânăr, dar, cel puțin în aparență, la fel de devotat Moscovei, urmărind același scop: desprinderea definitivă a unei părți din teritoriul Republicii Moldova și recunoașterea ei oficială ca „pământ rusesec”, ca parte a Rusiei, cu bază militară și rachete rusești, care să stea la straja hotarului sud-estic al „lumii ruse”.

Indiscutabil, Șevciuc merită arestat, de fapt merita demult, de când a devenit „prezident” și chiar mai înainte, și e ciudat că justițiarii noștri de azi și-au amintit de el abia acum, când arestarea sa poate ridica unele semne de întrebare, poate fi văzută ca o reacție de colaborare cu „justiția” transnistreană. Unde erau luptătorii noștri pentru drepturile omului și integritatea teritorială atunci când „prezidentul” se întâlnea cu premierul Filat, apoi premierul Leancă, când tranzita Chișinăul în mașini luxoase și beneficia de statutul de VIP la Aeroportul Chișinău, de unde pleca la Moscova, pentru a pleda cauza independenței „Pridnestroviei”?

De ce acest val civic și patriotic s-a ridicat cu atâta întârziere, de parcă ar fi așteptat un semnal de undeva? Poate fiindcă e „agent ucrainean”, după cum scria cândva presa transnistreană? Și dacă „justiția” de la Tiraspol nu intervenea, e posibil ca cei care cer azi „capul lui Șevciuk” să nu-și fi amintit de el, decât întâmplător, prin hazardul Gooogle-ului, care scoate uneori din „adâncul” internetului duioasele articole despre dragostea romantică dintre un „prezident și ministra sa de externe”.

Dacă e să fie arestat Șevciuc pentru acțiuni separatiste, ar fi logic să fie arestat și Igor Smirnov, predecesorul său, și succesorul său Vadim Krasnoselski, fără a se mai așepta până ultimul își va încheia mandatul și va fi eventual acuzat de procurorii transnistreni. Altfel ar ieși că revolta noastră este selectivă și împingem justiția de la Chișinău spre acțiuni selective, discriminatorii.

Înainte ca Harunjen să scrie mandat de arestare pe numele lui Smirnov (care, de altfel, a fost arestat cândva, dar eliberat foarte repede) și Krasnoselski, e necesară o schimbare de atitudine, Chișinăul trebuie să adopte o nouă strategie (în condițiile în care nu există niciuna) sau „filozofie” , dacă vreți, față de conflictul transnistrean.

Dodonii noștri trebuie să renunțe la întâlnirile cu liderii de la Tiraspol pentru a vorbi cu ei despre „întărirea încrederii între ambele maluri ale Nistrului” și, cu atât mai mult, pentru a-i felicita cu ocazia victoriilor electorale și a se așeza cu ei la masa de negocieri ca „părți egale”. E posibil așa ceva? De altfel, Poroșenko al Ucrainei nu îi tratează pe „prezidenții” din regiunile Donbasului ca „omologi”, ci ca bandiți și teroriști, preferând să vorbească cu șefii lor de la Moscova.

În cazul acesta trebuie să anticipăm stoparea „negocierilor” în formatul 5+2 și revolta OSCE, UE, ai căror reprezentanți vor rămâne fără loc de muncă. Și, cu siguranță, trebuie să ne pregătim să rezistăm în fața isteriei și furiei Moscovei, care nu se va calma doar călcând cu buldozerul peste sticle cu vin moldovenesc. Și Germania, cu slăbiciunea ei pentru nord-stream-uri, va interveni neapărat să-i eliberăm pe Smirnov, Șevciuk și Krasnoselski și să nu „tensionăm” situația, punându-i piedici în „rezolvarea” problemei transnistrene după scenariul rusesc. (Aceasta dacă arestarea lui Șevciuk nu e dorită chiar de Moscova.)

Să nu ne ascundem după deget, timp de 25 de ani de existență a „republicii moldovenești nistrene” relațiile dintre Chișinău și Tiraspol s-au deformat într-atâta, încât a nu observa sau a face abstracție de lucrul acesta e cel puțin naiv. Nu e doar situația când „corb la corb nu-și scoate ochii”. Da, este evident că Șevciuk se bucură de protecție la Chișinău, dar oare e singurul?