Ministrul de Externe din Guvernul Sandu exclude categoric FEDERALIZAREA R. Moldova: „Sunt linii roșii pe care nu le vom retrage”
2378
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene în Guvernul Sandu, Nicu Popescu, susține că Chișinăul își dorește relații bune cu Federația Rusă, dar asta nu înseamnă că vor fi depășite unele linii roșii, inclusiv acceptarea unui plan de federalizare a R. Moldova.
„Moldovenii nu sunt conflictuali și nu vor relații proaste cu nimeni. Rolul meu, ca poziție de star în politica externă, e să avem relații bune cu toți. Ne dorim relații bune și cu Federația Rusă, dar există niște linii roșii pe care nu le vom retrage. Astăzi, când dădeam jurământul, am spus că voi apăra integritatea R. Moldova. Noi nu putem federaliza R. Moldova, am jurat să apăr independența. Vrem un parteneriat pragmatic cu Rusia, iar discuțiile despre federalizare nu intră în acest parteneriat. Noi vom avea un dialog pozitiv cu Rusia, iar neînțelegerile le vom depăși”, a spus Popescu, în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.
Acesta a mai adăugat că, actualmente, Rusia, UE și SUA au ajuns la un consens în privința R. Moldova: „Aceste puteri vor ca R. Moldova să fie o țară stabilă și în acest sens au depășit unele divergențe existente. Cu toții au spus că se vrea un transfer calm al puterii”.
Nicu Popescu a spus că deja a discutat cu consilierul președintelui Uniunii Europen și este în contact cu mai multe cancelarii occidentale. De asemenea, spune oficialul, „sprijinul României, statul cu care împărţim aceeaşi istorie, aceeaşi istorie, aceeaşi limbă şi aceeaşi identitate în mare măsură, este foarte important”.
Ministrul a adăugat că vrea să aibă o colaborare bună cu ambasadorii moldoveni acreditați în mai multe state ale lumii, pentru a reuși readucerea R. Moldova pe „harta pozitivă” a UE.
„Cei care muncesc bine vor rămâne în funcție. Pot să vă spun că 99,9 la sută dintre angajații MAEIE vor rămâne în funcții. Va fi o decizie a lor dacă vor sa nu să lucreze cu mine”, a conchis sursa citată.
24.01.2024
10:33
3006
PAS a desemnat un nou VICEPREȘEDINTE al Parlamentului, după ce Mihail Popșoi l-a înlocuit pe Nicu Popescu în fruntea MAEIE
14.03.2023
18:10
2377
MAEIE îi răspunde Mariei Zaharova, care a vorbit în numele cetățenilor R. Moldova: „Guvernul nostru are un MANDAT ferm din partea cetățenilor pentru a menține PACEA, securitatea și democrația în R. Moldova”
25.05.2022
10:00
6024
Scrisoarea „lacrimogenă” a lui Dodon, DESFIINȚATĂ: „Să spui că procurorii au acționat ca pe timpul lui Plahotniuc… Toată lumea a văzut kuliokul… Nu te pot crede nici judecătorii, nici cetățenii”. Plahotniuc ar putea POVESTI TOT
24.05.2022
09:59
3917
Dodon ar fi primit BANI de la Plahotniuc încă de la preluarea PSRM: „Lună de lună, liderul PSRM primea câte o pungă, mai mare sau mai mică. Ce sună interesant din acuzațiile procurorilor la adresa lui Dodon este TRĂDAREA de PATRIE”
02.04.2021
15:59
19512
Ambasadorul Golovatiuc ar putea avea mari PROBLEME, după ce i-a permis lui Dodon să realizeze vlogul său, în care a transmis mesaje politice, în sediul Ambasadei R. Moldova la Moscova: „MAEIE s-a autosesizat și a solicitat EXPLICAȚII”
04.12.2020
09:44
3932
Opinie de la București: „Sub bagheta lui Igor Dodon, pe 3 decembrie 2020, la Chișinău s-a produs o adevărată LOVITURĂ DE STAT parlamentară”
08.06.2020
12:14
2646
VIDEO // Dodon își asumă TOATE MERITELE pentru înlăturarea lui Plahotniuc, oligarhul cu care negocia o nouă alianță și FEDERALIZAREA R. Moldova. Acesta și-a făcut și un FILM: „Blocul „ACUM” s-a alăturat președintelui pentru a da lovitura regimului”
02.10.2019
12:58
5941
DOC // Maia Sandu, AVERTIZATĂ că vicepremierul Șova ar putea să promoveze, la Reuniunea în formatul „5+2”, FEDERALIZAREA: „Se încearcă a crea două entități de drept distincte într-un stat reunificat”
04.09.2019
16:10
3132
Premierul Maia Sandu spune NU unei „autonomii foarte puternice pentru Transnistria”, așa cum își dorește Dodon. Cum va proceda „ACUM”, dacă șeful statului va prezenta la ONU conceptul privind regiunea transnistreană
10.06.2019
11:32
3914
Decizie de ULTIMĂ ORĂ luată de Partidul Democrat
20.03.2026
23:29
253
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
317
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
369
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
355
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
414
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
377
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
382
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
366
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
494
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
493
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
419
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
511
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
578
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
595
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
622
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
593
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
640
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
761
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
774
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
750
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
771
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
817
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
728
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
840
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
739
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40




Inapoi














