Misiunile diplomatice și oficiile consulare ale R. Moldova, VULNERABILE atât din interior, cât și din exterior
1654
Lipsa condiţiilor de asigurare a transparenţei maxime în desfăşurarea proceselor de lucru privind deservirea persoanelor fizice, sensibilitate sporită la factorii de risc pentru unele funcţii, desemnarea angajaţilor altor autorităţi publice în posturi din cadrul Misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare fără aplicarea procedurii de concurs racordate la cerinţele MAEIE, măsuri insuficiente de menţinere la control a funcţiilor sensibile etc. Acestea sunt doar câteva dintre constatările grupului de lucru din care fac parte reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) și Centrului Național Anticorupție (CNA), care au evaluat riscurile de corupție în misiunile diplomatice și oficiile consulare ale R. Moldova.
Astfel, experții au constatat că vulnerabilităţile vin atât din interior, cât şi din exteriorul instituţiei. Pe lângă vulnerabilitățile enumerate, altele sunt cauzate de limitările de buget şi deficitul resurselor financiare necesare.
Pentru a elimina aceste riscuri, experții în domeniu vin și cu câteva recomandări.
Astfel, aceștia propun să fie perfecționat cadrul normativ de reglementare a domeniului de activitate, asigurarea desfăşurării proceselor de lucru în condiţii transparente, perfecţionarea proceselor şi procedurilor de lucru şi asigurarea bunei desfăşurări a acestora, consolidarea capacităţilor în domeniul formării profesionale şi educării în spiritul integrităţii profesionale, consolidarea sistemului de integritate instituţională şi profesională prin divizarea funcţiilor şi „manipularea” funcţiilor sensibile, perfecţionarea, prin colaborare cu autorităţile publice, a modalităţii de selectare sau delegare a funcţionarilor din alte autorităţi în instituţiile subordonate MAEIE.
Prin această evaluare, experții și-au propus să identifice factorii instituţionali care favorizează sau ar putea favoriza corupţia în domeniile de activitate ale instituţiilor subordonate MAEIE şi a fost iniţiată în scopul executării Planului de acţiuni pe anii 2014-2015 privind implementarea Strategiei Naţionale Anticorupție pe anii 2011-2015.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















