Moldova văzută prin ochii unui ambasador

Contre-jour

Sunt foarte interesante, chiar cuceritoare cărțile (jurnale de călătorie, reportaje, corespondențe) unor străini care vorbesc despre țara ta. Locurile și întâmplările pe care le cunoști atât de bine văzute prin ochii altcuiva. E ca o suprapunere de planuri, de experiențe, de percepții diferite, din care poți extrage o zonă de confluențe, un numitor comun, dar și să descoperi, surprinzător, detalii care ți-au scăpat sau pe care le-ai neglijat ca nefiind foarte importante, deși ele aveau în ochii și prin argumentația „celuilalt” o semnificație indubitabilă.

O astfel de carte este Românii în goana după happy-end, de Bogumił Luft (Editura „Polirom”, 2015, 276 pag.). Fost ambasador în România și Republica Moldova, ziarist și istoric care ne-a vizitat de mai multe ori ținutul. Scrisă pentru polonezi, în dorința ca aceștia să descopere o țară, o națiune, România și românii, pe care el a îndrăgit-o/i-a îndrăgit, versiunea în limba română a cărții dlui Luft a fost lansată săptămâna trecută în cadrul unui turneu de promovare, desfășurat în mai multe orașe românești, între care și Chișinăul – pe 25 noiembrie. Lectura acestei cărți însă, spuneam, este la fel de utilă și cititorului român, în speță celui din R. Moldova (aflat în căutarea propriei identități), întrucât ne face să înțelegem mai bine anumite momente de cotitură din istoria românească a ultimilor 200 de ani și ne plasează într-o lumină revelatoare actualitatea.

În rezumatul pe care îl fac pentru Ziarul NAȚIONAL, voi puncta câteva repere referitoare la Republica Moldova din cartea diplomatului polonez. Este vorba chiar despre primul compartiment al volumului, destul de extins și amănunțit. Bogumił Luft a fost martorul mai multor evenimente din istoria zbuciumată a ultimilor 10-13 ani și mai ales a avut privilegiul să cunoască personajele scenei politice moldovenești din dubla sa ipostază, de ziarist și diplomat. A urmărit protestele anticomuniste din iarna-primăvara lui 2002, organizate de PPCD, și evoluția lui Iurie Roșca, liderul acestui partid, pe care, peste mai mulți ani, îl va regăsi, surprins, în altă tabără: „Roșca – un bărbos scund de 40 de ani, cu o sclipire de revoluționar în priviri, nu e cântăreț de muzică rock, ci președintele Partidului Popular Creștin Democrat și mai ales un tribun carismatic, care a atras după el toate stihiile proromânești și antirusești” (p. 15). „Nici unul dintre ei (dintre alegătorii săi – n.m.) nu poate să înțeleagă totuși dușmănia lui actuală față de România și Uniunea Europeană, precum și acuzațiile sale referitoare la elanul dictatorial al coaliției de guvernare. (…) Roșca reprezintă cazul fascinant al unui om care s-a pierdut în speculații politice din motive numai de el știute și care nu au fost făcute cunoscute opiniei publice. (…) Electoratul lui din timpul primăverii anticomuniste a anului 2002 l-a considerat trădător și i-a întors spatele. Cariera de trei luni a lui Roșca în guvernul comuniștilor aflați în declin a devenit cuiul pentru coșciugul lui politic” (p. 44).

Citești reflecțiile lui Bogumił Luft despre demonstrațiile anticomuniste din 2002 și te apucă un sentiment de neputință. Am avut proteste peste proteste, am avut Mari Adunări Naționale, care s-au reluat, iată, și în 2015, dar lucrurile au continuat să degradeze. Suntem un stat eșuat, o comunitate cu identitate rătăcită, o societate divizată între Est și Vest, iar la putere am propulsat niște prădători. Am fost preocupați de identitate și de războiul limbilor și ne-am tot scufundat în sărăcie. Moldoveanul e ca un om care umblă buimac pe stradă. Dacă-l întrebi ce caută, el îți aruncă o privire învăpăiată și confuză: „Caut adevărul istoric și nu-l găsesc!”…

Autorul descrie frământările lingvistice din Moldova postsovietică și remarcă subtil și empatic: „Basarabenii au intuit că esența propriei lor identități o reprezintă nu doar apartenența la poporul român, care a luptat cu mândrie, deși nu întotdeauna eficace, cu tiranii din jurul său, care îi pândeau din umbră sufletul și trupul, ci mai degrabă fidelitatea răbdătoare față de cultura și limba română, denumită la ordinul Rusiei moldovenească” (p. 30). Consemnează etimologia unor cuvinte, amintește chiar și de aberantul Dicționar moldovenesc-român al lui V. Stati, constatând cât de multe energii se risipesc pentru a demonstra că doi și cu doi fac patru, și nu cinci, cum ar voi politrucii proruși.

