Stiri

Moscova readuce în discuție „Planu Kozak”, ca principiu de BAZĂ pentru soluționarea conflictului transnistrean: „Aceasta este poziția Federației Ruse, pe care o urmărim în contactele noastre cu prietenii din Tiraspol și cu Guvernul din R. Moldova”

Politică 16.08.2019 16:00 Vizualizări5918
Moscova readuce în discuție „Planu Kozak”, ca principiu de BAZĂ pentru soluționarea conflictului transnistrean: „Aceasta este poziția Federației Ruse, pe care o urmărim în contactele noastre cu prietenii din Tiraspol și cu Guvernul din R. Moldova”

Ministrul de Externe al Federației Ruse, Serghe Lavrov, a declarat că Moscova niciodată nu a recunoscut Transnistria și a reamintit de principiile de rezolvare a conflictului de pe Nistru. Potrivit lui Lavrov, conflictul transnistrean poate fi rezolvat, având ca principii suveranitatea și neutralitatea R. Moldova, dar și statut special pentru Transnistria, convenit cu Tiraspolul. Baza acestor principii a fost formulată în „Planul Kozak”, spune Serghei Lavrov.

Participând la un forum al tineretului din Solnecinogorsk, Lavrov a fost întrebat de o participantă, care s-a prezentat drept locuitoare a regiunii transnistrene și a spus că Rusia e singurul stat care a recunoscut Transnistria, când se va uni Transnistria cu Rusia.

Lavrov a clarificat că Federația Rusă nu a recunoscut niciodată Transnistria. „Rusia este parte a procesului ce are menirea să reglementeze acest conflict în baza unor principii stabilite”, a spus Lavrov.

Lavrov a afirmat că se vrea un statut special convenit cu Tiraspolul în cadrul Republicii Moldova, „logic fiind faptul că Moldova își păstrează suveranitatea, adică nu va fi absorbită de nimeni și va rămâne stat neutru, adică nu se va alătura blocurilor politico-militare”, a spus Lavrov.

„Aceste principii au fost agreate cu mulți ani în urmă, la începutul anilor 2000. În baza acestor principii a fost realizat un document - „Planul Kozak”, pregătit de actualul vicepremier Dmitri Kozak și parafat la Tiraspol și Chișinău. Dar în ultimul moment, practic înainte de câteva ore de a fi semnat în cadrul unei ceremonii, colegii noștri din Uniunea Europeană au interzis președintelui de atunci, Vladimir Voronin, să semneze acest document dintr-un simplu motiv - pentru că asta ar însemna succesul diplomatic al Federației Ruse. Aveți aici toate criteriile de care se ghidează parteneri npștri occidentali, adesea și cu privire la crizele lumii moderne. De aceea, principiul pe care l-am menționat, statut special în cadrul Republicii Moldova suverane și neutre, este cel mai optim. Pe baza acestuia funcționează mecanismul 5+2, unde doi sunt Tiraspol și Chișinău, iar cinci sunt Rusia și Ucraina în calitate de garanți, OSCE în calitate de mediator și Statele Unite și Uniunea Europeană în calitate de observatori. Acest mecanism funcționează periodic, apoi apar pauze, apoi încep dezbaterile - să introducă în cadrul acestui mecanism problema cu privire la soluționarea politică sau să se meargă pe politica pașilor mici - reluarea coomunicării, numerele de înmatriculare a mașinilor, reparația podului etc.

Considerăm că trebuie să ne mișcăm în paralel. Desigur, pașii mici consolidează încrederea între cele două maluri ale Nistrului. Principiul nu trebuie să fie schimbat. Cel puțin, aceasta este poziția Federației Ruse, pe care o urmărim în contactele noastre cu prietenii din Tiraspol și cu Guvernul din R. Moldova”, a menționat Lavrov.



Sursa: Deschide.md

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 28.07.2026 28.07.2026 13:33 434 Horoscopul zilei 28.07.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.09 1 USD 17.63 1 RON 3.84 1 RUB 0.23 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri