Ministrul Șalaru a avut o întrevedere cu președintele Iohannis. Despre ce au DISCUTAT cei doi oficiali
1495
Ministrul Apărării Anatol Șalaru, care întreprinde o vizită în România, a avut o întrevedere cu președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.
În cadrul întrevederii, cei doi înalți oficiali au discutat despre perspectivele de dezvoltare a cooperării bilaterale pe paliere de interes comun, precum securitatea şi apărarea, cât și parcursul european al Republicii Moldova, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale de la București.
Președintele Klaus Iohannis a evidențiat importanța pe care România o acordă Republicii Moldova, reflectată în sprijinul constant din partea țării noastre pentru Chișinău în cadrul relațiilor bilaterale de parteneriat.
În context, Președintele României a subliniat că este esențial pentru Republica Moldova să continue parcursul european și să valorifice potențialul beneficiilor derivate din raporturile cu Uniunea Europeană. Totodată, a reliefat că este necesar ca Republica Moldova să dovedească hotărâre în respectarea angajamentelor europene asumate și să continue eforturile de consolidare a instituțiilor naționale pentru a dobândi mai multă predictibilitate și credibilitate în plan european.
La rândul său, Ministrul Anatolie Şalaru a semnalat eforturile naționale întreprinse în direcția europeană și a exprimat încrederea privind continuarea acestui parcurs de importanță strategică pentru Republica Moldova.
De asemenea, ministrul moldovean a adresat mulțumiri pentru sprijinul constant și substanțial al României pentru Republica Moldova în derularea relațiilor bilaterale, precum și în context european.
În cadrul discuțiilor, Președintele Klaus Iohannis și Ministrul Anatolie Şalaru au avut și un schimb de opinii privind evoluția situației de securitate din regiune.
Amintim că, recent, președintele Iohannis a declarat că Unirea dintre România şi Republica Moldova va fi abordată, dar nu în termenii de campanie electorală, care urmează pe ambele maluri ale Prutului. Președintele României a arătat că Administrația prezidențială pregătește o strategie în acest sens, care va fi rodul contribuției MAE, SIE, SRI și a Palatului Cotroceni.
De menționat că Mihai Ghimpu, candidatul Partidului Libera la Președinția R. Moldova, formațiune din care face parte și ministrul Șalaru, optează pentru reunirea celor două maluri de Prut, deziderat care urmează să fie îndeplinit în anul 2018.
12.03.2024
17:18
27.09.2023
09:25
29.07.2022
13:57
09.12.2021
19:01
19.10.2021
08:59
08.02.2021
12:40
16.11.2020
14:32
16.11.2020
10:10
30.04.2020
10:45
23.01.2020
16:00
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
09.11.2026
10:22
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















