New York devine al treilea stat american care interzice în totalitate comercializarea pungilor de plastic de unică folosință
1301
New York devine al treilea stat american care interzice în totalitate comercializarea pungilor de plastic de unică folosință după intrarea în vigoare a unei legi care are obiectivul de a pune capăt poluării anuale cu 23 de miliarde de astfel de obiecte care ajung în gropile de gunoi, spații verzi și căi navigabile, transmite Agerpres.
Noua lege, care a intrat în vigoare duminică, interzice majorității întreprinderilor să mai furnizeze sau să vândă pungi de plastic. Cu toate acestea, legea nu interize sacoșele din plastic. Printre excepțiile notabile se numără pungile pentru livrări și take-away, penrtu medicamentele eliberate pe bază de rețetă, pungile de gunoi, pungile pentru carne și pește crud și unele pungi reutilizabile.
New York devine, astfel, al treilea stat după California și Oregon, care pune în aplicare o interdicție la nivel statal. Alte state care urmează să aplice același exemplu sunt Maine și Vermont, anul acesta, și Connecticut și Delaware în 2021.
Inițial, Departamentul pentru Conservarea Mediului din New York declarase că intenționa să se concentreze asupra educării, mai degrabă decât asupra pedepsirii celor care nu respectă interdicția, însă întreprinderile care nu se conformează după un avertisment pot fi amendate cu 250 de dolari pentru o primă încălcare și 500 dolari pentru orice alte încălcări succesive în același an. De asemenea, în ultimele săptămâni, au apărut indicații în magazine care avertizează clienții cu privire la schimbări, în timp ce o campanie de social media îi îndeamnă pe oameni să-și aducă „propria pungă”. În plus, gospodăriile cu venituri mici vor primi pungi reutilizabile gratuite, relatează The Guardian.
Unele autorități locale, inclusiv orașul New York – care prelucrează 10 miliarde de pungi de plastic anual – vor percepe o taxă de cinci cenți pentru pungile de hârtie.
Totodată, autoritățile newyorkeze s-au angajat să reducă utilizarea tacâmurilor de plastic și a veselei de unică folosință și să încerce eliminarea paielor de plastic.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol















