Ministrul de Externe al României s-a întâlnit cu Svetlana Tihanovskaia, la solicitarea opozantei din Belarus
1659
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, s-a întâlnit, joi, cu lidera opoziției bieloruse, Svetlana Tihanovskaia, a anunțat ministerul. Întâlnirea a avut loc la reuniunea Forumului Strategic de la Bled din Slovenia, la solicitarea opozantei.
„În cadrul întrevederii, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat îngrijorarea părţii române faţă de deteriorarea continuă a situaţiei interne din Belarus şi faţă de continuarea încălcărilor grave şi sistematice ale drepturilor omului în această ţară. Totodată, ministrul român a salutat aspiraţiile şi ataşamentul cetăţenilor din Belarus pentru valorile democratice şi drepturile şi libertăţile fundamentale.
Ministrul român a reamintit formele de sprijin acordat de România în beneficiul cetăţenilor belaruşi, menţionând, printre altele, participarea României la activarea Mecanismului Moscova al OSCE, respectiv susţinerea creării mecanismului "International Accountability Platform for Belarus", destinat documentării încălcărilor grave ale drepturilor omului în această ţară, susţinerea celor patru pachete de sancţiuni UE adoptate până acum, contribuţia de 100.000 de euro acordată prin decizia ministrului român de externe anul trecut prin European Endowment for Democracy (EED), pentru susţinerea societăţii civile şi a mass media independente, precum şi acordarea de către Guvernul român a 100 de burse studenţilor belaruşi persecutaţi de regim.
De asemenea, a amintit iniţiativa din septembrie 2020 a Preşedintelui României, Klaus Iohannis, care, împreună cu omologii polon şi lituanian, a propus pregătirea unui plan economic de sprijin din partea UE pentru un Belarus democratic, pe baza acestei propuneri Comisia Europeană prezentând în acest an un proiect concret în valoare de trei miliarde de euro.
Ministrul Aurescu a arătat că sprijinul va continua, fiind examinată acordarea unei sume similare în acest an pentru susţinerea societăţii civile şi a mass media independente, tot prin EED. De asemenea, a condamnat folosirea migranţilor de către Belarus împotriva unor state membre ca Lituania, Letonia sau Polonia. Totodată, întrevederea a prilejuit un schimb aprofundat de opinii privind evoluţiile din Belarus.
La rândul său, Svetlana Tihanovskaia a mulţumit în mod deosebit ministrului român de externe pentru tot sprijinul României, precum şi pentru asistenţa concretă furnizată, făcând referire specială la Planul Cuprinzător de Sprijin Economic pentru un Belarus Democratic prezentat de Comisia Europeană ca urmare a iniţiativei Preşedintelui României şi omologilor din Polonia şi Lituania”, se arată în comunicatul MAE.
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















