Stiri
Monumentul în memoria victimelor staliniste a fost finalizat și urmează ca până la sfârșitul lunii curente să ajungă la Chișinău, iar până la 1 septembrie curent - instalat în fața Gării. Potrivit Primăriei capitalei, lucrările de turnare în bronz şi asamblare a elementelor acestui monument au fost efectuate pe etape la o fabrică din Minsk, Belarus, şi au durat mai multe luni. Acum, are loc ultima fază de edificare a sculpturii de bronz şi anume prelucrarea artistică a elementelor asamblate. Autorul viitorului monument, cu o înălţime de trei metri şi 12 metri în lungime, este artistul plastic Iurie Platon. Proiectul a fost inițiat acum trei ani. Doi ani a durat modelarea formelor în ghips, după care acestea au fost transportate la Minsk pentru a fi turnate în bronz, prelucrate și asamblate. Monumentul urmează să fie amplasat în scuarul Gării, locul de unde acum 64 de ani zeci de mii de basarabeni au fost deportați în Siberia și Kazahstan. Edilul capitalei, Dorin Chirtoacă, a spus că ar fi de dorit ca monumentul să fie montat până la 1 septembrie curent. Galina Munteanu
Monumentul în memoria deportaților urmează să fie adus la Chișinău până la finele lunii iulie
Social
08.07.2013
16:28
1729
1729
Stiri relevante
23.03.2023
13:13
3668
Deputata Laura Vicol, despre BLOCAJUL în reformarea justiției din R. Moldova: „Este o situație fără precedent. Atât timp cât JUDECĂTORII nu înțeleg că actul de justiție trebuie înfăptuit cu dreptate, acei judecători nu au ce căuta în sistem”
06.09.2022
10:59
2175
Salariile JUDECĂTORILOR Curții Supreme de Justiție vor depăși 60 000 de lei pe lună. Aceștia își pot crește veniturile grație unor BONUSURI și adaosuri salariale
13.07.2022
16:43
3447
DOC // „Un pas CURAJOS pentru R. Moldova”! Guvernul a aprobat REFORMA învățământului superior, cu anumite concesii: Două universități scapă de comasare
15.11.2018
16:02
3598
INCREDIBIL! // O cerșetoare dintr-o gară e mai bogată decât mai toți care îi dau bani. Are o vilă de cinci etaje!
23.09.2017
15:30
2425
VIDEO // Această construcție BANALĂ a ajuns în Cartea Recordurilor. Cum a fost posibil
26.05.2017
11:09
3738
Guvernul va rămâne în continuare fără PATRU miniștri: „Nu mai are rost să numim ÎNLOCUITORI”
30.03.2017
13:15
3992
REFORMĂ // Centralizarea serviciului de terapie intensivă VA SALVA MAI MULTE VIEȚI
05.12.2016
12:30
5223
„Am făcut o constatare TRISTĂ – instituțiile sunt slabe”. Filip CONFIRMĂ că ȘAPTE miniștri nu se vor regăsi în viitoarea componență a Guvernului
10.03.2016
08:00
3215
GALERIE FOTO // Cele mai SPECTACULOASE staţii de cale ferată din lume
16.08.2015
10:04
5508
TĂRĂGĂNARE // Peste 50 de instituții de învățământ ar putea fi reorganizate în noul an școlar
24.04.2015
12:57
3600
Societatea civilă a pus umărul la reforma educației din R. Moldova
17.08.2014
13:02
7012
Prima POARTĂ a Chișinăului
23.03.2023
13:13
06.09.2022
10:59
13.07.2022
16:43
15.11.2018
16:02
23.09.2017
15:30
26.05.2017
11:09
30.03.2017
13:15
05.12.2016
12:30
10.03.2016
08:00
16.08.2015
10:04
24.04.2015
12:57
17.08.2014
13:02
Top stiri
23.10.2026
01:53
364
Danemarca cumpără pentru prima dată rachete cu rază lungă de acțiune din SUA și Norvegia, pe fondul temerilor față de Rusia
22.10.2026
23:53
448
Zelenski: Rusia nu și-a schimbat atitudinea, în ciuda relansării diplomației
22.10.2026
23:22
479
Rusia continuă „diplomația ostaticilor”: un cetățean german, arestat
22.10.2026
23:16
417
Prognoza pentru 23–29 octombrie: ploi la început, apoi vreme mai rece și uscată
22.10.2026
21:45
496
Meta face un acord pentru a-l menține pe Mark Zuckerberg în California
22.10.2026
21:44
508
MDED și companiile austriece discută oportunități de investiții în Republica Moldova
22.10.2026
21:06
529
Cutremur de magnitudinea 7 în Tibet: epicentrul, la sute de kilometri de Lhasa
22.10.2026
20:57
560
Lula cere descalificarea lui Flávio Bolsonaro, acuzând Meta că i-a favorizat campania
22.10.2026
20:40
548
Parlamentul a aprobat pachetul fiscal pentru 2027 și a adoptat măsuri sociale și de infrastructură
22.10.2026
20:25
516
Primarul din Bălți ar putea avea propriul cabinet. Proiectul a trecut de prima lectură
22.10.2026
20:24
558
Șapte miniștri de Externe discută la Istanbul despre Palestina, Ormuz, Yemen și războiul Rusia-Ucraina
22.10.2026
19:51
535
Parlamentul a votat în prima lectură declararea lucrărilor la linia Strășeni–Gutinaș drept obiectiv de utilitate publică națională
22.10.2026
19:11
486
Facilități fiscale pentru importul a 24 de instrumente destinate Colecției naționale
22.10.2026
18:26
633
Ucrainean arestat în Brandenburg, suspectat că spiona pentru Rusia
22.10.2026
18:17
574
Parlamentul a adoptat pachetul de politici fiscale și vamale pentru 2027
22.10.2026
17:54
572
Parlamentul aprobă în prima lectură reguli noi pentru IMM-uri și finanțare extinsă
22.10.2026
17:39
518
Elevii din Comrat au discutat despre drepturile omului și egalitate
22.10.2026
17:20
599
Ivan Țurcan a evaluat accesul la educație și servicii publice în Tiraspol, Bender și Varnița
22.10.2026
17:09
625
Inițiativă finanțată de Elveția pentru accesul refugiaților la sănătate în Republica Moldova
22.10.2026
17:00
554
Modernizarea termoficării din Chișinău și Bălți, declarată de utilitate publică națională
22.10.2026
16:38
477
Site-uri din întreaga lume, scoase offline din cauza unor vulnerabilități critice în PHP
22.10.2026
16:32
570
Bullyingul afectează repetat aproape un elev din șase în școlile din Găgăuzia
22.10.2026
16:28
588
Parlamentul a adoptat legea: platformele de taxi vor procesa plățile prin bănci licențiate în Moldova
22.10.2026
16:26
566
Acces extins la informațiile cadastrale: cine va putea obține date despre proprietăți
22.10.2026
16:26
513
Profesorii învață să folosească resurse digitale pentru predarea Holocaustului
22.10.2026
16:26
558
Lilia Dabija: Parcursul european al Republicii Moldova trece prin satele țării
23.10.2026
01:53
22.10.2026
23:53
22.10.2026
23:22
22.10.2026
23:16
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
22.10.2026
20:57
22.10.2026
20:40
22.10.2026
20:25
22.10.2026
20:24
22.10.2026
19:51
22.10.2026
19:11
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
17:39
22.10.2026
17:20
22.10.2026
17:09
22.10.2026
17:00
22.10.2026
16:38
22.10.2026
16:32
22.10.2026
16:28
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
Actualitate
Parteneri
Stiri
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri















