Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării lansează analiza OCDE asupra politicii investiționale în Moldova
1534
În cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării a avut loc lansarea proiectului pentru realizarea unei analize a Politicii Investiționale, organizată de OCDE, în Republica Moldova. Aceasta s-a desfășurat în cadrul primei ședințe a Grupului de lucru interministerial, la care au participat reprezentanți ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova și alte autorități publice.
Analiza Politicii Investiționale în Republica Moldova (cunoscută ca OECD Investment Policy Review) este unul din instrumentele principale ale OCDE. Ea a fost implementată în numeroase țări la nivel mondial, inclusiv în economiile emergente. Această analiză oferă o privire detaliată asupra tendințelor din sfera investițiilor, fiind un instrument de examinare a unor politici și practici variate ce afectează mediul investițional în economiile analizate.
Analiza va folosi o metodă detaliată, bazată pe Cadrul de politici OCDE pentru investiții. Aceasta va evalua climatul investițional atât intern, cât și *strain, la nivel subnațional, național sau regional.
Evaluarea va fi urmată de recomandări clare și specifice, privind acțiunile necesare pentru a îmbunătăți mediul investițional la nivel național. De asemenea, acest proces va deschide noi oportunități pentru promovarea reformelor ulterioare.
Se preconizează că Analiza Politicii Investiționale în Republica Moldova va fi publicată în primul trimestru al anului 2027.
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026



















