MOLDOVA EUROPEANĂ // Stela Moldovanu, fondatoarea Moldeco: Europa înseamnă promovarea valorilor și a patrimoniului național
2679
Facebook // Moldova Europeană
Stela Moldovanu este fondatoarea salonului de rame Moldeco și a comunității MăiestrIA - antreprenoare pasionată de broderie și tradițiile moldovenești. Aceasta promovează purtarea iei și terapia prin cusut, considerând că este o activitate benefică pentru o stare emoțională echilibrată.
„Prin MăiestrIA, am reușit să renaștem tradiția de a coase manual, dar și de a ajuta sute de femei să se conecteze din nou cu rădăcinile și tradițiile neamului nostru”, afirmă Stela în cadrul campaniei naționale „Moldova Europeană”.

Antreprenoarea își dorește ca R. Moldova să se dezvolte în același pas cu țările europene, pentru a oferi cetățenilor condiții mai bune, astfel încât aceștia să nu aleagă drumul emigrării. În viziunea ei, alinierea la valorile europene nu înseamnă doar adoptarea unor standarde moderne, ci și consolidarea identității naționale.
„Europa pentru mine înseamnă promovarea valorilor și a patrimoniului național, beneficiind în același timp de sprijin și dezvoltare în cele mai importante domenii, cum ar fi economia, medicina, justiția, serviciile publice, educația, protecția mediului și nu în ultimul rând, cultura”, a punctat Stela Moldovanu.
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
















