Prima POARTĂ a Chișinăului
6828
În secolul XIX, gara din Chișinău era considerată cea mai importantă clădire a orașului
Dezvoltarea rapidă a orașului Chișinău de la sfârșitul secolului al XIX-lea se datorează apariției celui mai important mijloc de transport în acele zile, și anume, cel feroviar. Trenurile au adus la Chișinău numeroși cetățeni străini care au influențat viața orașului. Printre marile personalități care au venit în acea perioadă în Moldova se numără A. Bernardazzi, C. Schmidt, baronul A. Stewart și F. Ostermann. Gara de la Chișinău a devenit, astfel, pentru mulți, poarta orașului. Până în prezent, actuala clădire a gării a suferit trei reconstrucții.
Cunoscuta gară din Chișinău a fost zidită în 1870. Până atunci, în locul gării de astăzi se afla o clădire temporară, construită din lemn, similară cu gările obișnuite din provincie. Pentru că aspectul clădirii nu era pe placul administrației orașului, arhitectul Henry Lonski a primit ordin de a proiecta o nouă clădire a gării din oraș. Astfel, clădirea nouă a fost construită spre sfârșitul anilor 1870. Ulterior, gării i-a fost atribuit statut de protecție, iar în pregătire se află un dosar pentru ca edificiul să fie inclus în Registrul de monumente protejate de stat.
Primul tren, de la Odesa
Există informații diferite cu privire la data când a ajuns primul tren în gara de la Chișinău. Unii susțin că aceasta s-a întâmplat la 15 august 1871, iar alții cred că ar fi vorba despre data de 28 august a aceluiași an. Important este că acest eveniment a avut loc în august 1871, iar primul tren a sosit de la Odesa. Acesta a fost punctul de pornire în istoria căii ferate a Basarabiei. Treptat, rețeaua de cale ferată din Basarabia a crescut, iar un număr tot mai mare de pasageri a început să folosească serviciile de cale ferată.
Castel cu trei etaje
Clădirea gării, cu trei etaje, cu turnuri pătrate, arată ca un castel din povești. În clădire au fost construite o sală de așteptare, magazine și cafenele, o sală confortabilă pentru pasagerii de prima clasă, camere mai modeste pentru persoanele de clasa a doua și a treia. Se spune că mulți orășeni preferau să se plimbe prin gară. Gara era situată la periferia orașului, iar în jurul ei era loc pustiu. Mai târziu, aici au fost ridicate case de locuit și Școala eparhială de fete. Birjarii, cu echipajele lor, lucrau pe teritoriul gării. Când trenul ajungea în gară, zona era aglomerată de aceste echipaje. Anul 1897 a fost marcat de construirea unei noi linii de cale ferată, cu scopul de a face legătura dintre gară și oraș, cu toate cartierele sale. Au existat patru linii de tracțiune, dintre care trei au avut oprirea finală la gară.
Cea mai importantă clădire din sec. XIX
În anul 1844, guvernatorul Basarabiei, contele Mihail Voronțov, a propus țarului Nicolae I un proiect de cale ferată de la Odesa la satul Parcani. Țarul a aprobat proiectul, iar mai apoi s-a decis continuarea liniei până la Chișinău. Acordul contractului a fost semnat cu baronul Ungher von Sternberg, doar că executorii au deviat puțin de la plan și au construit un pod peste Nistru, care nu a fost planificat. Construcția căii ferate era importantă pentru toată lumea, rezidenți, antreprenori, comercianți și o mare parte dintre cetățeni. Prima impresie a autorităților de la Chișinău a fost că gara reprezenta cea mai importantă clădire a orașului din secolul al XIX-lea.
Distrusă de război
Clădirea gării a avut de suferit în timpul războiului, iar în anul 1941 a fost atacată de Armata Roșie. După ce a fost parțial restaurată, în anul 1944 a fost distrusă complet în urma bombardamentelor. În 1948, gara a fost reconstruită de către arhitecții A. Șciusev și L. Ciuprin. Pentru construcție a fost utilizată piatră, iar pentru finisare - cărămidă. Printre construcțiile adiacente care au mai fost ridicate, se numără pavilionul de tramvai, ridicat lângă clădirea gării, în 1976. O nouă reconstrucție a gării a demarat la 30 iulie 2003. Atunci a fost reconstruit acoperișul deasupra pavilioanelor de plecare.
