Bătălia pentru Aeroportul Chișinău, șantaj și contrașantaj
3454
Semne diacritice
Lupu se simte șantajat după întâlnirea cu colegii de alianță, Streleț și Ghimpu. De ce? Fiindcă liderul PLDM insistă asupra adoptării unui plan de acțiuni care să asigure realizarea programului de guvernare al AIE-3. S-ar părea că e un pas logic, necesar, dacă, firește, democrații au de gând să-și onoreze promisiunile consfințite prin învestirea Guvernului AIE-3. Și Ghimpu consideră util un asemenea „plan de acțiuni”, cum poți să numești șantaj o acțiune necesară, chiar obligatorie?
Explicația e simplă: aprobând documentul respectiv, PD s-ar angaja astfel să-l omoare pe Plahotniuc ca oligarh, să-l lase fără „pârghii” asupra Procuraturii Generale, CNA, asupra altor instituții ale statului. Vechea tactică „nu acum”, de amânare la nesfârșit a reformării justiției, nu ar mai funcționa. De aceea, Lupu strigă că PD nu va ceda „șantajului” și, la rândul său, șantajează PLDM-ul lăsând să se înțeleagă că ar putea vota moțiunea de cenzură inițiată la țanc de socialiști și comuniști. Democrații vor decide până joi dacă se vor alătura sau nu demersului PCRM și PSRM, a declarat liderul PD, mai reproșându-le liberal-democraților că nu s-au hotărât dacă se mai află în Alianță sau merg cu Platforma DA, deși Streleț a declarat clar că PLDM nu are de gând să părăsească Alianța.
Îi dăm dreptate lui Marian Lupu în ce privește cochetarea unor deputați PLDM cu Platforma DA, însă aceasta nu e un motiv de supărare atât de mare, încât să se ajungă la demiterea Guvernului. Și, sincer vorbind, niciun eventual „plan de acțiuni” nu prezintă decât un pericol teoretic pentru oligarhul din umbra PD, se mai poate trage de timp, se pot stabili termene cât mai îndepărtate, și, oricum, de la plan până la realizare e o distanță lungă... Trebuie să existe un alt motiv de supărare, mult mai serios, ca PD să se pregătească să dea jos Guvernul în acest moment critic pentru Republica Moldova. Trebuie să existe un interes atât de mare, încât să merite riscul de a provoca supărări definitive la București și Bruxelles, cărora nu le poți vinde gogoși despre „șantajul” PLDM.
Un asemenea interes poate fi legat de Aeroportul Chișinău. Premierul Streleț a promis să anunțe pe 6 noiembrie dacă Guvernul va rezilia sau nu acordul de concesionare a Aeroportului. O comisie specială a stabilit că compania „Avia Invest” nu și-a respectat angajamentul investițional, încercând să trișeze, prezentând drept investiție de 15 milioane de euro mutarea acestor bani dintr-un buzunar în altul. Că cineva din PD este alarmat de intențiile lui Streleț se poate vedea după reacția unor bloggeri, așa cum ursul își trădează prezența în pădure după agitația unor păsări.
Pe 21 octombrie, Curtea de Apel Chișinău a decis, în sfârșit, să judece legalitatea concesionării Aeroportului Chișinău, contestată cu aproape doi ani în urmă de deputații PLR. De data aceasta, reprezentanții Guvernului au fost „cooperanți” și nu s-au opus demersului PLR, ca mai înainte, scrie ex-deputatul Valeriu Saharneanu. A doua zi, deputații comuniști au semnat, ca niște kamikaze politici, moțiunea de cenzură, alături de deputații socialiști, asigurând astfel numărul necesar de semnături. Viteza de reacție și faptul că Voronin a fost nevoit să treacă peste supărarea sa față de Dodon, în condițiile în care alegerile anticipate nu-i surâd deloc, sugerează că cineva ar dori să scape cât mai repede de Guvernul Streleț, la nici trei luni de la învestire, până acesta va decide soarta Aeroportului Chișinău, dar să scape în așa fel, încât vina să cadă asupra victimei. Dacă până joi nu se va reuși stoparea lui Streleț pe altă cale, demiterea sa este iminentă, democrații vor vota moțiunea de cenzură.
Deși declară că joi se va abține de la vot, PL face tacit jocul PD, adresând reproșuri doar spre liberal-democrați, evitând să critice comportamentul liderilor democrați. După arestarea lui Filat, Ghimpu s-a răsucit din nou, nu mai sprijină demisia procurorului general și a directorului CNA, considerând că ei trebuie să continue investigarea dispariției miliardului. Cu alte cuvinte, după ce nu au făcut nimic ca să împiedice scoaterea banilor din BEM, deși au văzut că se fură cu sacul, tot lor le revine să-și investigheze complicitatea sau incompetența. Așteaptă dl Ghimpu că Gurin și Chetraru se vor autodemasca? Au ei vreun merit în faptul că Șor l-a „autodenunțat” pe Filat? Fiindcă veni vorba, între timp, sumele cu care operează procuratura în cazul fostului președinte al PLDM s-au redus dramatic și căutarea „miliardului” se complică. Dacă bravii noștri apărători ai bunului public nu au fost capabili să-l găsească până acum, ce șanse există să-l găsească de acum înainte?
