Nădragmania sau cine vrea să ne întristeze?

Trustia, elegii politikoase

Ieri în măhala noastră s-a organizat ițarmania, sărbătoare populară pe care unii răuvoitori o numesc nădragmania, crezându-se competenți. Lumea a cam uitat de ițarii și nădragii străbuni, care sunt mândria bărbătească a portului nostru popular, concurând cu ia în ce privește scoaterea în evidență a avantajelor fizice la purtători. Sărbătoarea am organizat-o ecofrendli, adică fără plastic, numai cu hârtie, papură și stuf, cu lozie și pănuși, cu paie și pielicele. Și desigur fără fastfuduri, junkfuduri, hamburgheri, cisburgheri, macdonaldusuri, coca-cola, pepsi-cola, doar cu cele mai bune găluște, sarmale, plăcinte, colaci și colăcei, cu țuică și samahon, cu vin ofcoz, cu juriu, cu lăutari, în frunte cu mustăciosul Traian Cobzaru. A fost și prezentare de modă, numită „Mândria mahalagițelor și mahalagiilor”. Babele și moșnegii și-au amintit de tinerețe și au îmbrăcat diferite capodopere ale straiului național, ii și ițari, opinci și pălării de paie etcetera și viceversa. S-a organizat și un spațiu public de alăptare naturală și schimbat scutece, dar nu s-au găsit doritoare să-și alăpteze pruncii în văzul moșnegilor holbați în direcția respectivă. Am avut și onoarea să fim vizitați de cea de-a doua primă-ministră. „Vă felicit, stimați măhăleni, cu ocazia nădragmaniei! De azi, măhala voastră a devenit mai liberă, nimeni nu o să mai arunce curcani peste gardul președintelui statalității noastre…”

În timpul acesta, în cealaltă măhală, se organizase, dis-de-dimineață, un miting al tăcerii, fiindcă – ghinion! - s-a întâmplat să se împlinească exact 70 de ani de când satul nostru a fost lovit de cel de-al doilea val de deportări. Și iată consecințele: când ițarmania sau nădragmania, dacă vreți, era în toi, - când se cânta „Nu-i măhală mai frumoasă ca măhala mea…” vine un individ acru ca lămâia, un fost coleg de școală, căruia nu-i spun numele, ca să nu-i fac publicitate – „Opriți muzica!” – se răstește el. „De ce?” Nu vezi că lumea se veselește?” – îl întreb echilibrat până la impasibil. „Să păstrăm un moment de reculegere pentru consătenii care au murit în Siberia. Au fost mulți!”. „Dar care au murit acasă nu tot în pământ s-au dus? Și nu au fost mai puțini. Păstrați reculegere în gândul vostru, noi avem sărbătoarea noastră, voi o aveți pe a voastră”. „Măcar pe un minut”, - se roagă el. „Ghine-i ședi mesei mele între frați și nemurele … ” cânta Traian Cobzaru în momentul respectiv, așa că nici nu a fost nevoie să-i răspund înăcritului. Dar el nu se lasă: „Măcar anunțați că azi s-au împlinit șaptezeci de ani de la al doilea val de deportări”. „Tu vrei cu tot dinadinsul să ne cerți cu Rusia, să-i întristezi pe oameni? Lasă-i să se veselească, ca să putem exporta vinurile pe piața rusă, să începem o viață nouă, fără oligarhi…” El insistă, mai să sară la bătaie. Am fost nevoit să chem poliția, care, slavă ACUM, nu-l mai slujește pe căpcăun, îi de partea poporului.

Acum stau și mă gândesc oare de unde se iau acești nesimțiți care caută orice motiv să ne întristeze? Sau vor să creadă Kozak că ne pare rău de Plahotniuc?

Al vostru maniachiator, botroz, kanelumean, Ion Buraga