Trenul durerii și locomotiva din Polonia
Recent, în scuarul gării au fost amplasate două monumente unice. O locomotivă și monumentul în memoria victimelor deportărilor comuniste. Ultimul a fost amplasat la intrarea în aleea gării și reprezintă un tren al durerii, al suferinţei şi al morţii. Un capăt al vagonului are imaginea integră a oamenilor, iar până la sfârşit, aceştia devin componente ale trenului, mecanisme, bucăţi de metal, roţi, uşi, geamuri. Locomotiva, instalată sub podul de lângă gară, a făcut cândva legătura dintre Ungheni și satul Cornești și a operat pe această rută până în anul 1969. Locomotiva a fost fabricată în Polonia, orașul Poznan.
Ion Ștefăniță, director la Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor din R. Moldova
„Pentru noi este foarte important ca acest fond construit să fie păstrat. Gara reflectă o perioadă istorică, are toate condițiile de a avea un statut de protecție. Construcțiile sunt caracteristice stilului arhitectural al realismului socialist. Aici am în vedere nu doar clădirea gării, dar în general complexul de clădiri din jurul scuarului gării”.
22.01.2026
14:40
2435
Maia Sandu, despre o eventuală UNIRE a R. Moldova cu România: „Vrem să rămânem parte a lumii LIBERE, iar acest lucru poate fi asigurat prin aderarea la UE și, eventual, dacă R. Moldova ar fi sub protecția României”
02.09.2025
13:56
3490
VIDEO // Operațiunea de FRAUDARE a alegerilor parlamentare în favoarea forțelor politice loiale Rusiei este în plină desfășurare. Trei persoane reținute în urma celor 60 de percheziții în sudul republicii
21.02.2025
16:15
2709
R. Moldova devine un mare ȘANTIER grație ajutorului de 1.9 miliarde de euro din partea UE: Spitale MODERNE la Bălți și Cahul, școli și grădinițe noi, șoseaua de centură a Chișinăului, noi poduri peste Prut și conexiuni feroviare mai bune
18.03.2024
13:32
3183
Maia Sandu NU îl va felicita pe Putin. Ce spune despre drona-KAMIKAZE ce ar fi distrus un elicopter la Tiraspol, riscul unui ATAC asupra depozitului cu ARMAMENT de la Cobasna și cum vor evolua relațiile cu Rusia și noul-vechi președinte
24.11.2022
13:44
5609
VIDEO // Socialistul Grigore Novac s-a BÂLBÂIT și a ROȘIT în încercarea de scoate Rusia basma curată, chiar dacă DECONECTĂRILE de energie l-au afectat. Cum a răspuns deputatul la întrebarea „cum poate fi numită o țară care BOMBARDEAZĂ un alt stat”?