În calitate de ambasador, Bogumił Luft nu se sfiește să refuze să vorbească limba rusă în R. Moldova și cu asta, aș observa, se alătură multor intelectuali românofili din Basarabia. Spune că s-a amuzat să vadă gazdele georgiene la un hostel din Tbilisi vorbind cu turiștii moldoveni în engleză – limba globalizării care, slavă Domnului, nu e de proveniență sovietică. Această remarcă îmi amintește de atitudinea noastră, a scriitorilor din fostul spațiu sovietic, în Trenul Literaturii Europa 2000, în care comunicam cu ucraineanul Yiuri Andruhovici și cu scriitorii din Țările Baltice doar în engleză (în ciuda unor inconveniențe), deoarece conveniserăm să nu vorbim în rusă. Era refuzul nostru simbolic de a reveni în Uniunea Sovietică pe care o înmormântaserăm de mult și definitiv.

Bogumił Luft relatează istoria rusificării Basarabiei, de la 1812 încoace, prin Biserica Ortodoxă de la Moscova. Descrie vizita sa în Transnistria separatistă, discuția cu Valeri Lițkai, „omul-orchestră”, politicianul cu mai multe roluri și funcții, care îi explică simplu și direct diferența de interese dintre Chișinău și Tiraspol. Dl Luft enunță foarte exact motivul pentru care Rusia continuă să bată monedă pe pretinsa integritate teritorială a R. Moldova și nu recunoaște oficial regimul secesionist de la Tiraspol – e calea sigură de a ține statul moldovean priponit în țarcul rusesc. La fel, dezleagă și „nodul găgăuz”, șantajul pe care cele două entități separatiste îl fac asupra Chișinăului. Mărturiile și reflecțiile sale denotă o foarte bună documentare. Nici nu se poate altfel: când ești ambasador, lucrezi cu realitățile, nu cu visuri și proiecții subiective, chiar dacă în cartea sa dl Luft nu ezită să-și declare admirația și chiar afecțiunea pentru poporul român, de care se simte apropiat și grație unor legături de familie.

Bogumił Luft consemnează bizareria multor politicienii și oameni de afaceri din R. Moldova care i-au mărturisit că au în arborele genealogic strămoși de tot neamul: români, ruși, ucraineni, bulgari și polonezi. „Având o apartenență etnică atât de diluată, în principiu îți poți alege orice identitate culturală dorești, pe baza deciziei proprii”, constată oarecum ironic povestitorul (p. 37).

Foarte interesantă remarca dlui Luft referitoare la un proces paradoxal, legat de tinerii basarabeni care au făcut studii în România. Pe măsură ce însușeau mai bine limba și cultura română, ei își arogau și o identitate mai specială: suntem moldoveni, nu români, spun ei, deși limba noastră e română, nicidecum inventata de Stalin moldovenească. Suntem, într-un fel, parte a poporului român, dar o parte foarte distinctă. „Avem propria identitate, o mare parte din istorie proprie, experiențe proprii și dorim să avem un stat propriu” (p. 41). Este generația liderilor care au ajuns la putere grație sacrificiului tinerilor anticomuniști din aprilie 2009. Numai că pretențiile și aroganța lor n-au fost confirmate prin fapte de adevărați întemeietori. Ambițiile le-au fost meschine, iar statul pe care voiau să-l edifice de fapt l-au furat și batjocorit, l-au adus pe marginea prăpastiei – vezi „carnavalul” penibil al AIE (în toate edițiile sale), cu vânători domnești, atacuri raider, furturi de miliarde, spălări de bani, cu procurori și judecători aserviți politic etc. Bogumił Luft deslușește dedesubturile jocului politic din R. Moldova, rivalitatea Filat - Plahotniuc, derulează rapid filmul crizelor din AIE, episodul cu denunțarea din 13 februarie 2013 a acordului coaliției de către premierul Filat, evocă decizia Curții Constituționale împotriva liderului PLDM, votarea Guvernului Leancă de către o parte dintre deputații PL, care se răzvrătesc împotriva lui Ghimpu etc.

„Trebuie recunoscut faptul că politicienii moldoveni sunt înzestrați cu un talent ieșit din comun în ceea ce privește rezolvarea problemelor pe care singuri le creează. Mai rău este faptul că de obicei este vorba de soluții mai degrabă temporare. Până la happy-end se pare că mai este de așteptat”, concluzionează Bogumił Luft.

Sper că v-am oferit destule elemente care să vă aprindă pofta de lectură. Ceea ce trăim azi, vrea să ne sugereze această carte remarcabilă, reprezintă istoria de mâine, o sumă de file din manuscrisul unui alt cronicar. Oare cine ne mai observă azi cu un ochi critic și participativ? Îi mai putem influența sentința?