Pe de altă parte, încercările unor deputați PLDM de a intra în grațiile „dadaiștilor” par naive, neprofesioniste. „Dezlegarea mâinilor” nu înseamnă că li s-a redus din responsabilitate, că au în față toate opțiunile posibile. Nu, opțiunea e una singură și nu s-a schimbat: Alianța pentru Integrare Europeană. Și ca AIE să poată funcționa, Lupu și Ghimpu au dreptate, este necesară, de neevitat, e o urgență invitarea lui Leancă la guvernare. Liberal-democrații trebuie să-și calce pe inimă, să se împace cu foștii colegi. Rămâne de văzut dacă aceștia vor dori să se alăture „așa-ziselor partide pro-europene” și ce condiții vor pune.
13.08.2025
11:00
2465
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3701
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
93599
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
53808
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
36790
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
37136
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
37784
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
38073
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
38532
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
38228
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
38121
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
38138
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
27.05.2026
07:52
38
Horoscopul zilei 27.05.2026
27.05.2026
04:13
366
Portalul neoficial UK Visa expune online pașapoarte și selfie-uri ale zecilor de mii de solicitanți și nu oprește scurgerea de date
26.05.2026
20:40
526
Ploaie de vară și temperaturi în creștere marți, 27 mai 2026 în Republica Moldova
26.05.2026
19:22
708
Securitatea energetică a R. Moldova, analizată la Consiliul Național de Securitate. Ce decizii au fost luate
26.05.2026
18:56
679
Chișinăul își lărgește centura: proiectul de modernizare a drumului M2, dezbătut în consultări publice
26.05.2026
18:08
710
Colegiul moldo-turc din Comrat, blocat de autoritățile locale, deși Ministerul Educației anunță că a îndeplinit toate procedurile pentru deschidere
26.05.2026
17:20
654
MEC selectează profesori pentru Programul KLIC 2026 de formare internațională în tehnologii digitale și inteligență artificială
26.05.2026
16:00
721
Reforma „Restart în educație”: școlile trec în subordinea noilor Agenții Teritoriale pentru Educație
26.05.2026
15:02
806
Sisteme moderne de canalizare la Gălești, Căpriana și Scoreni, realizate cu sprijinul Uniunii Europene
26.05.2026
14:00
1172
VIDEO // Lecții de politică externă la Minsk: Lukașenko a DICTAT vectorul de dezvoltare al R. Moldova, iar Igor Dodon a notat cuminte ca un elev ascultător: „Nimeni nu ne așteaptă nicăieri...”
26.05.2026
12:26
794
Moldova, lăudată la Conferința Regională INTERPOL pentru implementarea rapidă a sistemului securizat NEXUS
26.05.2026
12:21
1147
DOC // Traian Băsescu a redobândit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „De azi sunteți nu doar fratele nostru, ci și concetățeanul nostru”
26.05.2026
11:44
1284
Ministrul Dan Perciun anunță SCHIMBĂRI majore din septembrie – note obligatorii în clasa a IV-a, centre de examen la gimnaziu, burse RECORD și salarii majorate pentru profesori
26.05.2026
10:19
1054
ALERTĂ // Situație critică la Bularda și Hârbovăț: Digurile sunt în pericol de cedare, zeci de case ar putea fi evacuate. IGSU a amenajat o tabără de câmp
26.05.2026
09:25
1539
Cutremur în sistemul penitenciar din R. Moldova. Zeci de percheziții în dosarul „Amnistia”. Condamnați pe viață, eliberați ilegal prin mită
26.05.2026
07:59
694
Horoscopul zilei 26.05.2026
25.05.2026
20:45
836
Vreme mai stabilă și fără ploi în Republica Moldova, marți, 26 mai 2026
25.05.2026
20:07
1081
Maia Sandu convoacă de URGENȚĂ Consiliul Național de Securitate pentru a discuta securitatea energetică a R. Moldova
1045
Oamenii de știință pregătesc roiuri de „drone păpădie” pentru a explora tunelurile de lavă de pe Marte și viitoarele baze subterane ale omenirii
25.05.2026
18:52
896
Papa Leon al XIV-lea avertizează: inteligența artificială amplifică puterea elitelor și amenință democrația
25.05.2026
18:24
1085
Maia Sandu retrage cetățenia pentru cinci ofițeri MGB subordonați Federației Ruse
25.05.2026
18:11
974
Integrarea europeană schimbă regulile jocului pentru economia Moldovei: acorduri comerciale revizuite și noi șanse pe piețele UE
942
Medicii trag un semnal de alarmă: multe boli tiroidiene rămân nediagnosticate, nou ghid pentru cancerul tiroidian diferentiat în România
25.05.2026
17:42
809
Campionatul Gastronomic pentru Juniori, ediția a X-a: 90 de tineri își etalează talentul culinar în fața experților HoReCa
915
Papa Leon cere reguli dure pentru inteligența artificială în război: deciziile de viață și de moarte trebuie să rămână la oameni
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.32
1 RON
3.85
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














