Moment TRAUMATIZANT pentru fiica lui Hagi. „Am îmbătrânit brusc cu 20 de ani”.
7208
sursa: google.ro Fiica lui Gică Hagi, Kira, a fost aleasă pentru a juca în filmul „Între chin şi Amin”, bazat pe dramele deținuților de la Pitești. Tânăra a povestit ce impact a avut asupra ei această experiență.
Fiica lui Gică Hagi nu a urmat o carieră în sport, asemeni tatălui și fratelui ei, dar a absolvit New York Film Academy, una dintre cele mai prestigioase școli de film din lume. Prin talent și multă muncă, Kira a reușit să se facă remarcată în lumea cinematografiei atât în România, cât și dincolo de meleagurile natale, în America, acolo unde a plecat în 2014.
Tânăra a scris pe pagina ei oficială de pe o rețea de socializare despre rolul pe care l-a primit în pelicula „Între chin şi Amin”, povestind cum a marcat-o această experiență.
„Am avut ocazia să fac parte dintr-un proiect datorită căruia simt că am crescut brusc cu 20 de ani. Este vorba despre un film care are ca temă Experimentul de la Piteşti, unde s-au întâmplat lucruri atât de cumplite. Abia acum am înţeles dimensiunea acelei tragedii. Nu sunt eu foarte verbală, dar aş vrea să le mulţumesc aici regizorului, Toma Enache, şi soţiei sale, producător şi scenarist, Cătălina Enache, actorilor şi echipei care m-au făcut să mă simt pe platouri ca într-o familie”, a scris fiica lui Gică Hagi.
„Între chin şi Amin”, un film despre iadul reeducării de la Pitești
Filmul spune povestea lui Tase Caraman, un tânăr compozitor care, imediat ce s-a logodit, ajunge în iadul reeducării prin tortură de la Închisoarea Piteşti. Teribilul experiment este condus de temutul Ciumău, şeful penitenciarului. Prin credinţă, Tase Caraman supravieţuieşte torturilor şi, după ce scapă cu viaţă, compune o „Odă lui Dumnezeu”. Muzica o salvează pe logodnica lui, Lia.
„Am ales tema experimentului de la Pitești pentru a spune un adevăr dureros din istoria recentă a României, un adevăr pe care nu trebuie să-l uităm niciodată și pe care trebuie să ni-l asumăm. Deși este o poveste de ficțiune, ea este inspirată din adevărurile tragice ale acelei perioade”, a declarat regizorul Toma Enache.
Din distribuție mai fac parte: Constantin Cotimanis, Ion Dichiseanu, Cezara Dafinescu, Victoria Cociaș, Petrică Moraru, George Stanca, Vali Popescu, Ana Pârvu, Csaba Ciugulitu, Kim Ciobanu, Laurențiu Stan, Dragoș Stoica, Mircea Taiss, Bogdan Sălceanu, Remus Stănescu, Teodora Calagiu Garofil.
Filmul va avea premiera în 2019.
Ce a însemnat Fenomenul Pitești
Fenomenul Pitești a fost un experiment de reeducare prin tortură și distrugerea psihică a deținuților politici, care a început în 1949 și s-a încheiat în 1952. Se urmărea distrugerea elitelor societății prin cele mai barbare metode. Victimele erau transformate în călăi, deținuții erau torturați chiar de prietenii lor. Se voia renunțarea la vechile credințe ce nu corespundeau sistemului, dezumanizarea oamenilor, transformarea lor în atei.
Sursa: unica.ro
01.02.2019
18:02
3312
Părinților mei le recomand divorțul!
15.01.2019
20:02
3203
MONSTRUOS // Și-a ținut fiica într-un scaun cu rotile timp de 20 de ani, deși aceasta era sănătoasă
14.01.2019
20:03
3179
ORIBIL // Și-a ucis soția și a dat vina pe propria fiica
27.12.2018
20:00
2552
GESTUL incredibil făcut de un tată pentru fiica sa, nevoită să lucreze de Crăciun
24.12.2018
15:40
2975
Acesta este cel mai BUN film de Crăciun din toate timpurile
13.12.2018
16:38
7607
FOTO // Fiica Andreei Marin e leită Ştefan Bănică!
