Moțiunea simplă împotriva ministrului Gaiciuc, care admiră militarii separatiști din Donbas, IGNORATĂ de Parlament: „Nu ține de politica Guvernului”
1709
Ministrul Apărării, Victor Gaiciuc, care a elogiat „entuziasmul” mercenarilor din Donbas, Ucraina, este apărat cu ardoare de către colegii socialiști din Parlament.
După ce Biroul Permanent al Parlamentului a respins ieri, cu votul a cinci socialiști și al democratului Dumitru Diacov, includerea pe ordinea de zi a Legislativului moțiunea simplă depusă de deputații Blocului „ACUM” împotriva ministrului Gaiciuc, astăzi președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, nici n-a vrut să audă de subiect.
Vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, a adus în discuție moțiunea, întrebând cum ar putea ministrul Victor Gaiciuc „să-l privească în ochi” pe omologul său ucrainean, după ce a lăudat separatiștii din Donbas: „Dacă rămânea pensionar (după declarațiile respective, făcute în anul 2016 - n.r.) era una, dar a ajuns ministru”.
CITIȚI și DOC // Moțiune în Parlament împotriva ministrului Apărării: Deputații „ACUM” cer demisia lui Gaiciuc, pentru că a elogiat mercenarii din Donbas, susținând agresiunea rusă împotriva Ucrainei
În apărarea lui Gaiciuc a sărit și Ștefan Creangă, șeful Direcției juridice a Parlamentului, care a spus că este vorba de „o moțiune individuală”, care „nu ține de politica Guvernului” și nu poate fi admisă în procedură legislativă. Aceeași poziție a fost expusă și de socialistul Vasile Bolea.
Nu au contat nici citatele din legislație care ar permite o asemenea inițiativă, citite de deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, fiindcă Zinaida Greceanîi nici n-a pus la vot moțiunea simplă împotriva ministrului Victor Gaiciuc.
Amintim că, în 2016, Gaiciuc a elogiat armata separatistă din Donbas, susținută de Federația Rusă. În timpul unei conferințe la Academia de Științe a Moldovei, Gaiciuc a spus despre armata de mercenari din Donbas că este una model, fiindcă luptă „cu spirit și credință”.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol

