12.07.2022
18:05
31626
VIDEO // Vremuri GRELE pentru corupții din R. Moldova: Procurorii vor avea ACCES la o bază de date a 22 de state membre ale Parchetului European și vor obține PROBE despre MILIARDUL furat, dar și informații despre autorii fraudei
13.06.2022
12:21
3169
Săptămâna începe cu noi SCUMPIRI ale carburanților, iar „Moldovagaz” avertizează că cetățenii au acumulat DATORII de 112 milioane de lei la consumul de gaze
04.05.2022
17:56
7137
Dodon, pus la RESPECT, după ce a recunoscut cu text deschis că vrea o Armată Națională slabă în R. Moldova: „Dodon a fost un INFORMATOR al lui Putin, nu președinte. El se bazează pe GOTR și „pacificatorii” ruși din Transnistria”
26.04.2022
10:12
7006
VIDEO // Propagandiștii RUȘI nu mai ascund că ARMATA lui Putin are misiunea de a „elibera” Transnistria. „Un OBIECTIV principal al „operațiunii speciale” este deblocarea Transnistriei, aflată între Ucraina și R. Moldova. Problema va fi soluționată”
16.02.2022
19:10
6378
Ce au RIDICAT procurorii din casa NEDECLARATĂ a procurorului-șef al raionului Hâncești, dar și din cele două apartamente ale sale
01.05.2026
19:44
72
Pentagonul se aliază cu Nvidia, Microsoft și AWS pentru a implementa inteligența artificială pe rețele militare ultrasecurizate
01.05.2026
09:44
518
Olimpiada Republicană la Limba și literatura română reunește la Chișinău circa 190 de elevi din toată țara
01.05.2026
08:42
447
Horoscopul zilei 01.05.2026
01.05.2026
04:13
614
Apple marchează vânzări record la final de mandat Tim Cook, dar se pregătește de criza cipurilor de memorie
01.05.2026
04:10
602
Anthropic pregătește o nouă rundă de finanțare de 50 de miliarde de dolari, care ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde în două săptămâni
01.05.2026
02:45
648
Anthropic, pe cale să depășească OpenAI: noua rundă de finanțare ar putea urca evaluarea companiei la peste 900 de miliarde de dolari în două săptămâni
01.05.2026
01:29
616
Apple, luată prin surprindere de cererea pentru Mac-uri folosite la inteligență artificială
01.05.2026
00:33
632
Nvidia pariază pe startupul juridic Legora, evaluat la 5,6 miliarde de dolari, în războiul global cu rivalul Harvey
30.04.2026
23:40
703
Hackeri profită de o gravă vulnerabilitate cPanel și WHM care expune zeci de milioane de site‑uri la preluarea controlului serverelor
30.04.2026
22:21
617
OpenAI lansează Advanced Account Security pentru ChatGPT, cu chei fizice YubiKey împotriva atacurilor de tip phishing
30.04.2026
21:54
624
Google aduce asistentul AI Gemini pe milioane de mașini cu Google integrat, inclusiv modele mai vechi prin actualizări de software
30.04.2026
21:45
610
Elon Musk recunoaște în instanță că xAI a antrenat Grok prin distilarea modelelor OpenAI
30.04.2026
21:10
653
Vreme rece și mai închisă în Republica Moldova, vineri 01.05.2026
30.04.2026
20:23
601
Stripe lansează Link, portofelul digital care permite agenților AI autonomi să facă plăți în siguranță
747
Colegiul Medicilor anchetează declarațiile unui medic despre riscurile sarcinii concepute în perioada de post
30.04.2026
18:49
691
Maia Sandu, la Bălți: discuții cu elevii despre siguranța online și planuri de modernizare a spitalului regional
30.04.2026
17:11
572
Netflix lansează „Clips”, feed vertical de tip TikTok pentru descoperirea rapidă a conținutului
30.04.2026
16:49
629
Spotify introduce badge „Verified by Spotify” pentru a diferenția artiștii umani de cei generați de AI
30.04.2026
16:08
843
ULTIMĂ ORĂ // Revoluție în sistemul energetic: Cel mai mare „acumulator” al Moldovei a fost pus în funcțiune la Rădeni! Cum va ajuta noul sistem de 60 MWh la reducerea prețurilor la energia electrică
664
Instagram penalizează conturile care redistribuie conținut și pune în prim-plan creatorii originali
30.04.2026
15:41
736
Crima de la Beriozchi: dosarul omorului descoperit după 13 ani, trimis în judecată
30.04.2026
12:37
753
Alertă meteo cod galben de îngheț pentru 01.05.2026
30.04.2026
11:57
883
VIDEO // Marii campioni ai tenisului MONDIAL Simona Halep și Juan Martin del Potro vin la Chișinău
30.04.2026
11:20
908
Maia Sandu, la învestirea noului Procuror General: „Cel mai mare risc pentru integrarea europeană ține de capacitatea noastră de a clădi un stat de drept autentic”
30.04.2026
11:02
846
Alexandru Machidon a depus jurământul și a preluat oficial mandatul de Procuror General al Republicii Moldova
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.28
1 RON
3.97
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39




Inapoi