03.12.2018
19:30
3945
„I am Paul Walker”, un film care ne îndeamnă să căutăm ADEVĂRATA VALOARE a vieții
29.11.2018
16:19
3242
ANDREEA ESCA a dezvăluit adevăratul motiv pentru care fiica ei a plecat din România
29.10.2018
19:30
3380
De ce i-a interzis Keira Knightley fiicei sale de TREI ani să se uite la Cenuşăreasa
29.10.2018
19:04
6685
Cea mai frumoasă scrisoare a unei mame către fiica ei!
13.10.2018
11:01
5840
FOTO // O mai țineți minte pe Veronica? Iată cum arată actrița în prezent
24.09.2018
15:20
1973
O mamă primește CHIRIE lunară de la fiica ei în vârstă de CINCI ani!
287
Fabrică globală de dezinformare: cum profită creatorii online de videoclipurile AI despre războiul dintre SUA, Israel și Iran
492
Primarul Londrei, Sadiq Khan, curtează Anthropic să se mute la Londra pe fondul conflictului companiei cu Pentagonul și administrația Trump
06.03.2026
23:04
508
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
06.03.2026
22:35
397
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
427
Pokémon acuză Casa Albă că i-a folosit ilegal imaginile în meme-uri pro-Trump
06.03.2026
20:22
459
Cer senin și nopți reci în Republica Moldova, sâmbătă, 07.03.2026
06.03.2026
19:58
562
Maia Sandu promite spitale moderne și porturi dezvoltate la Cahul și Giurgiulești în cadrul unei vizite în sudul țării
484
Poliția britanică intensifică patrulele după apariția pe rețelele sociale a „războaielor între școli”
06.03.2026
18:23
477
Tot mai multe țări se pregătesc să interzică rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani
06.03.2026
18:10
513
TriZetto recunoaște furtul datelor medicale și personale a peste 3,4 milioane de americani, după un an de breșă nedetectată
06.03.2026
17:47
539
MEC implică sute de profesori în consultările publice pentru noile concepții ale disciplinelor școlare din învățământul general
06.03.2026
17:43
491
Indonezia introduce restricții de vârstă pentru accesul copiilor la rețelele de socializare
06.03.2026
17:39
564
Modelul austriac de formare a profesorilor, studiat de o delegație a educației din Republica Moldova în vizită la Viena și Linz
487
Indonezia interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale și platformele online cu „risc ridicat” pentru protejarea minorilor
502
India: statul Karnataka anunță interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, între planuri ambițioase și semne de întrebare juridice
06.03.2026
16:17
525
Compania franceză de calcul cuantic Pasqal se listează printr-un SPAC de 2 miliarde de dolari, dar promite să rămână „franceză”
06.03.2026
15:11
900
Dodon o trimite din nou pe Maia Sandu la Moscova, pentru ca să se roage de Putin să livreze gaz în R. Moldova/Transnistria. Socialistul a fost pus la punct: „Avem contract cu „Gazprom”… Dodon, sunați-l pe Putin și cereți respectarea înțelegerilor”
06.03.2026
15:05
573
Planul de formare continuă pentru 2026 va instrui circa 25.000 de cadre didactice și manageriale
06.03.2026
14:24
823
Maia Sandu, o nouă FUNCȚIE după încheierea mandatului de președinte al R. Moldova: „Voi contribui la DEZVOLTAREA țării”
06.03.2026
14:18
530
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Biologia” în învățământul general
06.03.2026
12:40
655
Parlamentul examinează politicile de reintegrare și situația de securitate din Zona transnistreană
06.03.2026
12:20
703
Femeie din Ucraina, reținută în flagrant la Bălți cu peste 400 de mii de lei, plasată în arest preventiv pentru escrocherie
06.03.2026
12:07
562
Concurs republican pentru elevi, lansat de MEC, dedicat memoriei războiului, deportărilor și foametei organizate în Republica Moldova
06.03.2026
11:26
600
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a disciplinei școlare „Matematică” din învățământul general
06.03.2026
10:33
625
Japonia dă undă verde primelor terapii cu celule stem iPS pentru Parkinson și afecțiuni cardiace
06.03.2026
08:11
622
Horoscopul zilei 06.03.2026
Bill Gates obține undă verde în SUA pentru primul reactor nuclear Natrium TerraPower din Wyoming
Microsoft, Google și Amazon garantează accesul la Anthropic Claude pentru clienții civili, în pofida interdicției Pentagonului
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.34
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














