Stiri
Ministrul Transporturilor l-a TAXAT pe predecesorul său
Social
25.07.2013
15:29
2383
2383
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (MTID), Vasile Botnari, este nemulțumit de faptul că doar unul dintre cele patru trenuri modernizate la uzina „Remar” din România este funcțional. Astfel, ministrul a solicitat o expertiză independentă a trenurilor modernizate, pentru a vedea dacă lucrările făcute corespund standardelor și cerințelor de calitate. Ministrul nu exclude faptul că vor fi solicitate compensații.
Modernizarea unui tren a costat bugetul 2,2 milioane de euro, iar investiția nu poate fi recuperată, pentru că trei trenuri sunt defecte. „Considerăm că suntem în drept să cerem majorarea perioadei de garanție pentru aceste trenuri. Vom aștepta și expertiza unei companii independente, în baza căreia să decidem paşii de mai departe, inclusiv privind solicitarea de către CFM a unor compensaţii”, a declarat ministrul.
Potrivit lui Botnari, MTID încearcă să dezvolte proiecte investiționale cu BERD și BEI pentru modernizarea locomotivelor, vagoanelor marfare și de pasageri. „Pentru aceasta, urmează să vedem ce vom face în primul rând. Investim în locomotive, în vagoane marfare sau în trenuri de pasageri. Examinăm şi alte proiecte de înnoire a parcului de locomotive şi vagoane, inclusiv de lansare a producerii aici, în Chişinău. Este o opţiune care trebuie studiată – avem depouri, specialişti pe care îi putem instrui la uzine specializate”, a punctat ministrul Transporturilor.
Actualul ministru nu l-a uitat pe fostul șef pe transporturi, Anatolie Șalaru, care a semnat contractul cu „Remar” Pașcani. „Suntem conştienţi că nu vom reuşi într-un an sau doi renovarea integrală a infrastructurii şi materialului rulant, dar nu ne putem permite ca milioanele de euro deja investite să ardă la soare. Vom întreprinde acţiunile necesare ca oamenii să beneficieze, până la urmă, de condiţii mai bune de călătorie cu trenurile”, a spus ministrul Botnari.
Modernizarea unui tren a costat bugetul 2,2 milioane de euro, iar investiția nu poate fi recuperată, pentru că trei trenuri sunt defecte. „Considerăm că suntem în drept să cerem majorarea perioadei de garanție pentru aceste trenuri. Vom aștepta și expertiza unei companii independente, în baza căreia să decidem paşii de mai departe, inclusiv privind solicitarea de către CFM a unor compensaţii”, a declarat ministrul.
Potrivit lui Botnari, MTID încearcă să dezvolte proiecte investiționale cu BERD și BEI pentru modernizarea locomotivelor, vagoanelor marfare și de pasageri. „Pentru aceasta, urmează să vedem ce vom face în primul rând. Investim în locomotive, în vagoane marfare sau în trenuri de pasageri. Examinăm şi alte proiecte de înnoire a parcului de locomotive şi vagoane, inclusiv de lansare a producerii aici, în Chişinău. Este o opţiune care trebuie studiată – avem depouri, specialişti pe care îi putem instrui la uzine specializate”, a punctat ministrul Transporturilor.
Actualul ministru nu l-a uitat pe fostul șef pe transporturi, Anatolie Șalaru, care a semnat contractul cu „Remar” Pașcani. „Suntem conştienţi că nu vom reuşi într-un an sau doi renovarea integrală a infrastructurii şi materialului rulant, dar nu ne putem permite ca milioanele de euro deja investite să ardă la soare. Vom întreprinde acţiunile necesare ca oamenii să beneficieze, până la urmă, de condiţii mai bune de călătorie cu trenurile”, a spus ministrul Botnari.
Stiri relevante
22.06.2021
14:58
3339
DOC // A părăsit acum trei săptămâni PD, iar acum s-a RĂZGÂNDIT. Cum explică un PRIMAR revenirea în echipa liderului BLAMAT Pavel Filip
10.11.2020
10:39
4510
Diacov a PIERDUT controlul în PD. Acesta a încercat să-și convingă colegii să rămână alături de SOCIALIȘTI până în ultimul moment
09.11.2020
11:19
3467
Poziția PD cu privire la REVOCAREA miniștrilor delegați de formațiunea lui Pavel Filip
18.09.2020
12:13
3590
Dodon vrea să RENUNȚE la coaliția cu PD? „Dacă PD vrea să iasă din acest guvern, nu are decât să o facă. Eu sunt convins că acest guvern va continua mai departe. Se vor găsi suficiente voturi în Parlament pentru a susține inițiativele acestui guvern”
11.08.2020
13:02
3323
VIDEO // PAS și Platforma „DA” vor ședința EXTRAORDINARĂ a Parlamentului în șapte zile, iar coaliția PSRM-PD... grupuri de lucru pentru a identifica soluții pentru agricultori: „Mâine va fi clar dacă se MIMEAZĂ dialogul”
18.06.2020
10:26
2970
„Pro Moldova”, mesaj pentru Filip: „Înțelegem umilința președintelui PD, dar plecările vor continua. Vor rămâne, în curând, doar cei doi președinți și câțiva foști cu aspirații de ambasadori. RESEMNAȚI-VĂ!”
