Ministrul Finanțelor INFIRMĂ faptul că unele școli s-ar fi închis pentru a face economii. „Bugetul pentru educație a crescut cu 4,4 miliarde de lei”
1544
Ministrul Finanțelor, Ion Chicu, infirmă faptul că unele școli din R. Moldova s-au închis pentru ca „să se economisească bani” din contul educației. Acesta a prezentat cifre care arată că bugetul public pentru educație a crescut cu 57,2% din 2014 încoace.
Potrivit lui Chicu, în anul 2014 bugetul pentru educație constituia 7,8 miliarde de lei, iar în 2015 acesta a crescut cu 8,1% - până la 8,4 miliarde de lei. În anul 2016, bugetul pentru educație a avut o creștere ușoară de 1,1% și a constituit 8,5 miliarde de lei.
Începând cu 2017, potrivit lui Chicu, pentru educație au fost alocate 9,5 miliarde de lei (+11,8%), în 2018 – 10,6 miliarde de lei (+11,4% față de 2017), iar în 2019 bugetul estimativ este de 12,3 miliarde de lei (+15,3%).
„Creșterea bugetului punblic pentru educație în perioada 2014-2019 este de 57,2% sau 4,4 miliarde de lei. Comasare, reorganizare și transformare în filială (26 instituții) nu înseamnă lichidare. Mai degrabă, management eficient (cel puțin, încercare de a soluționa problemele fără a închide școala). Acolo unde s-au închis unele instituții la decizia autorităților publice locale (majoritatea - până la moratoriul anunțat de Guvern), numărul de copii (care trebuiau, de altfel, să se nască) este extrem de mic. În orice caz, nimeni n-a închis școala din cauză, că „de la centru” a venit indicație „să se economisească bani” din contul educației, iar cifrele de mai sus confirmă aceasta”, a punctat Chicu.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
09.11.2026
13:15
09.11.2026
13:01
09.11.2026
12:42
09.11.2026
12:34
09.11.2026
11:25
09.11.2026
11:06
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:55
09.11.2026
10:45
09.11.2026
10:23
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















