Model inovator de practică pedagogică lansat în patru instituții de învățământ din țară
1301
Ministerul Educației și Cercetării, împreună cu Institutul Național pentru Educație și Leadership (INEL) și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, au anunțat lansarea pilotării unui model inovator de practică pedagogică. Pentru prima dată, un astfel de program va fi implementat simultan în patru instituții de învățământ: Liceul Teoretic „Petre Ștefănucă” din Ialoveni, Liceul Teoretic „Hyperion” din Durlești, Grădinița „Regina Maria” din Ialoveni și Grădinița nr. 62 din Chișinău.
„Această inițiativă marchează un pas important în modernizarea formării inițiale a cadrelor didactice, prin pilotarea noului Regulament-cadru privind practica pedagogică și prin promovarea unui model inovator, centrat pe colaborarea autentică dintre profesorul universitar, student și mentorul de practică pedagogică”, a declarat Valentina Olaru, secretar de stat la MEC.
În cadrul proiectului, cele patru instituții vor servi drept bază de practică pentru studenții de la specialitățile pedagogice. Ei vor avea posibilitatea să observe direct cum activează colegii cu experiență. Vor vedea cum se desfășoară lecțiile și alte procese didactice pe care le-au studiat anterior la orele teoretice de la universitate.
Totodată, studenții vor putea descoperi împreună cu mentorul modul de funcționare a unei instituții educaționale și responsabilitățile concrete ale cadrului didactic. Această abordare le va permite să înțeleagă mai bine rolul profesorului și a întregii echipe educaționale.
Viorica Andrițchi, directoare INEL, a menționat: „Doar împreună putem construi profesori pregătiți pentru lumea de azi și de mâine. INEL rămâne un partener activ în acest proces de modernizare, sprijinind fiecare pas cu viziune, strategii și dovezi”.
Pilotarea este realizată în parteneriat cu Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” și cu sprijinul INEL, care oferă suport metodologic, programe de formare pentru actorii implicați, precum și instrumente de monitorizare și analiză a datelor, necesare pentru imbunatatirea continuă a practicii pedagogice.
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
30.10.2026
17:20
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026

