19.05.2020
14:01
6659
Întâlnire de URGENȚĂ între Pavel Filip și Ambasadorul SUA, Dereck J. Hogan. SCENARIUL care ar putea fi implementat, după ce unii democrați au PĂRĂSIT formațiunea
18.05.2020
20:49
2725
Majoritatea Parlamentară PSRM – PD susține că REZISTĂ încercărilor de „DESTABILIZARE” a situației din R. Moldova: „Aceste tentative vin în momentul în care mai multe dosare de rezonanță se apropie de finalitate”
18.05.2020
12:07
3726
Pavel Filip, după ce Vasile Bîtcă și Ghenadie Verdeș au anunțat că PĂRĂSESC formațiunea sa: „Le urăm succes în echipa hoților de miliarde”
14.05.2020
20:28
11217
Unii deputați din PSRM sunt bagajele făcute și ar urma să PĂRĂSEASCĂ partidul. Un parlamentar din majoritatea parlamentară CONFIRMĂ. „Cum încearcă Dodon să-i convingă să nu plece? DUBLEAZĂ suma”
22.06.2021
14:58
10.11.2020
10:39
09.11.2020
11:19
18.09.2020
12:13
11.08.2020
13:02
18.06.2020
10:26
19.05.2020
14:01
18.05.2020
20:49
18.05.2020
12:07
14.05.2020
20:28
Top stiri
10.11.2026
19:56
129
Zelenski: Prima zi a negocierilor de la Abu Dhabi a fost „constructivă și destul de substanțială”
10.11.2026
19:38
224
Vasile Tofan și Banca Mondială, discuții despre digitalizare și reziliență
10.11.2026
18:54
297
România, în clasamentul consumului de combustibili fosili: China domină la cărbune, SUA la petrol și gaze
10.11.2026
18:53
265
România, pe locul 9 în clasamentul randamentelor imobiliare din ultimul deceniu
10.11.2026
18:14
352
Von der Leyen își scurtează vizita în Bulgaria după accidentul de pe autostrada Trakia; miercuri, zi de doliu național
10.11.2026
17:31
360
Vasile Tofan va participa la COP31 în Antalya
10.11.2026
16:27
389
Înscrieri deschise pentru Mold SEF 2027: cine poate participa și până când
10.11.2026
16:12
432
Barrot și Sîbiga salută eforturile SUA pentru armistiții parțiale în Ucraina
10.11.2026
16:10
402
Anthropic vrea să atragă până la 64 de miliarde de dolari prin listarea la Nasdaq
10.11.2026
15:48
477
SUA cer un nou cadru de securitate care să includă Europa, la negocierile de la Abu Dhabi
10.11.2026
15:41
379
Delegația Republicii Moldova, două întrevederi în prima zi a târgului EuroTier 2026
10.11.2026
15:34
431
15 profesori din Moldova participă la cursuri de perfecționare în Bulgaria
10.11.2026
14:47
462
Amazon își extinde livrările cu drone la 8.000 de gospodării
10.11.2026
14:15
491
Noile reguli pentru concursurile de directori în școli au intrat în vigoare
10.11.2026
14:05
499
Tragedie pe autostrada Tracia din Bulgaria: 12 morți, un român printre răniți
10.11.2026
13:21
499
Coaliția condusă de Arabia Saudită anunță interceptarea unor rachete după explozii la Riad
10.11.2026
13:14
487
Trei mistreți împușcați ilegal, depistați într-un automobil la Sîngerei
10.11.2026
12:31
761
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
10.11.2026
11:59
591
Horoscopul zilei 10.11.2026
10.11.2026
11:11
933
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
10.11.2026
10:41
550
Testări la biologie, chimie și fizică pentru elevi din 682 de instituții
10.11.2026
10:27
523
Republica Moldova și Comunitatea Transporturilor discută prioritățile pentru modernizarea transporturilor
10.11.2026
10:12
515
10 noiembrie: Ziua Internațională a Științei și sprijinul acordat cercetătorilor din Moldova
10.11.2026
09:55
627
Cum a folosit un bărbat inteligența artificială pentru a-și păstra vie amintirea bunicului
10.11.2026
09:37
896
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
Actualitate
Parteneri
Stiri
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri


















